loader
Foto

Reputatul profesor Adrian Bejan, invitatul lui Mircea Dumitru, la „Dialoguri academice” | VIDEO

TVR Cultural a difuzat, în 30 aprilie, discuția dintre vicepreședintele Academiei Române, Mircea Dumitru, și profesorul Adrian Bejan, membru de onoare al Academiei Române.

 

Dialoguri academice

Mircea Dumitru a discutat cu Adrian Bejan, la „Dialoguri academice”, despre copilăria petrecută la Galaţi, despre legătura profesorului Bejan cu baschetul, despre emigrarea şi perioada de adaptare în Statele Unite ale Americii şi despre activitatea sa academică şi teoria constructală.

​Adrian Bejan este membru de onoare al Academiei Române, profesor universitar cu importante contribuţii în termodinamică şi autor al teoriei constructale privind proiectarea şi evoluţia în natură​.

(w882) Adrian Bej

Adrian Bejan. Sursă foto: TVR

După studii la Institutul de Tehnologie din Massachussets, Adrian Bejan și-a început cariera de cercetător la Universitatea Berkeley, California şi a continuat-o la Universitatea din Boulder​, Colorado, Statele Unite ale Americii.

În anul 1984 a fost numit profesor la Universitatea Duke, unde ocupă poziția de „Distinguished Professor“.

(w882) Adrian Bej

Mircea Dumitru și Adrian Bejan. Sursă imagine: TVR

Este autorul a numeroase articole de specialitate și cărți, între care: „Entropy Generation through Heat and Fluid Flow”, „Convection Heat Transfer”, „Advanced Engineering Thermodynamics”, „Entropy Generation Minimization”, „Shape and Structure from Engineering to Nature”, „Design with Constructal Theory”, „Design in Nature: How the Constructal Law Governs Evolution in Biology, Technology and Social Organization” și „The Physics of Life: The Evolution of Everything”.

(w882) Adrian Bej

Adrian Bejan și Mircea Dumitru. Sursă foto: TVR

De asemenea, profesorul Adrian Bejan este laureat al Medaliei „Benjamin Franklin”, al Premiului „Humboldt” şi al Premiului Academiei de Științe din Turcia.

Președintele Franței i-a conferit, ​ în anul 2020, titlul de Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques”.

(w882) Adrian Bej

Adrian Bejan. Sursă imagine: TVR

---

TVR Cultural difuzează, din 2 aprilie, emisiunea „Dialoguri academice”, o serie de 11 dialoguri între Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, și colegii săi academicieni.

Emisiunea „Dialoguri academice” este disponibilă și pe TVR+, aici.

Program difuzare:

TVR Cultural:  duminică, ora 22.30 și vineri, ora 13.30 (reluare)

TVR Internațional - sâmbătă, ora 19.00 (ora României)

Echipa:

Adina Toderașcu - jurnalist

Daniel Paraschiv - producător

14:45 Balet

* Beethoven Project Premieră

Coregrafia: John Neumeier

Distribuţia: Aleix Martínez, Edvin Revazov, Anna Lauderer, Patricia Friza, Borja Bermudez şi dansatorii companiei Hamburg Ballet

Spectacol de balet înregistrat în 2019 la Festspielhaus Baden-Baden. Folosind drept inspiraţie mai multe lucrări beethoveniene-Simfonia a treia-"Eroica", "Creaţiunile lui Prometeu", câteva compoziţii pentru pian şi pentru orchestră de cameră-coregraful John Neumeier îşi descrie astfel spectacolul Beethoven Project: "Un poem coregrafic inspirat de muzica lui Beethoven şi poate de Beethoven însuşi".

Redactor: Cristina Crăciun

17:00 Matca.Literatura în direct

Sezon nou

Matca, literatură în direct” revine cu un nou sezon la TVR Cultural, iar telespectatorii noștri au ocazia să se pună la curent cu cele mai noi subiecte de literatură, teatru și film, arte vizuale, performance, tot ce pornește de la text și se dezvoltă în noi și noi forme de exprimare. Gazdele noastre, Liv Tane, Dragoș C. Costache și Vlad Marina, alături de întreaga echipă a revistei Matca, vor invita personalități relevante ale vieții culturale și artiști care schimbă lumea cu creația lor, ca să vă inspire, să vă insufle curaj, să vă ghideze într-o lume în continuă schimbare.

În episodul 6 vom discuta despre cinematografia de masă cu iz comercial pe care o practică producții ca Teambuilding, chiar cu producătorul Matei Dima alias Bromania, despre arhivele securității care stau la baza unor opere literare cu Iulia Popovici și Alina Pavelescu, iar rubrica de ficțiune ni-l prezintă pe scriitorul islandez Hallgrimur Helgason.

Producător: Bogdana Pascal

 
„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

 

#TVRcultural