loader
Foto

Galerie foto

Amfiteatrul în aer liber. Raport de vară 2025

Din 7 iulie până în 8 septembrie, Amfiteatru TNB și  Programul Nopți de vară, sus, pe teatru, organizat de Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, au venit în fața publicului cu o ofertă culturală atrăgătoare și relaxantă, cu o îmbinare de genuri și stiluri.

 

Vara care tocmai s-a încheiat a adus la Amfiteatru TNB zeci de spectacole, prezentate în parteneriat cu teatre independente, întâlniri cu tineri artiști, dar și cu nume consacrate ale teatrului: Oana Pellea, Maia Morgenstern, Richard Bovnoczki, Marian Râlea, Marius Manole, Ada Milea, Raluca Aprodu, Ofelia Popii, Lari Giorgescu, Cezar Antal și mulți alții.

Pentru al doilea an, în cadrul Rooftop Season, pregătit împreună cu Overground Music, a continuat seria concertelor incitante și energizante: BYRON, Luiza Zan & Jazzpar Trio, Dimitri's Bats, COMA, THE MONO JACKS, TOULOUSE LAUTREC & RANA, Valeria Stoica, Paul Tihan & Andra Andriucă.

Amfiteatrul în aer liber este o scenă unică în România, un spațiu ofertant pentru artiști și public, aflat pe Teatrul Național, la 24 metri deasupra Pieței Universității. Sub cerul liber, artiștii invitați și cei peste 8000 de spectatori din această vară au experimentat seri unice și spectacole variate.

(w500) Amfiteatru

OANA PELLEA: Ceea ce se întâmplă la TNB, sub numele Amfiteatru, a devenit un fenomen! Serile de vară la Amfiteatru TNB sunt o bucurie și pentru spectatori, dar și pentru actori. Mă bucur de fiecare dată când joc la Amfiteatru, acolo sus. Să jucăm “Micul Prinț” sub cerul instelat a fost chiar o experiență minunată. Mulțumesc, Amfiteatru TNB! Mulțumesc celei care organizează în fiecare an acest mic miracol: Cristiana Gavrilă!

MAIA MORGENSTERN: Apreciez și mulțumesc pentru dedicarea și determinarea de a găzdui, în sensul cel mai bun cu putință, adică de a oferi spațiu, timp, loc, energie! Am fost primită cu toată căldura și cu tot interesul, s-a adaptat totul, și nu a fost simplu, într-un timp record... Pentru tot ce ați făcut în vara aceasta, pentru toate spectacolele și pentru numărul mare de spectatori, aș spune că este o REUȘITĂ!”

LARI GIORGESCU: Amfiteatrul TNB este un loc unde teatrul respiră direct din cer și din oraș. Încă din 2018, când Ion Caramitru a deschis acest spațiu printr-un eveniment din care am avut bucuria să fac parte, l-am simțit ca pe un loc unic. Acolo, jocul devine confesiune, iar spectatorii par a fi mai aproape de inimă decât de scenă. În aerul liber, magia se naște simplu și inevitabil, ca o întâlnire între vis și realitate.

ADA MILEA: Pentru că "omul sfințește locul", cred că omul sfințește și acoperișul. În asfințit. Fix sub cer, în Amfiteatru, echipa tehnică și organizatorică a TNB din Amfiteatru reușește să creeze o conexiune fantastică între spectatori și artiști. Nu știu cum… S-au nimerit oamenii ăștia minunați în locul ăla superb și s-a întâmplat că ne-au chemat să cântăm și…

MARIUS MANOLE: Stagiunea de vară de la Teatrul Național e ca un festival, ca un mare festival care se întâmplă pe perioada verii, o perioadă în care artiștii sunt de obicei liberi și în care nu prea au mult de lucru, iar spectatorii sunt privați de spectacole. Și, iată, că stagiunea de la Teatrul Național de București aduce un beneficiu atât publicului, cât și artiștilor. O stagiune minunată a fost anul ăsta și sperăm ca această stagiune de vară să fie un obicei și să devină o tradiție.

