În săptămâna 20-26 februarie, TVR Cultural a redifuzat dialogurile lui Horia Roman Patapievici cu Radu Gabrea, Gabriel Liiceanu, Nicolae Mărgineanu și Cristina Anisescu, Eugen Negrici și Mihai Maci.
Emisiunea „Înapoi la argument” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri, de la ora 11.00.
Luni, 20 februarie, TVR Cultural a difuzat dialogul lui Horia Roman Patapievici cu regizorul Radu Gabrea, înregistrat în anul 2010. Discuția a pornit de la pelicula „Călătoria lui Gruber”, care vorbește despre Pogromul de la Iași, din 1941.
„Ca regizor în formare, modelul meu a fost Andrej Wajda. a rămas şi azi reperul meu esenţial în istoria filmului. De aici interesul meu pentru legătura între individ şi istorie în toate, repet, în aproape toate filmele mele. De aici şi interesul meu pentru o perioadă a istoriei României, pentru adevăruri ascunse şi sistematic deformate. Pogromul de la Iaşi este un model exemplar al acestui caz”, spunea regizorul despre „Călătoria lui Gruber”, într-un interviu din 2009, pe care i l-a acordat criticului de film Alex. Leo Șerban.
Radu Gabrea (1937-2017) s-a ciocnit de două ori cu regimul comunist, reușind să emigreze în Germania în 1975. În 1956, a fost închis nouă luni, pentru intenția lui de a participa, alături de alți studenți, la o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria. După ce a ieșit din închisoare, a absolvit Facultatea de Construcții, apoi s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București. A debutat în cinematografie cu lungmetrajul „Prea mic pentru un război atât de mare”, după un scenariu de D.R. Popescu, premiat la Festivalul de la Locarno și selectat la Cannes. A realizat primul serial TV din România, în 1970: „Urmărirea”.
Cea de-a doua sa ciocnire cu regimul comunist are loc în 1974, când filmul său, „Dincolo de nisipuri”, după cartea lui Fănuș Neagu, „Îngerul a strigat”, este oprit de Nicolae Ceaușescu. După acest episod, a reușit să emigreze în Germania, țara de unde era mama sa.
Între filmele cele mai importante pe care le realizează în exil, se numără „Nu te teme, Iacob”, după nuvela „O făclie de Paște”, a lui I.L. Caragiale, și „Un bărbat ca Eva”, inspirat de viața regizorului german Rainer Werner Fassbinder. În 1994, a revenit pe ecranele românești, cu o coproducție România-Franța-Germania, „Rosenemil - O tragică iubire”, la al cărei casting și-a cunoscut viitoarea soție, pe Victoria Cociaș. În 2008, a realizat „Cocoșul decapitat”, apoi „Călătoria lui Gruber”. Ultimul său film, din 2016, a fost „Împărăteasa roșie. Viața și aventurile Anei Pauker”.
În 2002, a fost decorat de președintele României cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, iar în 2011 a fost decorat de ambsadorul Germaniei, care a apreciat că „prin intermediul filmelor, aţi contribuit la depăşirea şi asumarea trecutului de către noi toţi”.
Marți, TVR Cultural a difuzat un dialog din 2009 al lui Horia Roman Patapievici cu regizorul Nicolae Mărgineanu (fiul psihologului Mărgineanu) și psihologul Cristina Anisescu, despre volumul „Nicolae Mărgineanu - un psiholog în temnițele comuniste”, îngrijit de Cristina Anisescu, lucrare în care sunt prezentate documente din arhivele CNSAS.
Nicolae Mărgineanu (1905-1980) a fost unul dintre cei mai importanți psihologi români, arestat după instalarea comuniștilor la putere și petrecând închis 16 ani din viață.
La momentul arestării sale, scrisese 12 cărți de psihologie, era doctor în psihologie, făcuse mai multe stagii de pregătire postuniversitară la Leipzig, Viena, Hamburg și Berlin. Bursier al Fundației Rockefeller, a făcut doi ani de pregătire la Harvard, Yale, Columbia, Chicago și Duke, cu cei mai prestigioși psihologi ai vremii: Gordon Allport, Louis Thurstone sau Hadley Cantril. La revenirea în țară, în anii 1930, era conferențiar la catedra de Psihologie a Universității din Cluj și era unul dintre membrii Societății „Amicii Americii”.
