loader
Foto

Galerie foto

ARHITECTUL DORIN ŞTEFAN, ÎN "DIALOGURI ACADEMICE" CU ACADEMICIANUL MIRCEA DUMITRU

Duminică, 15 iunie 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "DIALOGURI ACADEMICE"​ cu arhitectul DORIN ŞTEFAN şi filosoful MIRCEA DUMITRU, vicepreşedintele Academiei Române.

 

Doctor în arhitectură, DORIN ŞTEFAN este considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai arhitecturii româneşti, apreciat pentru caracterul inovativ, non-convenţional al proiectelor sale, fiind, totodată, singura personalitate din ţara noastră menţionată în ”The Phaidon Atlas of Contemporary World Architecture".

(w882)

Activitatea de peste 40 de ani a arhitectului vizionar DORIN ŞTEFAN cuprinde Casa Tineretului din Slatina, biserica Sfinţii Ioan "Cartierul Nou" din Alba-Iulia, clădiri emblematice ale Bucureştiului, Centrul Cultural Brâncuşi de la Craiova, Aeroportul din Braşov, Pavilionul României Expo '93, Daejeon, Coreea de Sud​ şi multe altele.

(w882)

Concursul pentru "Taipei Tower", pe care l-a câştigat, a marcat o premieră, fiind primul arhitect român care câştigă o competiţie care implică marile personalităţi mondiale ale domeniului, iar soluţia sa novativă a făcut înconjurul globului.

DORIN ŞTEFAN este şi profesor, de peste patru decenii, în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti.

(w882)

Arhitectul DORIN ŞTEFAN s-a evidenţiat pentru că a construit mult şi exemplar, reprezentând excelenţa în arhitectură, a câştigat concursuri naţionale şi internaţionale, a organizat evenimente profesionale remarcabile, are o poziţie teoretică originală reflectată prin bogata sa activitate publicistică şi este cea mai mediatizată personalitate din lumea arhitecturii, atât în România cât şi în străinătate.

(w882)

În anul 2010, a primit premiul Academiei Române pentru întreaga activitate, iar în 2018 a fost recompensat de Uniunea Arhitecţilor din România cu premiul "Opera Omnia".

Din anul 2025, arhitectul DORIN ŞTEFAN este membru corespondent al Academiei Române.

 

PROGRAM DIFUZARE:

TVR CULTURAL

DUMINICĂ, ORA 13:00

LUNI, ORA 15:00

TVR INTERNAŢIONAL

LUNI, ORA 01:00 (ora României)

PRODUCĂTOR:

ADINA TODERAŞCU

7:30 Tempo Rubato

Producător: Cătălin Sava

8:30 La pas prin ţară

*TVR Moldova

Prezentator: Ion Răilean

Realizatorul, jurnalistul Ion Railean pornește într-o aventură prin România și Republica Moldova pentru a descoperi obiectivele, traseele care merită vizitate, tradiția, gastronomia și cultura locului. Sunt un călător cu misiune, spune Ion Railean, misiunea de a descoperi țara. De a valorifica frumusețile României și Republicii Moldova! Da avem o țară atât de frumoasă, de bogată cu potențial, avem istorie, tradiție cultură gastronomică și lista poate continua. Zonele montane din România, cramele din Basarabia, locații superbe care merită promovate să pornim la drum.

Producător: Luminița Popa

 
O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

Heal the World: The Music of Michael Jackson. Un concert energizant, cu Big Band-ul Radio România şi Romanian Youth Jazz Orchestra, la TVR Cultural

Proiectul dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american - „Heal the World – The Music of Michael Jackson” – se vede ...

De ce anonimatul este cea mai puternică operă a lui Banksy? Documentarul „Cine este Banksy?”, la TVR Cultural

Poliţişti, jurnalişti, oameni de ştiinţă, pasionați de artă … toți visează să descopere, cândva, identitatea acestei vedete planetare a Street ...

 

#TVRcultural