loader
Foto

Galerie foto

Documentarul „Arsenie. Viața de apoi”, în dezbatere la TVR Cultural | VIDEO

Sub genericul "Viaţa de apoi", emisiunea-dezbatere moderată de Daniela Zeca-Buzura a analizat sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 18:40, cel mai fierbinte subiect al momentului, recentul documentar al regizorului Alexandru Solomon, „Arsenie. Viața de apoi”. Alături de cineast, în studioul TVR au fost invitaţi prof. preot Radu Preda şi antropologul Alexandru Bălăşescu.

 

Lansat în cinematografe în luna septembrie a acestui an, filmul documentar „Arsenie. Viaţa de apoi”, un road movie documentar care urmează paşii Părintelui Arsenie Boca într-un pelerinaj în decursul căruia pelerinii și cineastul refac presupusele miracole atribuite părintelui, a declanşat numeroase controverse într-o confruntare culturală şi ideologică în societatea actuală.

Personalitate aparte în spaţiul religios ortodox român, Părintele Arsenie Boca este privit ca o imagine exemplară, prin amploarea pelerinajelor şi a mărturiilor despre faptele sale extraordinare. Pornind de la aceast simbol, documentarul „Arsenie. Viața de apoi”, realizat într-o manieră atipică, propune un experiment social la scară mică, cu scopul de a analiza critic societatea.

(w882)

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi sâmbătă, de la ora 18:40, la dezbaterea televizată moderată de Daniela Zeca-Buzura, o ediţie specială sub genericul „Viaţa de apoi”. Invitaţii, prof. preot Radu Preda, regizorul Alexandru Solomon şi antropologul Alexandru Bălăşescu se vor afla faţă în faţă sub ochii telespectatorilor pentru a aduce, cu calm şi moderaţie, argumente pro sau contra asupra subiectului urmărit în documentarul „Arsenie. Viaţa de apoi”. Producător Anca Lăzărescu.

„Alexandru Solomon, unul dintre cei mai importanți regizori de film documentar din România, este primul invitat al noului sezon care începe sâmbătă, 7 octombrie 2023, la TVR Cultural, TVR Moldova şi TVR Internațional. În acest maraton, devenit un brand al canalului cultural din cadrul serviciului public de televiziune, sunt cuprinse și două secvențe care au căzut la montaj, din recenta și controversata producție "Arsenie. Viața de apoi", semnată Alexandru Solomon și aflată în cinematografe din 1 septembrie. Noul titlu al regizorului este un bun prilej pentru a iniția o dezbatere interesantă și echilibrată asupra unui demers care a produs dispute în presă și pe rețele de socializare. Vă invităm așadar să ne urmăriți sâmbătă , 7 octombrie, de la ora 18:40, pe TVR Cultural", a spus Daniela Zeca Buzura.

(w882)

Urmăriți dialogul mai jos:

 

 

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

23:30 Soundscape : o explorare a universului sonor

Magazin-muzical adresat publicului larg interesat de procesul de creaţie în muzica modernă, cu invitați muzicieni, compozitori, producatori, DJ.

Moderator și realizator: Kyrie Mendél

Producător: Delia Apostol

(Reluare)
 

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

 

#TVRcultural