loader
Foto

In memoriam Alex Ștefănescu. Producătoarea TVR Ileana Ploscaru: „Cărţile erau umbra şi credinţa lui, scopul şi liniştea sa”

Un necrolog de Ileana Ploscaru Panait, producătoare TVR

 

Ileana Ploscaru Panait

Un om minunat, pe care l-am admirat din prima clipă când l-am cunoscut. La redacţie, la televiziune, ca invitat la „Mic dejun cu un campion”. Un critic literar a cărui meserie era „lectura profesionistă’”, cum mărturisea chiar dânsul.

Mi-au plăcut mult spiritul său colocvial, discuţia plină de miez şi sensuri revelatoare în cuvinte ce invitau la visare. Un om dominat de bine şi de dărnicie. Un spirit trez şi analitic, fără a-şi aroga distanţa judecăţii celuilalt. Poate doar pe aceea a textului scris. Un hâtru, plin de umor, cu darul atât de rar al autoironiei. Cu o dicţie impecabilă, vocea sa cucerea auditoriul. Nu se sfia să apară în public şi să-şi aducă aproape tinerii. Să le povestească despre poezia lui Eminescu, de exemplu, într-un fel cu totul aparte. Cărţile erau umbra şi credinţa lui, scopul şi liniştea sa.

Într-una dintre filmări, m-a invitat la dânsul acasă. Undeva, pe la marginea Bucureştiului. O casă aşa cum mi-am imaginat-o. De o simplitate clasică şi elegantă, cu biblioteci înţesate de volume, un birou impunător, acoperit de manuscrise şi ... un parfum inconfundabil de cafea aromată. Doamna sa ne-a îmbiat cu arome orientale şi plăcinte calde. Până când colegii din echipă au aşezat aparatele de filmat şi reflectoarele, ne-am plimbat prin livada plină de cireşi înfloriţi. Un soare molcom ne însoţea, schimbând din când în când culoarea şi accentele de umbre şi lumini.

Şi, atunci, am pus la cale o emisiune despre istoria literaturii române, pe baza impunătorului volum pe care tocmai îl editase („Istoria Literaturii Române Contemporane”, din anii 1940, de unde o lăsase George Călinescu, până în prezent). Urma să-l filmăm acolo, printre roadele pământului, la firul ierbii, cu cireşe coapte la urechi, povestind, recitând împreună, deconspirând secretele vieţilor de scriitori pe care îi studiase atâţia zeci de ani.

Un plan care i-a plăcut nespus şi pe care l-a acceptat fără ezitare. Au urmat multe evenimente şi nu s-a mai concretizat. Cred că ar fi fost o prezentare critică cu totul altfel decât eram obişnuiţi din paginile cărţilor. Îi port o dragă amintire, iar cuvintele sale cu har şi haz mă vor însoţi cu siguranţă şi de aici încolo.

CITIȚI ȘI: EDIȚIE IN MEMORIAM „MIC DEJUN CU UN CAMPION”: REGRETATUL CRITIC LITERAR ALEX ȘTEFĂNESCU, ÎN DIALOG CU DANIELA ZECA BUZURA (EDIȚIE DIN 2017) | VIDEO

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

2:45 Muzeul Teatrului Naţional Bucureşti

* Episodul 3

Realizator Iulian Foişor

Producător Cristina Radulescu

(Reluare)
 
Geopolitica, fără ipocrizie

Geopolitica, fără ipocrizie

publicat: sâmbătă, 24 octombrie 2026

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

 

#TVRcultural