loader
Foto

Galerie foto

GEORGETA FILITTI, ÎN "DIALOGURI ACADEMICE" CU MIRCEA DUMITRU

Duminică, 22 iunie 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită să revedeţi "DIALOGURILE ACADEMICE" dintre istoricul GEORGETA FILITTI ​şi MIRCEA DUMITRU, vicepreşedintele Academiei Române.

 

GEORGETA FILITTI este doctor în istorie al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi autoare a numeroase studii despre personalităţi istorice româneşti.

(w882)

A fost cercetător ştiinţific al Institutului de Istorie "Nicolae Iorga", din Bucureşti, consilieră a Fundaţiei "Ion Ghica", bibliotecară şi şefă de serviciu la Biblioteca Metropolitană, Bucureşti, cercetătoare la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, iar din anul 2009 este lector al Fundaţiei "Calea Victoriei".

(w882)

GEORGETA FILITTI este specialistă în istoria premodernă şi modernă a României şi a adus contribuţii notabile la istoria economică a Principatelor Române în epoca modernizării si la istoria relaţiilor acestora cu ţările vecine, cu precădere relaţiile româno-greceşti.

(w882)

A publicat ediţii critice remarcabile ale operelor, jurnalelor, memoriilor şi corespondenţei unor personalităţi politice şi culturale. Cercetările sale s-au axat şi pe istoria Bucureştiului şi a familiilor boiereşti din Principate.

(w882)

GEORGETA FILITTI a fost membră în comisii de doctorat, consilii ştiinţifice, de evaluare profesională, în programul european de aplicare economică şi moderatoare a proiectului Arhivelor Naţionale "Comori din arhivele noastre naţionale".

(w882)

În anul 2012, GEORGETA FILITTI a fost decorată cu Medalia "Crucea Casei Regale a României", iar în 2019 a primit Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.

Din 2022, GEORGETA FILITTI este membră de onoare a Academiei Române.

PROGRAM DIFUZARE:

TVR CULTURAL

- DUMINICĂ, ORA 13:00

- LUNI, ORA 15:00

TVR INTERNAŢIONAL

- LUNI, ORA 01:00 (ora României)

PRODUCĂTOR:

ADINA TODERAŞCU

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

9:00 TVR 70

*Seniorii micului ecran

Producător: Nicolae Cozma

(Reluare)
 
Geopolitica, fără ipocrizie

Geopolitica, fără ipocrizie

publicat: sâmbătă, 24 octombrie 2026

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

 

#TVRcultural