loader
Foto

Galerie foto

Pictorul Ștefan Pelmuș, la „Biografii necesare”: Îmi concep lucrările ca pe o scriere antică. În loc de cuvinte, folosesc imagini | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 25 februarie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, realizatoare TV și artistă vizuală, și pictorul Ștefan Pelmuș, înregistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.  

 

Ileana Ploscaru Panait
Biografii necesare

Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea și producătoarea emisiunii „Biografii necesare”

Ştefan Pelmuș este un pictor a cărui artă este ancorată într-o simbolistică arhaică, îmbinând deopotrivă elemente creștine, șamanice și esoterice. Din această alăturare surprinzătoare, rezultă o lume fabuloasă și abundentă, plină de mister și farmec, aflată la granița dintre existență și elevată spiritualitate.

Ileana Ploscaru Panait: Nu întâmplător aţi devenit artist. Din familie aţi avut un îndrumător.

Ştefan Pelmuş: Da - Ilie Pavel, cu care am studiat. Am mers la liceul „Nicolae Tonitza”, apoi am dat la ASE, dar nu s-a prins de mine şi, apoi, am intrat la Institutul de Arte Plastice. Iniţial, am vrut la sculptură, dar n-a fost să fie. Mi-am dat seama repede că nu puteam performa acolo, aşa că am venit la secţia de pictură, unde l-am avut ca profesor pe Ion Sălişteanu. Un om minunat, un bun artist, foarte deschis. Ne aducea albume. Ne arăta multe lucruri folositoare. Respect şi reverenţă pentru maestrul Sălişteanu.

Maniera lui Pelmuș de a privi lumea, de a recupera un trecut artistic niciodată prea bine cunoscut, îl singularizează în peisajul artei contemporane românești. El încearcă să comunice cu publicul prin intermediul imaginilor, privite nu atât ca niște hieroglife ale trecutului, ci ca un mănunchi de semne care să atragă atenția, să stârnească curiozitatea și dorința de cunoaștere’’, aprecia criticul de artă Ileana Pintilie, cu prilejul vernisajului expoziției de pictură „Magia semnelor”, la Institutul Cultural Român Budapesta.

Eu cred că Dumnezeu a avut un plan cu mine, pentru că am crescut repede. Şi am ajuns la arta mea, care este recunoscută astăzi şi în ţară şi în străinătate”, a arătat Ştefan Pelmuş.

(w882) Ștefan Pe

Ștefan Pelmuș este un artist prolific. Expune în țară și în străinătate, lucrările sale se bucură de succes și sunt tranzacționate la licitații, a fost onorat cu premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru pictură, cu cel al Bienalei de artă al Fundației „Soleil de L’Est” din Franța și cu premiul Muzeului de Artă din Chișinău.

Fiecare tablou și fiecare desen aduc o inovație, adăugând încă un strat de înțelesuri ascunse printr-o extraordinară minuțiozitate a detaliilor, ce descompun fiecare suprafață în module din ce în ce mai mici și mai prețioase, până la deplina descifrare a misterului. O multitudine de lumi ce se conțin unele în altele, fiecare dintre ele cu o semnificație aparte, ce invită parcă la o lectură infinită, la o revelatoare descoperire, la o bucurie contagioasă a culorilor stenice, vibrante, vitale.

Pictura mea e un teatru animat de dialogul dintre simboluri şi culturi. Unii m-au înţeles. Alţii, nu. Sunt critici de artă care au evidenţiat strădania mea: Cornel Radu Constantinescu, Tudor Octavian, Horia Horşia”, a explicat pictorul.

 

Ştefan Pelmuş este un artist care se definește prin amprenta sa stilistică atât de particulară, ce este caracterizată de o naturalețe a imaginii - repetitivă și surprinzătoare, în egală măsură. Misterul, partea ascunsă a lecturării imaginii, este deconspirat prin mesajul conţinut. Un creuzet în care se topesc credinţe şi culturi diverse, dar care au ca numitor comun naşterea şi moartea, cu tot cortegiul de semnificaţii, acelaşi pentru toţi şi, totuşi, atât de diferit ca percepţie. Iar alăturările pe care artistul le imaginează sunt ca un cifru cu multiple deschideri, toate în funcţie de gradul fiecăruia de trăire şi sensibilitate.

(w882) Atelierul

Ileana Ploscaru Panait: Aţi ajuns repede la acest stil atât de personal?

Ştefan Pelmuş: Eu zic că relativ repede. Sigur, am avut mai multe etape, dar lecturile mele, interesul pentru culturile lumii, pentru miturile şi legendele lor, plăcerea de a colora, apoi disciplina pe care mi-am impus-o de tânăr m-au adus astăzi în acest punct. După anii ’80, am început să lucrez abstract, apoi am descoperit acest fel de simbolistică.

Ileana Ploscaru Panait: Ce tehnici preferaţi?

Ştefan Pelmuş: Lucrez şi în ulei şi în acril, cu pensule foarte subţiri, ca să pot contura cu precizie şi fineţe. Dacă ar fi să mă întorc la întrebarea de mai înainte, nu ştiu precis cum am ajuns aici. Arhetipurile pe care le descriu sunt foarte personale. Nu am iniţiat niciodată o şcoală. Nu am urmaşi în arta mea. Totul vine din simţirea şi experienţa mea. Aşa că e ceva foarte personal, care o să moară odată cu mine.

