loader
Foto

După 35 de ani: Pre-textele Revoluției, Cântecele Libertății

Duminică, 22 decembrie, urmăriți la TVR Cultural, de la ora 23, o ediție specială Remix despre muzică și protest.

 

Remix

Alegerile prezidențiale din România anului 2024 au scos în stradă studenții, începând cu Piața Universității din București. Posibilitatea ca direcția europeană a țării să fie măcar pusă în discuție a trezit conștiința tinerilor. La fel cum, în 1990, același loc a fost proclamat zonă liberă de (neo)comunism. Cei mai mulți nu aveau de unde să știe că aceeași piață a mai fost martora unei revolte studențești, în noaptea de Crăciun a anului de grație 1968. La 35 de ani de la Revoluția Română, un kilometru 0 pentru o ediție specială Remix despre muzică și protest, care strânge mai multe cercetări întreprinse de-a lungul anilor.

Prima parte rezumă demonstrația bucureștenilor din noaptea de Ajun 1968 (plecată de la intenția de a colinda a studenților). Nevinovată și spontană la început, mișcarea s-a îndreptat contra lui Ceaușescu; culmea, la patru luni după ce liderul PCR luase poziție împotriva invadării Cehoslovaciei, când lumea părea să-l aduleze.

Ediția punctează mai apoi cariera lui Cornel Chiriac, care a crescut - prin muzica difuzată și comentariile sale - popularitatea postului Radio Europa Liberă (secția în limba română, nu numai în țară)... Apoi, trei cantautori care nu au putut fi înregistrați și difuzați oficial, în ciuda compozițiilor folk aparent nevinovate. Dar care vorbeau despre libertate, altfel decât era permis de către culturnicii comuniști. Mircea Florian, Dorin Liviu Zaharia și Nicu Vladimir au crescut portofoliul Remix al cântecelor de protest.

În a treia parte, sunt enumerate câteva dintre cântecele care au izbucnit o dată cu Revoluția Română, inclusiv din diaspora. Un moment important – evidențierea rockerilor din primele rânduri ale Revoluției. Nu întâmplător, una dintre primele victime bucureștene din decembrie 89 s-a numit Mihai Gâtlan Lucrețiu „The Rocker”, basist în trupele Interval și Conex 83. Ediția etalează melodii mai mult ori mai puțin cunoscute, dar și interviuri despre momentele ori contextul în care au fost compuse.

Cântă: Mircea Florian, Sincron, Valeriu Sterian, Pro Musica, Roşu şi Negru, Doru Căplescu, Phoenix, Victor Socaciu, Cargo, Krypton, Digital Art, Locatarii, Survolaj, Pasărea Colibri, Nicu Vladimir, Adrian Enescu, Romulus Cruceanu ş.a.

Declarații: Stelian Tănase, Lavinia Betea, Stejărel Olaru, Florian Pittiș, Andrei Voiculescu (Europa Liberă), Camil Petrescu jr. (Vocea Americii), Paul Grigoriu (Radio România), George Stanca, Voicu Enăchescu, Laurenţiu Toma (director Casa Studenților / clubul 303), Ilie Stepan, Nicolae Covaci, Ovidiu Lipan Țăndărică, Mony Bordeianu, Adi Bărar, Tavi Iepan, Daniel Silvian Petre, Gheorghe Căpățână, Dan Oprina ş.a.

Text și foto: Doru Ionescu - Producător Remix TVR Cultural

Tag-uri: Remix, TVR Cultural

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

22:00 Teatrul Naţional de Televiziune în FNT

* Oraşul paralel

O producție 2025

Producător: Asociația culturală Diogene, în colaborare cu Teatrul de Stat Csiki Gergely, Timișoara

Finanțat prin Centrul de proiecte al Municipiului Timișoara

Timișoara 2021: Vicki (Magyari Etelka), o fostă corporatistă ce tocmai a depășit o criză depresivă, și-a asumat grija a trei copii orfani, fugiți din Afghanistan, vrând să-i treacă ilegal granița, ca să ajungă la unchiul lor în Germania. Îi lipsesc banii și mai are o singură zi. Când planul se destramă, intră într-o cursă contracronometru în care se confruntă cu oamenii din fosta ei viață și cu prejudecățile lor față de ea. Povestea este inspirată de criza refugiatilor din 2021 și de întâmplările reale ale cartierului Iosefin din acea perioadă.

"Orașul Paralel" se desfășoară într-o singură zi, în Timișoara anului 2021. Este deopotrivă o poveste intimă despre curaj moral cât și un portret al unui oraș european aflat la răscrucea memoriei și a transformării.

Distribuția:Vicki-Magyari Etelka, Martin-Balazs Attila, Sven-Czuvek Lorand, Edgar-Molnos Andras-Csaba, Ambri-Borbely B. Emilia, croitoreasa-Jasmina Mitrici

Regizor: Ana Margineanu

Scenarist: Peca Ștefan

Director imagine: Cristian Ilea

Editor imagine: Tiberiu Teodorescu

Producător: Ionel Mărginean

Responsabili: Constantin Lupescu şi Anca Berlogea


 
„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

 

#TVRcultural