TVR Cultural a redifuzat, între 12 și 16 iunie, dialogurile lui Horia Roman Patapievici cu Ștefan Câlția, Moshe Idel, Mircea Mihăieș, Bogdan Tătaru Cazaban și Tudor Călin Zarojanu.
Emisiunea „Înapoi la argument” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri, de la ora 11.00.
Tudor Călin Zarojanu, jurnalist
- Luni, 12 iunie, ora 11.00
Tudor Călin Zarojanu (n.1956), jurnalist și scriitor, a absolvit Secția de informatică a Universității din București, cu o lucrare de licență intitulată „O privire matematică asupra piesei Romeo și Julieta”. A lucrat 12 ani în informatică, iar din 1992 este jurnalist.
Autor al mai multe lucrări, premiat de Uniunea Scriitorilor pentru volumul de proză scurtă „Viața ca troleibuz”. A scris și un volum biografic despre viața lui Corneliu Coposu, care a fost și tema discuției din 2011 cu H.R. Patapievici.
În prezent, este colaborator la ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române și realizează, la TVR Cultural, emisiunea „De ce-aș citi?”.
Mircea Mihăieș - scriitor
- Marți, 13 iunie, ora 11.00
Scriitorul Mircea Mihăieș a fost invitatul lui Horia Roman Patapievici la „Înapoi la argument” în 2008, când cei doi au discutat despre genuri literare, tipuri de roman, personaje, scriitori, volume de beletristică și bandă desenată, dar și despre celebrul personaj fictiv Philip Marlowe, detectivul particular din Los Angeles, creat de Raymond Chandler.
Mircea Mihăieș este scriitor, eseist, critic literar și profesor la Universitatea de Vest Timișoara.
Premiat pentru proză și critică, Mircea Mihăieș (n.1954) a fost desemnat, în 2016, scriitorul anului pentru volumul „Ulysses 732”, de către Uniunea Scriitorilor din România. Mihăieș este autorul unei trilogii de aproape 3.000 de pagini despre opera scriitorului irlandez James Joyce, el explicând, într-un interviu la Radio România Cultural, că a vrut să scrie „o carte simplă despre una complicată”.
Bogdan Tătaru Cazaban, istoric al religiilor
- Miercuri, 14 iunie, ora 11.00
Bogdan Tătaru Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, a fost invitat la „Înapoi la argument” în anul 2011. Cazaban și Horia Roman Patapievici au discutat despre alegerea lui Benedict al XVI-lea, primul Papă german după aproape 500 de ani, în fruntea Bisericii Catolice.
Bogdan Tătaru-Cazaban (n.1977) este cercetător în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor, Academiai Română. Este doctor în filozofie al Universității din București, cercetător științific la Institutului de istorie a religiilor al Academiei Române, co-fondator al revistei „Chora. Revue d’études anciennes et médiévales: philosophie, théologie, sciences” și membru al mai multor asociații și societăți academice.
Despre activitatea sa științifică puteți citi mai multe aici. Între anii 2010 și 2016, a fost ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun.
Ștefan Câlția, pictor
- Joi, 15 iunie, ora 11.00
„Tradițiile ți le pierzi numai când te prostești … Modernitatea nu se poate naște pe un loc gol. Ea are nevoie de tradiție, are nevoie de comentariul permanent cu tradiția”, spunea Ștefan Câlția, în 2006, când „Înapoi la argument” l-a avut ca invitat pe unul dintre cei mai importanți și renumiți pictori români contemporani.
Ștefan Câlția (n. 1942) este considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului fantastic. S-a format sub îndrumarea graficianului Julius Podlipny (1955-1963), la Liceul de Arte Plastice și Muzică din Timișoara, și a lui Corneliu Baba, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1964-1970). Este profesor la Universitatea Națională de Arte, București.
A expus în întreagă Europă. A fost membru al Alianței Civice și al Grupului Patria, care milita pentru recunoașterea cetățeniei române a Regelui Mihai. În prezent, este membru al Fundației „Negru Vodă” din Făgăraș, alături de care a încercat crearea unui muzeu al comunismului în Țara Făgărașului, în 2003. Site-ul artistului, aici.
Moshe Idel, specialist în iudaism
- Vineri, 16 iunie, ora 11.00
Moshe Idel s-a născut la Târgu Neamț în 1947, iar la 16 ani a emigrat cu familia în Israel. Este profesor de gândire iudaică la Universitatea Ebraică și cercetător la Institutul Shalom Hartman din Ierusalim, precum și deținător al Catedrei Matanel la Colegiul Academic din Safed.
Este unul dintre cei mai mari specialiști în iudaism din toate timpurile, de la Cabala la hasidism, un avizat expert în cercetarea comparată a religiilor și în cultura română. Președinte al World Union of Jewish Studies, Moshe Idel este multiplu premiat, inclusiv cu Premiul Israel. Este Doctor Honoris Causa al mai multor universități, inclusiv din România.
Moshe Idel a fost invitatul lui Horia Roman Patapievici la „Înapoi la argument” în anul 2011.