loader
Foto

Documentarul „Elisabeta a II-a şi Charles: mamă şi fiu”, în 6 mai, la TVR Cultural

TVR Cultural a difuzat, în ziua încoronării regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, documentarul „Elisabeta a II-a și Charles: mamă și fiu”, ce reconstituie relația dintre fosta regină și primul ei născut. Sâmbătă, 6 mai, de la ora 10.00.

 

Documentarul „The Queen and Charles: Mother and Son”, realizat în 2020, de Laura Stevens, Mark Dolan și Clare Hodgkinson, și narat de Stephen Greif, arată cum au fost depăşite crizele iscate de destrămarea căsătoriei lui Charles cu prințesa Diana, precum şi ce a învăţat şi preluat regele de la mama sa.

CITIȚI ȘI: „CHARLES AL III-LEA. ÎNCORONAREA” – EDIŢII SPECIALE LA TVR

Charles a crescut ştiind, încă încă de la o vârstă fragedă, că va veni o zi când el va deveni rege. Era ceva ce îi era destinat şi, prin urmare, a fost crescut în acest spirit. Iar urcarea sa pe tron a fost pregătită de-a lungul întregii vieţi. Întotdeauna, însă, a fost umbrită de o tristeţe uriaşă, pentru că urcarea sa pe tron însemna că mama lui nu mai e.

Cum a reuşit să-l formeze regina Elisabeta pe omul care va deveni rege şi ce rol și-a stabilit Charles pentru domnia sa?

(w882) Documentar

 

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

9:30 Jurnal Cultural

Prezintă: Bogdan Stănescu şi Camelia Văcaru

Producător: Miruna Moraru

(Reluare)
 
„România noastră cea de toate zilele”, în dezbatere la „Omul și timpul”

Scriitorul și teologul Mihail Neamțu este invitatul jurnalistului Rafael Udriște într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și timpul”, la TVR ...

TVR aduce teatrul de ieri în întâmpinarea teatrului de azi. Spectacole de colecție în luna Festivalului Național de Teatru

În luna Festivalului Național de Teatru (16–25 octombrie), TVR 1 și TVR Cultural readuc pe ecran spectacole de colecție și producții prezentate ...

In memoriam Patrick André de Hillerin, la „Omul și timpul”, numai la TVR Cultural

Dreptul de a spune adevărul. Patrick André de Hillerin, un jurnalist incomod

 

#TVRcultural