loader
Foto

„Evadarea tăcută” a Oanei Pellea la Luxemburg: turneu cu două spectacole în luna septembrie

Spectacolul „Evadarea tăcută” iese pentru prima dată într-un turneu în afara ţării.

 

Spectacolul Teatrului Național I.L.Caragiale „Evadarea tăcută”, regizat și interpretat de actrița Oana Pellea, iese pentru prima dată într-un turneu în afara ţării, cu două reprezentații speciale în Luxemburg, la Théâtre des Capucins, pe 17 și 18 septembrie, de la ora 20:00.

Evenimentul reprezintă o oportunitate unică pentru publicul luxemburghez de a se întâlni cu arta dramatică românească de înaltă calitate. În colaborare cu Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului, cu sprijinul Ambasadorului țării noastre, ES doamna Livia Rusu, Institutul Cultural Român de la Bruxelles, Organizația Internațională a Francofoniei și Ville de Luxembourg, spectacolul „Evadarea tăcută” va fi prezentat la unul dintre cele mai prestigioase teatre, parte a Theatre de la Ville, aflat în inima orașului, se va juca în limba română, cu supratitrare în limba franceză.

„Evadarea tăcută” de Lena Constante a avut premiera anul trecut, în noiembrie, la Sala Atelier a Teatrului Național din București și s-a bucurat de un succes răsunător. Este o poveste despre supraviețuire, libertate interioară și rezistența în fața opresiunii, bazată pe experiențele dramatice trăite de artista plastică, scriitoarea și etnografa Lena Constante în perioada închisorilor comuniste.

Oana Pellea, printr-o interpretare profundă și sensibilă, aduce la viață vocea Lenei Constante, transmițând emoțiile și suferințele unei femei care și-a găsit puterea de a rezista prin artă și introspecție. „Evadarea tăcută” nu este doar un spectacol de teatru, ci o mărturie vie a rezilienței umane și a forței spiritului.

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
„Lumină din lumină”, la „Convorbiri spirituale”

„Lumină din lumină”, la „Convorbiri spirituale”

publicat: marţi, 29 septembrie 2026

Marți, de la ora 19.00, „Convorbiri spirituale” revine la TVR Cultural cu o ediție despre dreptul la viață încă de la concepție. Invitata ...

Gustul amar al libertății, o nouă dezbatere la „Omul și timpul”

Profesorul Emil Constantinescu, președinte al României între 1996 și 2000, invitat special la „Omul și timpul”, duminică, 27 septembrie, ora ...

"Remix": Rock’n’Craiova

publicat: sâmbătă, 26 septembrie 2026

Doru Ionescu vă propune Dosar „Rock’n’Craiova" (partea I: The bright side) cu Redivivus, Basorelief, Trinity, Cristian Ciomu și Opus 1.61, Horia ...

 

#TVRcultural