Între 10 și 16 iulie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor drama istorică „Noaptea de la Varennes” (1982), filmul românesc „Zavera” (2019) și thrillerul „Callan” (1974).
În 10 iulie, TVR Cultural a difuzat un film de cinematecă: „Noaptea de la Varennes” („La nuit de Varennes”, 1982), în regia lui Ettore Scola, cu o distribuție de excepție: Jean-Louis Barrault, Marcello Mastroianni, Michel Piccoli, Hanna Schygulla, Harvey Keitel. Filmul a fost transmis începând cu ora 22.00.
În 20 iunie 1791, monarhii Franţei, Ludovic al XVI-lea şi Maria-Antoaneta, fug din Paris, încercând să scape de furia revoluţionarilor şi a populaţiei pariziene, dar sunt arestaţi în oraşul Varennes. În acelaşi timp, tot spre Varennes se îndreaptă o trăsură în care un grup pestriţ de călători deapănă amintiri şi schimbă impresii despre evenimentele istorice la care sunt martori. Printre ei se află patriotul american Thomas Paine, faimosul seducător Casanova, scriitorul revoluţionar Restif de La Bretonne şi una dintre doamnele de companie ale reginei. Opiniile şi atitudinile divergente ale călătorilor nu stârnesc conflicte, dar reflectă starea generală a epocii, amestecul de derută, frică, speranţă şi entuziasm în pragul unei mari schimbări.
„Noaptea de la Varennes”. Sursă imagine: imdb.com
Filmul „Noaptea de la Varennes” a primit trei premii David di Donatello, în 1983 - pentru scenariu, scenografie şi costume - și a fost nominalizat la Premiul Palme d'Or, în cadrul Festivalului de la Cannes, în anul 1982.
„Grandiosul spectacol istoric realizat de Ettore Scola, «Noaptea de la Varennes», se desfășoară cu o remarcabilă ușurință. Începe cu o serie de coincidențe banale și le transformă într-o viziune a unuia dintre cele mai importante momente din istoria Franței, o viziune care nu se rezumă la specificul timpului și locului său. Timpul este Revoluția Franceză, iar ocazia este fuga familiei regale de la Paris la Varennes, unde regele și regina vor fi capturați și trimiși la moarte.
Dar modul în care se desfășoară acțiunea este modern sau poate este atemporal. (...) Vor dăinui umorul și generozitatea cu care domnul Scola prezintă faptele cheie ale filmului.
(...) Dintre toate performanțele actorilor, domnul Mastroianni este cel mai surprinzător, pentru că joacă rolul unuia dintre cei mai vanitoși bărbați, fără să dea dovadă de nici un pic de vanitate. Acest Casanova se află la apusul vieții, făcând haz de necaz de modul în care trupul său îl dezamăgește și întrerupe mereu conversațiile pentru a-și pudra nasul. Este un personaj galant, care nu este ridiculizat nici o clipă în film, prietenia dintre Casanova și Restif este emoționantă”, nota Janet Maslin, de la The New York Times, într-o cronică a filmului, din 16 februarie 1983.
Urmăriți un teaser al filmului, pentru TVR1, mai jos:
Joi, 13 iulie, de la ora 22.00, TVR Cultural a difuzat drama românească „Zavera” (2019), în regia lui Andrei Gruzsniczki. În rolurile principale: Dorian Boguță, Ioana Flora, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu.
Ștefan (Dorian Boguță), un bărbat de vârstă mijlocie, conduce o firmă de construcții împreună cu prietenul lui de o viață, Nic (Șerban Pavlu). După moartea suspectă a lui Nic, sub presiunea preluării afacerii, Ștefan are o criză existențială. În următoarele șase zile de la moartea lui Nic, Ștefan descoperă treptat minciuni și mici compromisuri legate de Nic, pe care trebuie să le confrunte pentru a se acomoda cu noua lui viață, potrivit sinopsisului publicat de revista Aarc.ro.
Sursă foto: Facebook Zavera
„Tragicul eveniment îl scoate parcă dintr-o letargie (greu de explicat, totuşi), deşi pare în acelaşi timp să îl arunce într-o criză existenţială: descoperă, cu ajutorul contabilei (Medeea Marinescu), că lucrurile în companie nu sunt tocmai în regulă, intră la bănuieli în ceea ce o priveşte pe soţie (Ioana Flora) și e nevoit să aibă tot mai mult grijă de mama sa bătrână și bolnavă (Coca Bloos).
(...) Facem cunoștință cu acest personaj în momentul în care începe să devină conștient de lumea din jur și îl abandonăm, la final, când ni se sugerează că s-a împăcat cu el însuși și cu ceilalți, că a acceptat, cel puțin pentru moment, că apropiații nu au fost așa cum a crezut el că sunt. Și că ceva s-a schimbat poate și cu el”, scrie Ionuț Mareș, într-o cronică publicată de ziarul Metropolis.
Sursă foto: Facebook Zavera
Sursă foto: Facebook Zavera
Duminică, 16 iulie, de la ora 20.00, TVR Cultural a difuzat thrillerul „Callan” (Marea Britanie, 1974), în regia lui Don Sharp, cu Edward Woodward, Carl Mohner și Eric Porter.
Callan - „mai fierbinte decât iadul, mai îndrăzneț decât Bond” („Hotter than Hell, bolder than Bond”) - după cum îl zugrăveau afișele vremii, un agent al serviciilor secrete britanice, a ajuns să facă muncă de birou după ce a dat greș într-o misiune. Fostul șef îi promite că îl face din nou agent operativ, dacă îl elimină pe Schneider, un important om de afaceri german. Dar Callan nu vrea să îndeplinească ordinul, până nu află care este motivul din spatele ordinului pe care l-a primit.
Filmul „Callan” se bazează pe un popular serial britanic, regizat de James Mitchell, difuzat între 1967 și 1972, cu Edward Woodward în rolul lui David Callan, agentul secret care se ocupă de amenințările la adresa UK, prin mijloace deloc ortodoxe, precum tortura și crimele.
Mai jos, câteva dintre afișele vremii, publicate de imdb.com: