TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să urmărească documentarul „Alun, satul pustiu care se trezește la viață”, realizat de Maria Cristina Țilică și produs de Casa de Producţie TVR. Vineri, 19 mai, de la ora 22.00.
Documentarul „Alun, satul pustiu care se trezește la viață” prezintă povestea satului Alun din județul Hunedoara, singurul din România cu drum de marmură și case de marmură, despre care se povestea că ar fi părăsit.
În urmă cu aproape jumătate de secol, aici locuiau peste o sută de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii '60, în apropierea carierei de marmură de la marginea satului. Din acel moment, așezarea a stagnat, localnicii au început să migreze, iar, în prezent, singurul locuitor care țese firul roșu al legendei și renașterii satului este ciobanul Ovidiu Rădos, cel care a rămas nedezlipit de Alun.
„Şi oamenii or plecat, se întorc vara, vin la casele lor. Nu-i chiar așa de pustiu încât să creadă cineva că nu mai este nimeni. Fiecare om vine la casa lui. Iernile nu vine nimeni. A fost zăpadă de 1 m și ceva, aici. A fost când două-trei săptămâni nu am avut de unde să luăm pâine pur și simplu, că nu era... Aici, toamna ai sacul de faină, ai sacul de mălai, tot absolut, le asigur porumb la oi, de exemplu. Trebuie să fii asigurat, că, dacă nu ești asigurat, poți să pățești orice! Îţi mor şi animalele de foame. Tu, ca om, te descurci”, spunea Ovidiu Rădos.
Satul are o vechime de aproape 300 de ani. Unele case părăginite de-abia mai stau în picioare, aninate de speranța unor noi stăpâni. Altele s-au prăbușit ostenite, sub povara pustietății. În unele locuri mai mijesc din hățiș doar resturi de marmură, ca niște dinți măcinați de carii.
În trecut, satul Alun a avut școală cu internat, în care învățau toți copiii din Ținutul Pădurenilor, dar și din Hunedoara, iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului și în minele din Ghelari.
Colectivizarea făcută de comuniști i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraș. Așa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii. Apoi, s-au mutat la copii, la oraș, iar acum se întorc, rând pe rând, și își transformă casele strămoșești în case de vacanță.
