loader
Foto

Interviu în acorduri de jazz, cu Sebastian Burneci

Trompetistul Sebastian Burneci este unul dintre cei mai importanți muzicieni de jazz din România. A început să studieze pianul şi trompeta de la șase ani, iar în 2006 a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, cu o specializare în interpretarea muzicală.

 

Astăzi, Sebastian Burneci este prim-trompetist și solist al Big Band-ului Radio și fondator al ansamblului de jazz contemporan Bucharest Jazz Orchestra.

„Big Band-ul presupune un număr mare de suflători. Noi funcţionăm cu 13, avem cinci saxofoane, patru tromboane şi patru trompete. Să fii muzician de studio înseamnă să ştii ce ai de făcut, dacă se poate, să o faci din prima, şi să ai vocea aceea, adică tonalitatea potrivită, încât să fii considerat drept un element demn de adăugat în muzica celor care te invită să colaborezi pentru o producţie punctuală”, a explicat Sebastian Burneci, la „Interviurile TVR Cultural”.

(w882)

”Să fii muzician de studio înseamnă să știi ce ai de făcut, să o faci din prima și să ai tonalitatea potrivită.”

Descoperiți în această ediție a emisiunii Interviurile TVR Cultural, o discuție despre înclinația către muzică și alegerea trompetei ca instrument favorit, despre influența părinților, a soției, profesorilor și îndrumătorilor pe care i-a întâlnit pe acest drum artistic, dar și despre provocările meseriei. Aflăm cum l-a ajutat studiul muzicii clasice în cariera sa și cum a trecut de la acest gen, la jazz. De altfel, teza sa de doctorat, pe care o pregătește la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara, creează această punte între Muzica Clasică și Muzica de Jazz.

Ioana Pavel l-a avut invitat pe Sebastian Burneci la Interviurile TVR Cultural în 27 aprilie 2024. Această ediție s-a redifuzat la TVR Cultural, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 22:30.

3:00 TIGRU-România, 2023

Film *

Film * Tigru-România, 2023

Regia: Andrei Tănase

Cu: Cătălina Moga, Paul Ipate, Alex Velea

Dramă-film inspirat de fapte reale petrecute la Sibiu, în 2011. Vera, medic veterinar într-un pitoresc oraș transilvănean, este măcinată de probleme personale și are o cădere nervoasă. În ziua când un tigru confiscat de la un interlop local este adus la grădina zoologică unde lucrează, femeia descoperă un secret care o dă peste cap. Tigrul scapă din cuşcă, iar Vera trebuie să pornească în căutarea lui.

Redactor: Gabriela Onea


(Reluare)

4:30 Ediţie limitată

Prezintă: Marius Constantinescu

Producător Bianca Sărăţeanu

(Reluare)
 
„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

 

#TVRcultural