loader
Foto

„Acasă” - povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcărești, în premieră la TVR Cultural

Despre trecerea de la traiul în mijlocul naturii la cel urban, despre definirea propriei identități și găsirea unui „acasă”, situaţia emoţionantă a familiei cu nouă copii care a locuit în sălbăticia din Delta Văcăreşti, în documentarul multipremiat „Acasă”, la TVR Cultural, vineri, 5 decembrie, de la ora 22.00.

 

(w500) Afis doc A

Filmul „Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în Delta Văcăreşti, până când zona a fost declarată arie protejată – Parcul Natural Văcăreşti –, primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viaţă în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a Capitalei.

(w500) film ACASA

Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizaţiei moderne, încercând să păstreze în acelaşi timp legătura cu natura şi armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume şi felul în care poate arăta viitorul fiecăruia.

(w500) film doc A

„M-am identificat în mare măsură cu sentimentul de familie pe care îl vedeam, cu felul în care membrii familiei Enache îşi purtau de grijă unii altora, cu nivelul acela de intimitate pe care nu-l poţi găsi decât în spaţiul tău intim, spaţiu pe care, ca jurnalist tânăr şi ambiţios, îl pierzi, pentru că tot ce faci devine un soi de bun public”, spunea regizorul.

(w500) Film doc A

Pentru Radu Ciorniciuc, „Acasă” a însemnat trecerea de la jurnalismul independent la cinematografie. Deşi nu are studii de regie, are experiența documentării a nenumărate anchete de presă și reportaje. În plus, este o poveste cu miză personală, pentru că regizorul însuși, în timpul liceului, și-a văzut mama plecând la muncă în străinătate

„Acasă” a obţinut, în 2020-2021, numeroase premii la festivaluri prestigoase precum cele de la Cracovia - Marele Premiu - Golden Horn pentru Cel mai bun Regizor, Munchen (DOK.fest) – Marele Premiu (VIKTOR Main Competition), Salonic - Premiul Special al Juriului, Sarajevo – Premiul pentru Drepturile Omului, GOPO, TIFF etc.

(w500) Doc Acasa

Povestea unei familii care luptă pentru acceptare şi pentru propria definiţie a libertăţii în filmul documentar „Acasă”, vineri, 5 decembrie, ora 22.00, la TVR Cultural.

13:05 Cultart

Sezon nou

*Reportaj cultural teritorial Iaşi

* 70 de ani de teatru la Bârlad

Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad a sărbătorit şapte decenii de existenţă. Discutăm despre cea mai recentă montare a unui text emblematic-„Take, Ianke şi Cadâr”.

Dragoş Pătraşcu, artist cu rădăcini bârlădene, este unul dintre cei mai apreciaţi creatori contemporani. Vizităm o expoziţie intrată în patrimoniul Muzeului „Vasile Pârvan”. Colecţia a fost donată de artist la redeschiderea Casei Sturdza.

Realizator: Andreea Ştiliuc

14:00 Istoriile oraşului

Producător : Raluca Bibiri

(Reluare)
 
„Acasă” - povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcărești, în premieră la TVR Cultural

Despre trecerea de la traiul în mijlocul naturii la cel urban, despre definirea propriei identități și găsirea unui „acasă”, situaţia emoţionantă ...

Eveniment artistic excepțional, transmis în direct la TVR CULTURAL

​Concertul-spectacol “TÎLCOVENII” de Gigi Căciuleanu și Dan Dediu va fi difuzat pe 2 decembrie, la ora 19:00.

„Omul și Timpul”. România și Republica Moldova, cronica unei relații complicate

„Ca să aibă loc Unirea, trebuie să se dorească nu numai la Chișinău, dar și la București. Și poate mai mult decât la Chișinău, să se dorească și ...

 

#TVRcultural