loader
Foto

„Conferințele Ateneului”, cu Ioan Holender și Sever Voinescu, miercuri, la TVR Cultural

Miercuri, 29 martie, TVR Cultural a transmis, în direct, de la Ateneul Român, conferința „Muzica și spectacolul”, susținută de Ioan Holender și Sever Voinescu, la Ateneul Român.

 

Valentina Băințan

De la ora 18.30, telespectatorii au putut urmări în direct interviurile realizate de Valentina Băințan cu oameni de cultură prezenți la eveniment, iar, de la ora 19.00, dialogul dintre Ioan Holender și Sever Voinescu.

Conferința „Muzica și spectacolul” a fost presărată cu momente muzicale susținute de soprana Aida Pascu, violoncelistul Ștefan Cazacu și pianistul Gabriel Cîțan, din opere semnate de Serghei Rahmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski și Vincenzo Bellini.

Ioan Holender, cel mai longeviv director al prestigioasei Opere de Stat din Viena, timp de 19 ani, este cunoscut publicului din România și pentru organizarea, din 2003 până în 2015, a Festivalului Internațional „George Enescu”, al cărui director a fost.

Ioan Holender (n.1935), bariton, impresar artistic și fost director al Operei din Viena, a părăsit România în 1959, emigrând cu familia în Austria, după ce a participat la revolta anti-comunistă a studenților din Timișoara (1956), fiind ulterior exmatriculat.

În 1966, a creat „Agenția de impresariat artistic Holender”, care a devenit faimoasă în lumea artistică, ajutând mulți artiști români să devină cunoscuți pe plan international.

Holender a ocupat funcția de director al Operei de Stat din Viena, fiind cel mai longeviv șef, de la deschiderea instituției, în 1869. Mandatul său a fost prelungit de trei ori, din 1991 până în 2010. În această perioadă, au fost 93 de premiere, 11 milioane de persoane au asistat la spectacole, iar sala a fost ocupată, în medie, în proporție de 96 la sută.

Urmăriți aici dialogul lui Ioan Holender cu Iosif Sava, la „Magia seratelor muzicale”, redifuzat de TVR Cultural în urmă cu două luni.

Partenerul de dialog al lui Ioan Holender a fost Sever Voinescu, redactor-șef al revistei „Dilema veche” și realizator al emisiunii „Europa Christiana” pentru postul Patriarhiei Române, Trinitas TV.

 

 

21:30 Îngerii păcatului

Film *(LES ANGES DU PÉCHÉ-Franţa, 1943) Premieră

Regia: Robert Bresson

Cu: Renee Faure, Jany Holt, Mila Parely

Dramă. Tânăra și bogata Anne-Marie crede că și-a găsit adevărata vocație atunci când intră ca novice într-o mănăstire dominicană. Mănăstirea se ocupă de reabilitarea femeilor deținute, iar Anne-Marie devine deosebit de fascinată de Thérèse, încercând să o convingă să se alăture ordinului călugăresc pentru a-și ispăși păcatele. Thérèse, însă, își susține nevinovăția. După ce este eliberată, Thérèse îl împușcă pe bărbatul care a comis infracțiunea pentru care ea fusese închisă, apoi se întoarce la mănăstire. Aici, ezită să-și dezvăluie secretul cuiva, mai ales lui Anne-Marie. Între timp, în afara mănăstirii, căutările poliției iau amploare...

Redactor: Corina Feleagă

23:00 Interviurile TVR Cultural

Producător: Bogdana Pascal

(Reluare)
 
Geopolitica actuală - Lumea spre o nouă ordine mondială

Geopolitica actuală - Lumea spre o nouă ordine mondială

publicat: sâmbătă, 14 noiembrie 2026

Duminică, 15 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, conf. univ. dr. Cristi Pantelimon, sociolog la Institutul de Sociologie al Academiei ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

 

#TVRcultural