loader
Foto

Din martie, vedem la TVR CULTURAL concerte în premieră de la Festivalului Enescu

Festivalul Internațional „George Enescu” este din nou pe micul ecran. Din 16 martie, de luni până miercuri, de la ora 16.30, ne bucurăm de artiști remarcabili și partituri care au scris istoria muzicii, la TVR CULTURAL.

 

Tradiția TVR CULTURAL de a difuza Festivalul Internațional „George Enescu” este deja parte din misiunea postului de a facilita accesul la cultură, transformând fiecare ediție într-un veritabil maraton de excelență muzicală. De-a lungul deceniilor, Televiziunea Română nu s-a limitat doar la rolul de simplu spectator, ci a devenit „fereastra” prin care magia de pe scenele Ateneului Român și Sălii Palatului ajunge în casele românilor. Astfel, prin producții complexe, transmisiuni în direct la standarde internaționale și interviuri exclusive în culise publicul larg are șansa de a asista, din fața micului ecran, la întâlnirea dintre marile orchestre ale lumii și spiritul creator românesc.

Din 16 martie, TVR CULTURAL reîncepe difuzarea premierelor concertelor de la Festivalul Internațional George Enescu, „de această dată cu seria specială dedicată concertelor de la Ateneul Român – unul dintre cele mai iubite spații ale muzicii clasice. În fiecare zi, de luni până miercuri, redeschidem pentru dumneavoastră arhiva unui festival care adună pe aceeași scenă artiști remarcabili și partituri care au scris istoria muzicii”, explică Valentina Băinţan, producătorul transmisiunilor TVR de la Festivalul Internaţional „George Enescu”.

Iată ce vom putea vedea în această săptămână:

Luni, 16 martie ora 16.30, cu reluare la miezul nopții

ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO

David Grimal – conducere muzicală, vioară

Valentin Silvestrov – Silent Music

George Enescu – Pastorală, Menuet trist și Nocturnă (aranjament pentru orchestră de cameră de Dan Dediu)

Maurice Ravel – Mormântul lui Couperin

Marți, 17 martie ora 16.30, cu reluare la miezul nopții

ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO

David Grimal – conducere muzicală, vioară

Felix Mendelssohn – Concertul în re minor pentru pian, vioară și orchestră de coarde

Roman Lopatynskyi, pian – câștigător al Concursului Internațional George Enescu 2024

Valentin Silvestrov – Omagiu lui J.S. Bach

Miercuri, 18 martie ora 16.30, cu reluare la miezul nopții

ORCHESTRA NAȚIONALĂ DE CAMERĂ A REPUBLICII MOLDOVA

Cristian Florea – dirijor

George Enescu – Preludiu la unison din Suita nr. 1 op. 9

Benjamin Britten – Variațiuni pe o temă de Frank Bridge

Descoperim, aşadar, momente speciale din Festivalul Enescu, de pe scena Ateneului Român. Din 16 martie, de luni până miercuri, de la ora 16.30, la TVR CULTURAL.

 

foto: Petrică Tănase

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

0:00 Brazilia-viaţă de pescari

Documentar Geo * Brazilia-viaţă de pescari

(Brésil, une vie de pêcheurs, Franţa-Germania, 2024)

Regia: Carlos Portella Nunes

Paradis insular cu plaje care-ţi taie răsuflarea, în Florianopolis este perpetuată în fiecare iarnă o tradiţie ancestrală: pescuitul de chefal-în portugheză, pesce de tainha. Acest peşte este emblematic pentru pescarii şi locuitorii capitalei statului Santa Catarina, din sudul Braziliei. Din păcate, vremurile sunt tot mai grele pentru profesioniştii din domeniul maritim, fiindcă peştii sunt tot mai rari. În pofida acestor dificultăţi, ei visează să realizeze o captură record.

Redactor: Ştefan Asavei

(Reluare)
 
Interviu la două viori. Andreea Nistor, invitata Ioanei Pavel la „Interviurile TVR Cultural”

Ce se întâmplă atunci când două violoniste se întâlnesc nu doar la dialog, ci și la instrument? Luni, 28 septembrie, de la ora 19.00, la TVR ...

Premieră TVR Cultural: „ONE VOICE!”, o întâlnire vibrantă între vocea Anitei Petruescu și Big Band-ul Radio România

Jazz, improvizație, energie și un dialog muzical între o voce remarcabilă și unul dintre cele mai apreciate ansambluri de jazz din România. ...

„Omul și timpul”, un nou sezon la TVR Cultural, cu o dezbatere despre „sfârșitul istoriei”

Un nou sezon al emisiunii „Omul și timpul” începe duminică, 20 septembrie, de la ora 17:00, la TVR Cultural. Invitatul jurnalistului Rafael ...

 

#TVRcultural