Psihologul Nicolae Mărgineanu. Sursă imagine: Memorialul Sighet
Odată cu instaurarea regimului comunist, premierul comunist Petru Groza i-a cerut să pledeze pe lângă Comisia Americană de Control pentru retrocedarea integrală a Transilvaniei, lucru care s-a întors împotriva lui, la proces comuniștii acuzându-l de spionaj și înaltă trădare.
În 1948 a fost arestat. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a ispășit 16, la Aiud, Gherla, piteși, Cluj. A fost grațiat în 1964, odată cu ceilalți deținuți politici, însă nu a reușit niciodată să se mai întoarcă la catedră în România. În schimb, a fost invitat să predea ca profesor asociat la Koln, Bonn și Hamburg.
În 1998, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul familiei și a dispus achitarea sa și a celor condamnați împreună cu el, la finele anilor 1940. După Revoluție, cărțile sale au reînceput să fie tipărite.
Puteți urmări dialogul mai jos:
Miercuri, 22 februarie, TVR Cultural a difuzat dialogul lui H.R. Patapievici cu Eugen Negrici, înregistrat în 2012.
„Ceea ce aș putea spune că vă distinge de ceilalți colegi de-ai dumneavoastră întru critică și istorie literară este o anume ambivalență filosofică. Un sceptic dublat de un entuziast. Și unul nu îl contrazice pe celălalt, ci se potențează”, îl descria Patapievici pe Eugen Negrici.
Eugen Negrici (n.1941) este considerat unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români. A predat la Facultatea de Filologie a Universității din Craiova și la Facultatea de Litere a Universității din București. Este membru al Uniunii Scriitorilor, din 1978.
Dintre volumele sale premiate, amintim: „Narațiune în cronicile lui Grigore Ureche și Miron Costin”, „Figura spiritului inovator”, „Introducere în poezia contemporană”, „Poezia medievală în limba română”, „Literatura română sub comunism”, „Iluziile literaturii române”, „Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelității”.
Joi, 23 februarie, TVR Cultural a difuzat o ediție din 2012 a emisiunii „Înapoi la argument”, când invitatul lui Horia Roman Patapievici a fost Gabriel Liiceanu. Cei doi intelectuali l-au evocat pe poetul și traducătorul Mircea Ivănescu, punctul de plecare fiind cartea „Măștile lui M.I. .Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu”.
Ivănescu (1931-2011) „a fost o figură discretă a vieții literare, neafiliindu-se niciunei grupări sau direcții. Cu toate acestea, creația sa a influențat decisiv generațiile care se revendică de la poetici postmoderniste și textualiste. A absolvit Facultatea de Filologie la București; a lucrat ca redactor la Agerpres și la revista Lumea, apoi la Editura pentru Literatură Universală și la Editura Univers. A debutat în volum în 1968 și și-a publicat versurile, de o remarcabilă unitate valorică și stilistică, sub titluri voit banale (Versuri, Poeme, Alte poeme, Poesii nouă etc.). Traducerile sale din literatura universală (Joyce, Faulkner, Musil, Kafka, Broch, poezie engleză și americană etc.) au primit, ca și opera sa poetică, numeroase premii”, reține Institutul Cultural Român, într-o prezentare de la lansarea volumului semnat de Liiceanu.
„Uitați-vă la mine. Pare că sunt un tip vesel, care râde foarte mult. Poate că toată viața a trebuit să îngrop ceva, ceva pe care acum, în mod impudic, ajung să-l scot – și nu știu de ce o fac –, într-o conversație, la lumină”, îi spunea Mircea Ivănescu lui Gabriel Liiceanu.
Gabriel Liiceanu (n.1942), filosof, scriitor și discipol al lui Constantin Noica. Autor al lucrării „Jurnalul de la Păltiniș” (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor 1980: oamenii stăteau la cozi la librării, unde cartea se vindea „pe sub mână”, iar apoi se împrumuta doar prietenilor de încredere.
Scrierile sale au devenit repere, iar participările sale, după 1989, la diverse dezbateri publice, au făcut ca personalitatea sa să fie respectată, dar, în același timp, și criticată.
Vineri, 24 februarie, TVR Cultural a difuzat dialogul lui H.R. Patapievici cu Mihai Maci, înregistrat în 2011. Tema dialogului: proiectul intitulat „Platon și Aristotel în istoriografia filosofică românească”.
Mihai Maci este lector la Universitatea din Oradea, fiind printre primii universitari care au prezentat în spaţiul public defecţiunile capitale ale sistemului de învăţământ românesc. În continuare, scrie comentarii tăioase, pe care le publică pe platforma Contributors. Este autor a mai multor lucrări, una dintre cele mai cunoscute fiind „Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe” (2016).
