În săptămâna 17-21 iulie, TVR Cultural a redifuzat dialogurile lui Horia Roman Patapievici cu istoricii Cristian Vasile și Vasile Docea, cu conferențiarul universitar Alexander Baumgarten, poeta Doina Uricariu și scriitoarea Marta Petreu.
Emisiunea „Înapoi la argument” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri, de la ora 11.00.
Cristian Vasile - istoric
- Luni, 17 iulie, ora 11.00
Discuția dintre Horia Roman Patapievici și istoricul Cristian Vasile a început, în 2011, de la volumul care a apărut atunci - „Literatura și Artele în România comunistă: 1948 – 1953”, despre care Patapievici spunea că este scris „în cel mai pur stil factologic și care reconstituie un lucru care poate fi exprimat colocvial în felul următor: Avem o cultură, cum o putem încăleca?”.
În acea lucrare, autorul analiza mecanismul prin care cultura română a fost aservită puterii între 1948 și 1953.
Cristian Vasile este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, din cadrul Academiei Române”. Între domeniile sale de interes, se numără politicile culturale comuniste, istoria ecleziastică postbelică, justiţia de tranziţie şi funcţionarea comisiilor pentru adevăr.
A fost secretar ştiinţific al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006) şi director ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (2011-2012).
Dintre lucrările sale, menționăm: „„Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist”, „Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist”. iar în colaborare cu Vladimir Tismăneanu - „Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului”.
Vasile Docea - istoric
- Marți, 18 iulie, ora 11.00
Profesorul Vasile Docea a discutat cu Horia Roman Patapievici despre despre viața și personalitatea regelui Carol I la „Înapoi la argument” în anul 2009.
Vasile Docea este profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara și director al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara. El a tradus (din limba germană) și editat „Jurnalul” lui Carol I, cel mai longeviv rege al României (principe din 1866, rege din 1881 până în 1914), care a scris un jurnal timp de aproape 50 de ani.
Primele însemnări ale lui Carol I datează din 1856, iar, din 1861, însemnările din jurnal devin zilnice
„Însemnările zilnice ale lui Carol I cuprind perioada 1856-1914 și se pãstreazã la Arhivele Statului din București, în optsprezece caiete de mărimi diferite. Fiecărui an îi corespund, în medie, aproximativ 60 de pagini. De regulă, un caiet cuprinde însemnări din mai mulți ani consecutivi. Sunt redactate în limba germanã, cu grafia fracturată (gotică) a secolului al XIX-lea. Scrisul este foarte mãrunt, multe cuvinte sunt prescurtate, iar rândurile, înghesuite, acoperã întreaga suprafațã a paginii, fără a lăsa măcar un colț nefolosit, dovadă a caracterului econom al regelui.
Autorul nu urmărește o idee anume, ci redă cu fidelitate fapte din viața zilnică. Aprecierile personale și comentariile, care ar putea da seama mai bine de gândurile regelui, sunt destul de rare, iar atunci când apar se reduc la câteva cuvinte”, arăta Vasile Docea, în introducerea primului „Jurnal” publicat.
Vasile Docea a publicat două volume din „Jurnal” (1881-1887 și 1888-1892), precum și lucrările „Carol I și monarhia constituțională”, „Relații româno-germane timpurii. Încercări și eșecuri în prima jumătate a secolului al XIX-lea” și „Relații româno-germane. Studii istorice”.
Alexander Baumgarten - profesor universitar specializat în filosofie antică și medievală
- Miercuri, 19 iulie, ora 11.00
Alexander Baumgarten și H.R. Patapievici au discutat, în 2012, despre relația dintre cultura românească și cultura Evului Mediu.
Alexander Baumgarten este conferenţiar universitar şi director al Departamentului de Filosofie Premodernă şi Românească al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Puteți citi mai multe despre opera sa aici.
Conduce câteva colecţii dedicate filozofiei antice şi medievale ale unor prestigioase edituri din România, unde a publicat peste zece volume de ediţii bilingve comentate.
Doina Uricariu - poetă și eseistă
- Joi, 20 iulie, ora 11.00
Doina Uricariu a fost interlocutoarea lui H.R. Patapievici în anul 2012. Dialogul a plecat de la cartea de memorialistică „Maxilarul inferior”. Titlul lucrării a fost inspirat de istoria tatălui Doinei Uricariu, care a fost rănit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la Oarba de Mureș și și-a pierdut mare parte din mandibulă.
„Paginile cuprinse sub acest titlu surprinzător pentru o carte de amintiri și convorbiri sunt o provocare a memoriei mele și a celorlalți. Așa cum mari chirurgi au reconstituit maxilarul inferior al tatălui meu printr-o reconstrucție chirurgicală și estetică exemplară, și eu am încercat să refac memoria, istoria și o parte din romanul omului european în secolul XX, trăind liber sau în lagărul socialist.
Din sute de povești trăite de mine și de părinții mei, din convorbirile de la Versoix cu Regina Ana, un om și un martor excepțional al veacului. Din teatrul infinit al memoriei ce trece din viață în cărțile bibliotecilor vii pentru a putea trăi într-o singură viață cât mai multe vieți. Numai așa putem privi lumea cu cât mai multe perechi de ochi, de la cei ai furnicii la cei care o scrutează sub microscop, ca s-o vindece. De la privirea broaștei, din mâluri, la aceea a vulturului, în înălțimi, râvnită de filosof”, explica Doina Uricariu.
Doina Uricariu (n.1950) a fost directoarea Institutului Cultural Român (ICR) de la New York între 2012 și 2015, numită la propunerea lui Andrei Marga. După 1990, a fost președinta grupului editorial Du Style/ Universalia Group. A început să publice versuri din 1976, primind numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor, în România și Republica Moldova. A publicat și studii de critică literară, iar lucrarea de doctorat a fost „Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal”. Este membră a PEN Club și a Uniunii Scriitorilor din România. A fost decorată de Administrația Prezidențială în 2000 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Marta Petreu - scriitoare
- Vineri, 21 iulie, ora 11.00
În 2009, invitata lui Horia Roman Patapievici la „Înapoi la argument” a fost Marta Petreu, scriitoare și profesoară de filosofie la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj. Cei doi au pornit dialogul de la Emil Cioran, despre care Marta Petreu a spus că îi este „foarte drag”.
Marta Petreu (n.1955) face parte din gruparea literară „Echinox” și este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Este redactor-șef al revistei „Apostrof”, editată de Uniunea Scriitorilor. A debutat în 1981, cu volumul de poezii „Aduceți verbele”. Este autoarea a 38 de volume, dintre care 21 de specialitate. A primit numeroase premii pentru opera sa, cel mai recent fiind din anul 2022: „Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” - Opera Omnia.
A stârnit controverse anul trecut, când, într-un interviu publicat în „România literară”, a declarat că Mihai Eminescu „nu a fost niciodată antisemit (...) nu le-a obiectat evreilor nici religia, nici „rasa“, ci numai faptul că se ocupă de comerț (care, pentru el, nu era o muncă!) și faptul că nu vorbesc românește”. Marta Petreu a fost printre personalitățile care au denunțat gesturile de hărțuire comise de criticul Mircea Morariu.