loader
Foto

FILOLOGUL ŞI LINGVISTUL NICOLAE SARAMANDU ÎN "DIALOGURI ACADEMICE" CU VICEPREŞEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE, MIRCEA DUMITRU

Duminică, 2 noiembrie 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "Dialoguri Academice" cu filologul NICOLAE SARAMANDU şi cu vicepreşedintele Academiei Române, filosoful si logicianul MIRCEA DUMITRU.

 

NICOLAE SARAMANDU a absolvit în 1964 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, iar în acelaşi an a devenit cercetător ştiinţific la Centrul de Cercetări Fonetice şi Dialectale al Academiei Române.

(w882)

În 1970, NICOLAE SARAMANDU obţine titlul de doctor în filologie cu o teză coordonată ştiinţific de academicianul Alexandru Rosetti.

NICOLAE SARAMANDU a fost bursier al Fundaţiei "Alexander von Humboldt", Universitatea din Tübingen; secretarul Comitetului Naţional ALE, patronat de UNESCO; lector de limba si literatura română şi profesor-invitat la Facultatea de Romanistică a Universităţii din Freiburg; profesor-invitat la Universităţile din Bamberg şi Marburg.

(w882)

Din anul 1991, NICOLAE SARAMANDU este conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti, iar din 1999 este profesor universitar. Începând cu 2014 este profesor emerit al Universităţii din Bucureşti.

(w882)

În perioada 1990-2002 a fost director adjunct al Institutului de Fonetică si Dialectologie "Alexandru Rosetti" al Academiei Române, iar din 2002 până în 2012 a fost director adjunct al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" al Academiei Române.

(w882)

De-a lungul anilor, profesorul NICOLAE SARAMANDU a efectuat numeroase cercetări de teren la aromânii din Grecia, Albania, Bulgaria şi Macedonia, contribuind astfel la realizarea "Atlasului lingvistic al dialectului aromân".

(w882)

În 2003, a iniţiat elaborarea a două lucrări apărute sub coordonarea sa: "Dicţionar meglenoromân" şi "Dicţionarul toponimic al României. Muntenia".

NICOLAE SARAMANDU este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Nord din Baia Mare şi al Universităţii Fan Noli din Corcea, Albania, iar din 2024 este membru titular al Academiei Române.

(w882)

PROGRAM DIFUZARE:

TVR CULTURAL

DUMINICĂ, ORA 13:00

LUNI, ORA 15:00

TVR INTERNAŢIONAL

LUNI, ORA 01:00 (ora României)

PRODUCĂTORI:

ADINA TODERAŞCU, DANIEL PARASCHIV.

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

17:15 Poveştile caselor vechi

Producător: Ana Maria Sandu

(Reluare)
 
„Omul și timpul”, un nou sezon la TVR Cultural, cu o dezbatere despre „sfârșitul istoriei”

Un nou sezon al emisiunii „Omul și timpul” începe duminică, 20 septembrie, de la ora 17:00, la TVR Cultural. Invitatul jurnalistului Rafael ...

"Remix", duminică la TVR Cultural

publicat: vineri, 18 septembrie 2026

Reportaj la Gala „BeatAgora” cu Zoli Toth (ArCuB) / Carte de vizită: Imund (Timișoara) la lansarea albumului de debut „Noi suntem alții” / ...

Alin Panc, primul invitat al noului sezon „Interviurile TVR Cultural”

Ioana Pavel reia seria „Interviurilor TVR Cultural” și îi invită pe telespectatori să descopere poveștile unor artiști români și străini. Primul ...

 

#TVRcultural