loader
Foto

Galerie foto

MEDICUL CARDIOLOG DRAGOŞ VINEREANU, INVITATUL ACADEMICIANULUI MIRCEA DUMITRU LA "DIALOGURI ACADEMICE"​

Duminică, 27 iulie 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "Dialoguri Academice" cu medicul primar cardiolog DRAGOŞ VINEREANU şi MIRCEA DUMITRU, vicepreşedintele Academiei Române.

 

DRAGOŞ VINEREANU este licenţiat al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

În anul 2000, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale, specializarea medicină internă, iar din 2004 este medic primar cardiolog.

(w882)

În 2012, doctorul DRAGOŞ VINEREANU a realizat, în premieră naţională, două proceduri de implantare a unui dispozitiv numit stand pentru bifurcaţii.

Demersul său a deschis căi noi în tratarea cu minimă intervenţie chirurgicală​ a afecţiunilor cardiace.

(w882)

DRAGOŞ VINEREANU este profesor universitar, preşedinte al Senatului Universitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi şeful disciplinei Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

(w882)

Doctorul DRAGOŞ VINEREANU are la activ peste 7500 de ecocardiografii transtoracice, aproximativ 2000 de ecocardiografii transesofagiene si peste 250 de teste ecografice de stres, peste 1000 de teste ECG de stres, peste 500 de pacienţi monitorizaţi ECG ambulatoriu, peste 750 de angioplastii şi peste 150 de proceduri care includ sisteme biventriculare şi defibrilatoare interne cu implementare de peacemaker.

(w882)

DRAGOŞ VINEREANU este, din anul 2017, membru corespondent al Academiei Române.

(w882)

PROGRAM DIFUZARE:

TVR CULTURAL

DUMINICĂ, ORA 13:00

LUNI, ORA 15:00

 

TVR INTERNAŢIONAL

LUNI, ORA 01:00 (ora României)

 

PRODUCĂTOR:

ADINA TODERAŞCU.

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

9:50 Muzeul Teatrului Naţional Bucureşti

Realizator Iulian Foişor

Producător Cristina Radulescu

(Reluare)
 
Geopolitica, fără ipocrizie

Geopolitica, fără ipocrizie

publicat: sâmbătă, 24 octombrie 2026

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

 

#TVRcultural