Ileana Ploscaru Panait: Epigonii nu sunt de dorit, dar observ o predispoziţie pentru formatul pătrat al pânzei. Şasiuri mai mici, mai mari dar, de regulă pătrate, care vă permit o montare multiplicată.

Ştefan Pelmuş: Adevărat. Pot crea ansambluri mari pe un perete. Da, panotarea este foarte importantă. Este o meserie în sine. O panotare proastă îţi poate ruina expoziţia.

Ileana Ploscaru Panait: Peretele în ansamblu devine o operă de artă unitară.

Ştefan Pelmuş: Aşa intenţionez de fiecare dată când expun.

(w882) Ștefan Pe

Poate că, în altă viață, oi fi fost vreun scrib. Așa îmi concep lucrările: ca pe o scriere antică ce, în loc de cuvinte, se folosește de imagini. Mă impresionează mult arta egipteană. Totodată, m-am inspirat și din iconografia românească, mai ales din pictura vechilor iconari... Toate aceste simboluri trebuie citite ca pe un manuscript vechi. Aș vrea să reușesc, prin intermediul picturii mele, să nu-mi mai fie frică de moarte, să regăsesc echilibrul interior”, a mărturisit, cu franchețe, artistul.

Ileana Ploscaru Panait: Dacă ar fi să alcătuiţi un îndreptar de lectură a picturii pe care o faceţi, pentru cei neiniţiaţi, ce i-aţi sfătui?

Ştefan Pelmuş: Să fie relaxaţi. Să privească îndelung. Să se bucure şi să-şi lase imaginaţia în voia ei. Arta este plăcere. Nu doar investiţie de capital. E adevărat, valoarea ei creşte constant, în timp. Dar, în primul rând, trebuie să bucure sufletul şi să-l înnobileze.

Urmăriți ediția mai jos:

Această ediție a fost difuzată în premieră la TVR Cultural în 26 noiembrie. Emisiunea este redifuzată în 25 februarie, de la ora 22.00; în 29 februarie, de la ora 23.30 și în 2 martie, de la ora 08.00.

21:00 Legendele Parisului

Documentar*(L'armee des romantiques, Franţa, 2023)

Regia: Amélie Harrault, Dan Franck

O serie inedită care reconstituie-prin animaţie 2D-formidabila scenă artistică a Parisului secolului al XIX-lea. Printre protagonişti: Hugo, Berlioz, Chopin, Delacroix, Courbet, Baudelaire, Balzac sau Dumas...

Ei au zguduit convenţiile cu cuvintele şi penelurile lor şi luptele duse de ei pentru a trezi societatea rezonează şi în lumea contemporană.

Episodul 4: Epoca emancipării: 1855-1871

Exilat în insula Guernesey, Hugo regăseşte gustul pentru scris şi, cu ajutorul lui Juliette Drouet, termină Mizerabilii, în timp ce la Paris tinerii artişti se chinuie să-şi găsească un rost.

Madame Bovary, Florile răului şi Prânzul pe iarbă sunt cenzurate. Delacroix moare. Alergic la modernizare, Baudelaire nu-şi mai găseşte locul în Parisul strălucitor, redesenat de Haussmann, aşa că se exilează în Belgia. Nadar transformă fotografia în artă şi e sursa de inspiraţie a primelor romane ale lui Jules Verne... Curând, Napoleon al III-lea este înfrânt de Prusia şi cade prizonier. Hugo se întoarce în Franţa şi, împreună cu Sand, Gautier şi Dumas, va asista, în fine, la triumful Republicii şi al Libertăţii.

Redactor: Adriana Vulpe

22:00 Căutătorul de vânt

Film *-România, 2020

Regie: Mihai Sofronea

Cu: Dan Bordeianu, Olimpia Melinte, Adrian Titieni

Dramă. Când Radu află că mai are doar câteva luni de trăit, fuge până ajunge într-un sat izolat, la Nea Pavel, unde se refugiază în căsuța sa mică din vârful dealului. Timpul trece și Radu începe să trăiască o nouă viață, uitând de așteptarea morții și bucurându-se de simplitatea clipei. El cutreieră împrejurimile împreună cu bătrânul, "căutând vânt". Dar când își dă seama că s-a îndrăgostit de o femeie din sat, își amintește de sfârșitul său iminent. Unde îl va purta vântul mai departe ?

Redactor: Gabriela Onea

 
Întâlnire cu jazz-ul autohton, la TVR Cultural: „Contemporan în România”, un concert cu Big Band-ul Radio România şi invitaţii săi

Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru ne încântă cu cele mai noi creaţii de jazz autohtone, dar me vom bucura şi de momentul ...

Un reper al cinematografiei mondiale, la TVR Cultural: „Roma, oraș deschis”

Un film esențial despre curaj, solidaritate și demnitate în fața barbariei, filmul emblematic al lui Roberto Rossellini rămâne, la peste opt ...

TVR aduce un omagiu actriței Adela Mărculescu prin programe speciale In Memoriam

Producții de teatru și film cu marea actriță vor fi difuzate la TVR 1, TVR 2, TVR Internațional și TVR Cultural, în semn de respect pentru una ...

 

#TVRcultural