loader
Foto

Galerie foto

„Omul și timpul”: Centenarul Patriarhiei Române. Istoria se scrie cu încă 15 martiri şi mărturisitori ai credinţei creştine

Duminică, 21 aprilie, de la ora 17:00, în emisiunea „Omul și timpul” realizatorul Rafael Udrişte le-a propus telespectatorilor TVR Cultural o dezbatere despre importanţa recunoaşterii oficiale a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi dobândirea rangului ei de Patriarhie, dar şi despre cei 15 mărturisitori propuși pentru canonizare în anul 2025.

 

Omul și timpul

„Anul viitor se împlinesc 140 de ani de la dobândirea autocefaliei şi 100 de ani de la ridicarea la rangul de patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române, evenimente fundamentale pentru istoria noastră, dacă ținem cont de influenţa benefică pe care a avut-o Biserica în înfăptuirea idealului național.

În 4 februarie 1925, la puţin timp după realizarea României Mari, în 1 decembrie 1918, Biserica Ortodoxă Română va fi ridicată la rang de Patriarhie. Era firesc să fie așa, fiindcă teritoriul României se dublase, practic, iar numărul de credincioși creștini ortodocși se mărise considerabil.

(w882)

Imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial şi după schimbarea dramatică de regim din România, Biserica Ortodoxă, împreună cu mărturisitorii ei, făuritori ai României Mari, au trecut printr-o lunga perioadă de asuprire, de martiraj chiar. Pentru că nu au vrut să îşi renege credința, monahi, teologi, preoți de mir, dar şi intelectuali a căror credință creștin ortodoxă era profundă şi asumată, au devenit principalele ţinte ale Securității comuniste.

Cu toate acestea, în ciuda încercării de demolare a credinței creştine de către puterea comunistă, acești mărturisitori, stâlpi ai credinței naționale, au reușit, prin propria lor suferință, să păstreze nealterată credință strămoșească”, arată Rafael Udriște, realizatorul „Omul și timpul”.

(w882)

Duminică, 21 aprilie, de la ora 17:00, realizatorul Rafael Udrişte propune în emisiunea „Omul şi timpul” o dezbatere despre importanţa ridicării la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1925, rolul crucial pe care credință ortodoxă l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri, dar şi despre cei 15 mărturisitori propuși pentru canonizare la celebrarea unui secol. Invitatul ediţiei, istoricul Marius Oprea.

Anul viitor, în 2025, se împlinesc 100 de ani de când Biserica Ortodoxa Română a fost ridicată la rang de Patriarhie. Cu această ocazie, sunt propuși pentru canonizare 15 cuvioși şi mărturisitori. Altfel spus, primii sfinți din calendar a căror viață pământească s-a desfășurat (până) în secolul XXI ar putea fi unii dintre cei mai cunoscuți duhovnici ai României secolului al XX-lea: arhim. Sofian Boghiu, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Dionisie Ignat de la Colciu, părintele Petroniu Tănase, arhim. Cleopa Ilie, ieroschim. Paisie Olaru, părintele Dometie Manolache, arhim. Serafim Popescu, părintele Liviu Galaction Munteanu, arhimandritul Gherasim Iscu, protos. Visarion Toia, protos. Calistrat Bobu, părintele Ilarion Felea, preotul mărturisitor Alexandru Baltaga, protos. Iraclie Flocea.

(w882)

Despre importanţa ridicării la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române în 1925, despre rolul crucial pe care credință ortodoxă l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri, dar şi despre cei 15 mărturisitori propuși pentru canonizare, Rafael Udriște a discutat cu istoricul Marius Oprea, în emisiunea „Omul şi timpul”.

1:00 Deceniul ascuns

Documentar *

Producător: Ruxandra Ţuchel

(Reluare)

2:00 Omul şi timpul

Producător : Ruxandra Ţuchel

Realizator: Rafael Udrişte

(Reluare)
 
Acad prof. emerit dr. Maria Dorobanțu: ”Tot timpul am fost în poziția de om care are de învățat, care are de progresat, care își dorește să fie înconjurată de oameni tineri”

ne-a mărturisit invitata acestei ediții, membru corespondent al Academiei Române, secția de Științe medicale și primul român membru asociat al ...

Vineri, 15 august, de la ora 14:30, la TVR Cultural și TVR+, vă dăm întâlnire cu emisiunea "Etnikult", care vă invită să pătrundeţi în tainele ...

Duminică, 17 august 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "DIALOGURI ACADEMICE"​ cu specialista în microbiologie, CARMEN ...

 

#TVRcultural