TVR Cultural a difuzat duminică, 30 aprilie, un documentar despre creația lui Cosmin Paulescu, artist vizual și decanul Facultăţii de Arte Decorative şi Design, din cadrul Universității Naționale de Arte din București.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea și producătoarea emisiunii „Biografii necesare”
Cosmin Paulescu – „Cozo” – este artistul de graniţă, care face parte din prima generaţie a libertăţii. Atelierul său corespunde întru totul unei dinamici asumate în arta românească cu titlu experimental încă din anii 1960 – ’70, când o pătură subţire de artişti se aventura, singular, pe un drum necunoscut.
Drum care avea să fie repede asaltat de tinerii anilor ’90, care s-au avântat cu curaj în tentanta direcţie pe care şi-o asumau, cu entuziasmul celor care doreau să se conecteze la noile tendinţe artistice contemporane la care nu avuseseră acces până atunci.
Atelierul nu mai era un spaţiu restrictiv şi personal, ci părea un univers fără graniţe, în care fiecare idee se punea în operă aproape instantaneu, iar artistul nu mai era singur, ci într-un context care îl punea în relaţie directă cu ceilalţi, în procesul creaţiei. Atelierul deschis devenea un concept.
„Atelierul este creuzetul fiecărui artist. Locul în care poate să-şi materializeze gândurile. Dar, în cazul meu, atelierul este peste tot. Pot crea oriunde. Port atelierul cu mine oriunde mă duc’’, spune Cosmin Paulescu, din centrul spaţiului său de creaţie, pe ai cărui pereţi sunt înşirate cele mai recente lucrări.
„La mine în atelier n-o să găseşti niciodată un «istoric». Nu depozitez nimic, pentru că lucrările de tot felul mă încurcă, mă distrag. Aşa că fac mereu «curat», înainte de a mă apuca de altceva’’, a arătat el.
Trecerea, uneori paşnică, alteori agresivă, de la formele şi mijloacele tradiţionale de expresie la noile medii - happening, instalaţie, performace, ready-made, arta video - provoacă reacţii şi şocuri, dar fără a se exclude reciproc. Cosmin Paulescu are meritul de a fi un artist care a ştiut să ţină un echilibru bine temperat între aceste direcţii, uneori contrare, alteori sinergice, prin care şi-a definit un drum propriu.
Cosmin Paulescu este artist vizual şi profesor cu specializare în arta murală. Cu o carieră didactică de peste 20 de ani, în prezent este şi decan al Facultății de Arte Decorative și Design, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte București, şi membru în Uniunea Artiştilor Plastici din România. Activitatea sa expoziţională se remarcă nu doar prin longevitate, ci, mai ales, prin inovaţie şi valoare.
El poartă în bagajul sensibilităţii sale ingrediente rare şi preţioase: umorul de bună calitate, ironia fină, mesajul la vedere. Ciclurile mari de lucrări au o continuitate intrinsecă. De exemplu, colajele şi printurile digitale de mari dimensiuni cu harta României acoperă ani de elaborate căutări, pe care le-a convertit şi în instalaţii şi happening-uri cu implicaţii profunde.
Rep: Ce este proiectul la care lucrezi acum? El are o continuitate. Am mai văzut, parcă, lucrări din seria asta.
Cosmin Paulescu: Da. Am început în 1996 cu seria „hARTA – teritorii portabile”, care a debutat cu o hartă mare a României, plină de deşeuri şi, în centru, trei făraşe în roşu, galben şi albastru, atârnate de trei îngeraşi kitsch. Era în timpul campaniei electorale. Aşa că am intitulat-o „Luna curăţeniei”. De aici, am tot extins conceptul şi în alte serii de lucrări, obiecte, instalaţii, performance-uri, al căror subiect nu mai era doar România. Am internaţionalizat, dacă pot spune aşa, cu ciclul din 2018, „Noile migraţii”.
Rep: Are artistul datoria de a fi militant, de a fi un „ochi treaz” şi vigilent?
Cosmin Paulescu: Unii spun că e bine să te protejezi în universul tău. Alţii, că trebuie să te implici, să iei atitudine. Fiecare abordează în felul său această problemă. Eu nu mă consider un activist violent şi virulent. Sunt un om care oglindeşte, prin prismă personală, anumite realităţi din societatea românească şi nu numai. Sper să conteze. De exemplu, prin ciclul „hARTA – teritorii portabile”, am imaginat o istorie vizuală a evenimentelor postdecembriste.
Cosmin Paulescu a excelat, încă de la început, în exerciţiul picturii, desenului şi tehnicilor la şcoala de bună tradiţie condusă de profesori emeriţi, care au ştiut să-i inducă atât interesul pentru studiul riguros, cât şi curiozitatea pentru noi experimente. Aşa încât, odată cu deschiderea fără precedent după 1989, şi el, ca majoritatea tinerilor artişti români, au fost invitaţi să participe pentru prima oară, în număr mare, la importante expoziţii internaţionale unde s-au făcut remarcaţi şi au fost, pe bună dreptate, apreciaţi de public, de criticii de artă şi de galerişti.
„Eu am intrat în facultate în 1989. Am fost luat la oaste pentru şase luni şi … m-am întors în altă lume. Liberă. A însemnat totul. Studii, călătorii peste hotare, expoziţii, spectacole vizuale, stagii de documentare. Lucruri la care colegii din generaţiile anterioare nici nu visau. Acum, peisajul artistic este foarte variat. Eu îmi ştiu foarte bine locul. Am avut norocul de a trăi, de a activa şi de a mă afirma într-un moment istoric foarte prielnic. Sunt conştient de asta şi nu am niciun regret”, a explicat Paulescu.
Urmăriți emisiunea mai jos:
---
Emisiunea „Biografii necesare” poate fi urmărită la TVR Cultural, duminică, 30 aprilie, de la ora 22.00, iar în reluare miercuri, 3 mai, de la ora 05.30, precum și online, pe TVR+.