loader
Foto

Galerie foto

Bogdan Muzgoci

Bogdan Muzgoci s-a alăturat echipei TVR în 2022. La început, jurnalistul a făcut echipă cu Maria Smarandache la matinalul TVR 1 „3 ceasuri bune”, apoi a fost moderator al programului „Punctul critic”, o emisiune zilnică de dezbateri, difuzată tot de TVR 1.

 

Weekend Matinal

Din 2024, a devenit gazdă a campaniei TVR „Omul anului”, un proiect TV de anvergură care prezintă poveşti impresionante ale unor oameni care au făcut gesturi de generozitate ieşite din comun sau fapte cu impact deosebit în societate, acte de curaj sau care au avut iniţiative în beneficiul semenilor şi al planetei. În 2025, Bogdan Muzgoci a realizat şi prezintat, la TVR INFO, „După ştiri”, un program care analiza știrile zilei într-un mod echilibrat, cu invitați relevanți și un dialog deschis către public.

În acest sezon, Bogdan Muzgoci prezintă Weekend Matinal alături de Anca Mazilu, în fiecare sâmbătă, de la ora 07.00, la TVR 1.

Buzoian născut în anul 1989, în Nehoiu, Bogdan Muzgoci e absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. A intrat în presă în 2010, ca reporter la postul de televiziune The Money Channel. Ulterior, a trecut la Neptun TV, B1 TV, Digi 24 şi apoi la Realitatea TV. Până acum, cea mai consistentă perioadă profesională a petrecut-o la Realitatea, unde a fost reporter special şi moderator TV.

De fiecare dată când primeşte mesaje de la oameni care îi spun că au înțeles mai bine o situație datorită unei emisiuni la care a pus şi el umărul sau că au luat o decizie inspirată după ce au urmărit un reportaj realizat de el, simte că munca lui a avut un impact real asupra publicului sau a societăţii.

În era știrilor false și a dezinformării, Bogdan Muzgoci crede că rolul esențial al jurnalistului este acela de a fi „filtru și scut. Jurnalistul e cel care separă faptele de manipulare și ajută publicul să vadă limpede”, mai spune el.

Bogdan şi-a dorit să fie jurnalist dinainte de a şti exact ce înseamnă această meserie. „Îmi doream să spun povești și să caut adevărul. A fost o alegere conștientă, dar și un drum plin de surprize, unde pasiunea s-a confirmat la fiecare pas”, declară el mulţumit.

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

4:50 Cvarte

Producător: Violeta Gorgos

(Reluare)

 

#TVRcultural