loader
Foto

Galerie foto

„Dialoguri academice” cu filosoful Gheorghe Vlăduţescu, în 7 aprilie, la TVR Cultural | VIDEO

A doua ediție a noului sezon al „Dialogurilor academice”, emisiune găzduită de vicepreședintele Academiei Române, Mircea Dumitru,​ l-a avut ca invitat pe filosoful și academicianul Gheorghe Vlăduțescu. Ediția a fost difuzată duminică, 7 aprilie, de la ora 22.30, la TVR Cultural.

 

Dialoguri academice

Profesorul universitar Gheorghe Vlăduţescu este, din anul 1971, doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre inducţia aristotelică.

Începând cu anul 1990, Gheorghe Vlăduţescu a devenit profesor universitar şi şef al Catedrei de Istorie a Filosofiei şi Filosofia Culturii, dar si îndrumător de doctorat.

Ca profesor universitar, Gheorghe Vlăduţescu a predat cursul de Filosofia greacă, fiind invitat să predea şi în cadrul Centrului de Studii asupra filosofiei greceşti „Leon Robin” - Sorbona.

(w882)

De asemenea, Gheorghe Vlăduţescu a susţinut numeroase conferinţe şi prelegeri despre filosofia greacă.

De-a lungul carierei, Gheorghe Vlăduţescu a publicat peste 20 de volume pe teme de filosofie antică (ontologie, metafizică, etică), filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, precum şi filosofie românească. ​

Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu este Profesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie, membru fondator al „Centrului de Studii asupra Imaginarului şi Raţionalităţii” (Craiova), membru al Societăţii de Studii Clasice (Bucureşti), din anul 2000 ales la „Academie des Sciences des Arts et des Lettres” (Paris) şi membru al Academiei Române din 1999.

Pentru meritele sale deosebite, academicianul Gheorghe Vlăduţescu a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, în grad de cavaler.

Emisiunea „Dialoguri academice” este disponibilă și pe TVR+, aici.

***

PROGRAM DIFUZARE:

TVR Cultural - duminică, ora 22.30

- vineri , ora 13.30

TVR Internațional - luni, ora 00.00 (ora României)

Echipa:

Adina Toderașcu - jurnalist

Daniel Paraschiv - producător

15:30 Garantat 100%

* Dorina Lazăr

Moderator şi realizator: Cătălin Ştefănescu

Producător: Adrian Ionică

16:30 Concert simfonic

Sezon nou

* Concurs George Enescu 2026

*Semifinala secţiunii Pian-lucrări de George Enescu

Jeongwoo Lee (Coreea de Sud)

Rina Harada (Japonia)

Producător: Valentina Băinţan

 
Când corpul devine instrument, iar spațiul - muzică. „Soundscape”, cu compozitorul Cătălin Crețu, la TVR Cultural

Pe 12 noiembrie, la „Soundscape”, Kyrie Mendel reușește să ne dezvăluie un portret inedit al unui om care transformă corpul, gestul, spațiul, ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

 

#TVRcultural