loader
Foto

Andreea Ştiliuc

Primul interviu l-a luat când avea doar 11 ani și era colaborator la Radio Iași. Lucrează în televiziune din timpul studenției. S-a alăturat echipei TVR Iaşi în anul 2008. Este pasionată de videojurnalism și iubește filmul documentar. Producțiile sale au fost apreciate la festivaluri naționale și internaţionale.

 

Cult ART
Cap de afiș
Interviul săptămânii
Reporter special

Andreea Ştiliuc realizează emisiuni diferite ca structură şi tematică („Cap de afiș”, „România diversă”, „Interviul săptămânii”, „Descriptio Moldaviae”, „Români fără frontiere”, „Reporter special”).

A intervievat personalităţi precum Patricia Kaas, François Jost, François Weyergans, Gigi Căciuleanu, Dinu Cocea, Mircea Daneliuc, Solomon Marcus, Anamaria Marinca, Silviu Purcărete, Matei Vişniec. A fost rezident în cadrul programului “Unpack the Arts”, destinat jurnaliştilor culturali.

Are în palmares mai multe distincţii, la festivaluri naționale și internaţionale. În 2016, a primit premiul pentru film documentar de televiziune din partea Uniunii Cineaștilor din România, cu „Parisul lui Matei”. Doi ani la rând (2011 şi 2012) a fost apreciată de APTR, la categorii diferite (Portret şi Interviu). La Festivalul Internaţional „Cronograf” de la Chişinău, secţiunea CadRO, a obținut premiul „Simpatia Publicului” (2015) şi menţiunea specială a juriului (2016, 2011). A câștigat premiul al doilea la Festivalul Internaţional de Programe de Televiziune şi Radio pentru Minorităţi, Ujgorod, Ucraina (2011). De asemenea, a obținut diverse distincții la Simfest, Târgu Mureş.

Este pasionată de videojurnalism și de mobile journalism. Filmul “Happy Communism”, realizat în timpul “MoJo Workshop” inițiat de Circom Regional, a fost selectat printre cele mai bune cinci producții la categoria Phone Dox, la Festivalul Internațional ZagrebDox (2014).

Iubește filmul documentar. A participat la diferite programe de specializare în “Documentary Filmmaking”, organizate de Astra Film, DocuMentor, One World Romania, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și ZagrebDox.

Este cadru didactic asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A avut o bursă doctorală la Sorbonne Nouvelle Paris 3 şi a făcut un stagiu practic în redacţia emisiunii „Médias, le magazine” (France 5). În 2014 a luat parte la “Training the Trainers Course”, organizat de Circom Regional la BBC Academy Bristol.

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

6:05 Piper pe limba

*Studioul teritorial Timişoara

Producător Robert Serban

(Reluare)

 

#TVRcultural