loader
Foto

„Înapoi la argument”: Preotul Tadeusz Rostworowski, în dialog cu H.R. Patapievici, despre papa Ioan Paul al II-lea (ediție din 2008)

Între 11 și 15 martie, TVR Cultural a redifuzat dialogurile de neratat ale lui Horia Roman Patapievici cu personalități importante ale culturii române: criticul literar Livius Ciocârlie, filologul Dan Slușanschi (1943-2008), pictorul Mihai Sârbulescu, cercetătoarele Elena Siupir și Germina Nagâț.

 

Înapoi la argument

Dan Slușanschi (ediție din 2008)

  • Luni, 11 martie, ora 11.00

„De fiecare dată când vorbesc cu tine, am sentimentul că trecutul, limba pe care o vorbesc, are o viață, o pulsație, o carnalitate formidabilă, pe care, în ignoranța mea, eu nu sunt în stare să le simt”, îi spunea Horia Roman Patapievici reputatului filolog Dan Slușanschi (1943-2008).

Dan Slușanschi a fost considerat unul dintre cei mai proeminenți clasiciști și filologi români. Autor al unor zeci de manuale, studii, ediții critice, traducător al lui Homer și nu numai. A fost președinte al Societății române de studii indo-europene, fiind autorul singurei traduceri integrale în limba română, în metrul originar, a epopeilor homerice, căreia i se adaugă traducerea, tot în hexametri, a „Eneidei” lui Virgiliu. De-a lungul întregii sale cariere, a militat pentru revirimentul studiilor clasice şi umaniste în România.

„Filologul este Atlas, cel care poartă lumea culturii pe umerii săi. Umanismul nu este o fabrică de fum sau de fumuri, ci chezăşia statornică a nădejdii că omul şi omenirea mai au un viitor, un altul decât prăbuşirea în apocalipsă", spunea Slușanschi, potrivit Humanitas.

(w882) Dan Șlusa

****

Mihai Sârbulescu - pictor și desenator (ediție din 2008)

  • Marți, 12 martie, ora 11.00

Un „Jurnal” apărut în 2004, la editura Ileana, este punctul de pornire al unei discuții între un artist plastic cu un palmares impresionant și Horia Roman Patapievici. Pictorul și desenatorul Mihai Sârbulescu (n. 1957) preferă modestia, iar lucrările lui sunt încărcate de sensibilitate și smerenie.

Mihai Sârbulescu este conf. univ. dr. la Facultatea de Arte Plastice, Universitatea Națională de Arte din București, fondator, alături de Paul Gherasim, Horia Paştina, Cristian Paraschiv, Ion Grigorescu şi Constantin Flondor, al grupului „Prolog”, înființat în 1985.

(w882) Mihai Sâr

****

Cercetătoarea Elena Siupiur (ediție din 2007)

  • Miercuri, 13 martie, ora 11.00

„Doamna Siupur aparține acelei categorii de cercetători care produc cunoașterea noastră istorică și rămân necunoscuți publicului larg”,  spunea Horia Roman Patapievici, în 2007, în prezentarea invitatei ediției.

Scriitoare, cercetătoare la Institutul de studii sud-est europene, cu o biografie impresionantă, Elena Siupur este membră a Uniunii Scriitorilor, doctor în științe filologice și membră corespondentă a Societății Europei de Sud-Est din Germania.

Dialogul celor doi a pornit de la volumul „Intelectuali, elite, clase politice moderne în Sud-Estul european. Secolul XIX”.

****

Cercetătoarea Germina Nagâț, membră a Colegiului CNSAS (ediție din 2006)

  • Joi, 14 martie, ora 11.00

Despre Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), dosare și investigarea lor, deportări în masă, muncă forțată și epurări etnice, împreună cu Germina Nagâț, membră în Colegiul CNSAS. La momentul discuției, Germina Nagâț era directoarea Direcției Investigații.

Interviul a fost realizat după aprobarea de către președintele României de atunci, Traian Băsescu, ca dosarele Securității să ajungă la CNSAS. ​

****

Preotul Tadeusz Rostworowski (ediție din 2008)

  • Vineri, 15 martie, ora 11.00

„Înapoi la argument” l-a avut interlocutor în 2008 pe preotul și profesorul Tadeusz Rostworowski, într-un dialog despre Papa Ioan Paul al II-lea, ce a avut ca punct de pornire volumul „Martor al speranței. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea” (1920-2005), lucrare scrisă de Weigel George.

Tadeusz Rostworoschi face parte din ordinul iezuiților și a fost profesor invitat la Institutul Teologic din Iași, între 1992 și 2004, și la Facultatea de Științe Politice, din cadrul Universității București, între anii 2006 și 2007. A fost corespondentul Radio Vatican în poloneză, între 1992 și 2005.

*** Producător: Alice Simona Săceanu

7:00 Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă

Documentar *

(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016) sezon 2

Regia: Emmanuel Descombes, Aurélia Michon, Jean-Michel Vennemani

Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

Episodul 24: Chahar Bagh-Ispahan

În centrul Iranului, oraşul Ispahan se întinde la poalele muntelui Karkas. Datorită aşezării sale geografice privilegiate, acest oraş a devenit de-a lungul secolelor una dintre bijuteriile Orientului Mijlociu.

Centrul său a fost conceput în secolul al XVII-lea în timpul dinastiei Safavizilor, având ca sursă de inspiraţie modelul grădinii persane ancestrale descrisă în Coran. Începând cu secolul al XVIII-lea, grădinile au fost distruse progresiv, întreţinerea lor fiind prea scumpă. În prezent, au mai rămas din grădina luxuriantă de odinioară arborii aliniaţi de-a lungul bulevardului şi grădinile palatelor Hasht Behesht şi Chehel Sotoun.

Redactor: Delia Clonaru

(Reluare)

7:30 Tempo Rubato

Producător: Cătălin Sava

 
O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

Heal the World: The Music of Michael Jackson. Un concert energizant, cu Big Band-ul Radio România şi Romanian Youth Jazz Orchestra, la TVR Cultural

Proiectul dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american - „Heal the World – The Music of Michael Jackson” – se vede ...

De ce anonimatul este cea mai puternică operă a lui Banksy? Documentarul „Cine este Banksy?”, la TVR Cultural

Poliţişti, jurnalişti, oameni de ştiinţă, pasionați de artă … toți visează să descopere, cândva, identitatea acestei vedete planetare a Street ...

 

#TVRcultural