RICHARD BOVNOCZKI: Amfiteatru TNB… un loc unde publicul îmbrățișează scena! Unde spațiul intim e deschis cerului. Spectacolele jucate acolo au o energie aparte. E mult mai solicitant totul la înălțimea aia… dar și satisfacția e pe măsură. Să ne vedem cu bine și la anu’!

OFELIA POPII: Un spațiu superb, minunat, anul acesta am jucat pentru prima dată acolo și am simțit totul mult mai puternic. Orașul vibra și asta m-a făcut să simt ca povestea noastră e a tuturor, ar putea fi a celor pe care îi simțeam, îi auzeam trăindu-și viețile.

VALERIA STOICA: Concertul de la TNB s-a simțit ca o coloană sonoră perfectă, o trecere prin foarte multe stări, completată de locația extraordinară de pe acoperișul teatrului, sub cerul deschis. Vântul a creat o atmosferă specială, vestind o ploaie care nu a mai venit. Sunt foarte recunoscătoare să pot cânta în astfel de locații, cu un public atât de frumos și încurajator.

DAN BYRON: Amfiteatrul TNB e unul din locurile în care ne simțim cel mai aproape de public. Concertul de la Rooftop Season de anul ăsta a intrat în top 3 concerte din toată cariera noastră, abia aștept să ne reîntoarcem acolo.

NICU ALIFANTIS: Tot ce se-ntâmplă aici, pe-acoperiș, se pierde în susul cerului, petrecând pe sub nasul lui Nenea Iancu arome fine a ceea ce a iubit atât de tare. Teatrul, Muzica, Poezia. Amfiteatrul în aer liber, perioada stagiunii de vară, te ridică și mai aproape de ceruri unde visurile devin realitate sau realitatea se transformă în vis, pentru ca mai târziu să devină o amintire care, aidoma fumului de țigară, ține un anotimp, un an, un timp...

Iar mie, ori de câte ori trec prin preajmă, nu-mi rămâne decât să înalț privirea către pălăria marelui Caragiale, îl salut cu nemărginit respect, îmi scot pălăria și le mulțumesc tuturor celor ce-au făcut ca acest altar în aer liber să existe. A venit toamna, rămâi cu bine Nenea Iancu, ne revedem la vară, mai pe seară!

Din 2019, Amfiteatru TNB este un proiect susținut de PPC România.

Program realizat cu sprijinul Huawei România, Aqua Carpatica, Eisberg, Jidvei.

20:00 TATĂL MIRESEI

Film *(FATHER OF THE BRIDE-SUA, 1950)

Regia: Vincente Minnelli

Cu: Spencer Tracy, Elizabeth Taylor, Joan Bennett

*Trei nominalizări la premiile Oscar 1950: pentru cel mai bun film, cel mai bun actor (Spencer Tracy), cel mai bun scenariu

Comedie. Viaţa lui Stanley Banks (Spencer Tracy) este dată peste cap de anunţul logodnei fiicei sale Kay (Elizabeth Taylor), pe care o adoră. Dincolo de problemele financiare provocate de organizarea nunţii, domnul Banks încă nu e pregătit să-şi vadă "fetiţa" plecând de acasă. Cu ajutorul calmei doamne Banks, întreaga familie va reuşi să depăşească furtuna emoţională stârnită de eveniment.

Redactor: Lăcrămioara Stanca

21:40 Cvarte

*Valentin Meiu

Producător: Violeta Gorgos

(Reluare)
 
Discursurile istorice ale președintelui american Donald Trump, analizate în emisiunea „Omul și Timpul”, la TVR Cultural

„Cuvintele pot câștiga alegeri. Pot crea lideri. Pot schimba o națiune. Puțini politicieni ai lumii contemporane au folosit discursul ca ...

„Călăuza”, capodopera lui Andrei Tarkovski, la TVR Cultural

Este considerat unul dintre cei mai influenți cineaști ai întregii istorii a cinematografiei. TVR Cultural difuzează filmul „Călăuza”, în ...

Portret de excelență: Irina Cajal-Marin, între memorie, cultură și responsabilitate publică

Duminică, 7 decembrie, de la ora 15:30, TVR Cultural prezintă un nou episod al seriei „Portret de excelență”, dedicat unei personalități ...

 

#TVRcultural