loader
Foto

Galerie foto

„Înapoi la argument” cu Ana Blandiana şi Solomon Marcus, la TVR Cultural | VIDEO

În săptămâna 28 august - 1 septembrie, TVR Cultural v-a invitat să urmăriţi, de la ora 11:00, dialogurile lui Horia Roman Patapievici cu Gheorghe Ceaușescu, Horia Ciugudean, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Mihail Neamţu, Solomon Marcus şi Smaranda Lalescu.

 

Înapoi la argument

Luni, 28 august, TVR Cultural v-a invitat să urmăriţi un dialog cu Gheorghe Ceaușescu - filolog (1940-2006).

Cum se naște cultura? „Cultura se naște din dialog”, arăta prof. univ. dr. Gheorghe Ceaușescu, invitat la „Înapoi la argument” în anul 2005.

Gheorghe Ceaușescu - reputat filolog, clasicist și profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. A fost deputat în legislatura 1996-2000, pe listele PNȚCD. A fost vicepreședinte al Alianței Civice.

„Tatăl meu se numea Nicolae Ceaușescu (mama nu e Elena, ce să-i faci, nu sîntem toți perfecți!); era jurist și-n tinerețe a fost averescan, a fost secretar de stat în Ministerul Economiei Naționale. A fost deținut politic sub comuniști și, ca mulți alții, a făcut parte dintr-o generație frântă exact cînd putea să dea mai mult.

La Revoluție mi s-a întîmplat o singură chestie, cînd eram la metrou și se pornise isteria cu teroriștii: m-a oprit un paznic, mi-a văzut numele în buletin și m-a rugat să merg cu el la șeful lui. I-a dat aceluia buletinul și omul l-a întrebat: „Ce-mi dai mie buletinul?“ „Uită-te ce scrie aici!“ Și-a venit răspunsul: „Ce-mi pasă mie, bă? Confuzie de nume!“.

Înainte, dacă treceam stradă pe roșu și mă vedea milițianul, îngheța cînd vedea numele, dar, în rest, nimic; se știa foarte bine că dacă mă duceam la o instituție și-aș fi fost cineva, se dădea un telefon înainte, n-aș fi stat să aștept. În schimb, din cauza numelui, n-aveam voie să apar la radio sau la televizor. Cînd am publicat, în 1990, primul articol în „22”, a fost pusă (de către Alexandru Paleologu) o notă de subsol în care se spunea că semnatarul acelor rînduri n-avea nici o legătură cu familia în cauza, e filolog clasic și nepot al lui (prin alianță), și la fel s-a procedat și la primul articol din „România literară”. După aceea, n-a mai fost nici o problemă, deși, slavă Domnului!, am vorbit în față multor oameni, și la București, și-n provincie (datorită activităților mele politice), și n-a avut nimeni nimic de zis”, povestea Gheorghe Ceaușescu, într-un interviu oferit Iuliei Popovici, în „Observator cultural”, în anul 2003.

Citiți interviul în două părți cu Gheorghe Ceaușescu, semnat de Iulia Popovici, în „Observator cultural”, aici și aici.

 

Marţi, 29 august, TVR Cultural v-a invitat să urmăriţi un dialog cu Horia Ciugudean - arheolog.

În 2007, arheologul Horia Ion Ciugudean, expert în preistorie, de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, este partenerul de dialog al lui Horia Roman Patapievici, la „Înapoi la argument”. Tema discuției: Roșia Montană, peisaj cultural minier, care în anul 2021 a fost înscris în Patrimoniul UNESCO.

 

Miercuri, 30 august, TVR Cultural a transmis dialogul dintre Horia Roman Patapievici, Ana Blandiana și Romulus Rusan, înregistrat în 2010.

 

Joi, 31 august, TVR Cultural a difuzat discuția lui Horia Roman Patapievici cu Mihail Neamțu, înregistrată în 2011.

Neamțu spunea despre sine atunci, la 33 de ani, că „s-a născut la poalele Munților Carpați, într-un oraș niciodată prea mic pentru visele mari ale copilăriei” și că bunicii săi l-au învățat „să iubească credința, libertatea, munca și caii fără căpăstru”.

 

Vineri, 1 septembrie, TVR Cultural a difuzat discuția lui Horia Roman Patapievici cu două importante personalități ale culturii românești, înregistrată în 2011: reputatul cercetător Solomon Marcus și Smaranda Lalescu, nepoata ilustrului matematician Traian Lalescu, unul dintre fondatorii teoriei ecuațiilor integrale. Solomon Marcus (1925-2016) a fost cercetător în domeniul matematicii, membru al Academiei Române. Domeniile sale de interes au fost diverse: de la analiza matematică, informatica teoretică, teoria măsurii şi topologia generală, până la lingvistică, istoria şi filozofia matematicii, poetică, semiotică şi aplicaţii ale matematicii în ştiinţele naturii sau în ştiinţele sociale.

13:00 Opera

* Traviata

* Spectacolul Traviata de Giuseppe Verdi, face parte din stagiunea actuală a Operei Naționale Române din Iași

Din distribuție:

Violetta-Cristina Grigoraș

Alfredo-Florin Guzgă

Giorgio Germont-Jean-Kristof Bouton

Flora-Florentina Irina Onică

Cu participarea Corului, Baletului și a Orchestrei Operei Naționale Române din Iași

Dirijor David Crescenzi

Producător: Claudia Robu

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
Generația de Aur a teatrului românesc revine la TVR Cultural cu spectacole de colecție

Nouă săptămâni, nouă mari actori și zeci de spectacole de arhivă, într-un proiect-eveniment dedicat împlinirii a 70 de ani de la absolvirea ...

„China, noul hegemon al lumii?”, o nouă dezbatere la „Omul și Timpul”

Despre noua ordine mondială și mutarea centrului de putere spre Asia, într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și Timpul”, duminică, 24 mai 2026, de ...

Părinți și copii. Adevăruri care dor, adevăruri care vindecă

Despre familie, educație și echilibrul interior, într-o nouă ediție a emisiunii „Convorbiri spirituale”, duminică, 24 mai 2026, de la ora 08:30, ...

 

#TVRcultural