loader
Foto

Mesaj de unitate prin muzică, la TVR Cultural: Concertul Păcii de Ziua Europei, din Cipru

TVR Cultural ne invită să urmărim sâmbătă, 4 iulie, ora 20.30, unul dintre cele mai emoționante evenimente muzicale dedicate păcii și solidarității europene: Concertul Internațional al Păcii, desfășurat pe 9 mai 2026, în spectaculosul cadru natural al Munților Troodos din Cipru.

 

Organizat cu ocazia Zilei Europei și realizat în parteneriat cu European Broadcasting Union (EBU), Concertul Internațional al Păcii – Europe Day Peace Concert a reunit artiști de prestigiu din mai multe țări, într-o celebrare a valorilor europene prin muzică, cultură și dialog.

(w882) Concertul

Evenimentul a avut loc în aer liber, pe istorica Nightingale Street din Platres, loc încărcat de simbolism, unde laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Giorgos Seferis, a conceput și a scris celebrul poem Helen. În acest spațiu emblematic, muzica lui Beethoven s-a întâlnit cu poezia, patrimoniul cultural și frumusețea peisajelor cipriote, într-o producție de mare forță artistică și emoțională.

Sub bagheta dirijorului Yiannis Hadjiloizou, Orchestra Filarmonicii din Atena, alături de un amplu ansamblu coral și soliști internaționali au interpretat două dintre cele mai luminoase creații ale lui Ludwig van Beethoven: Fantezia corală și monumentala Simfonie nr. 9, al cărei final – celebra Odă Bucuriei, devenită Imnul Europei – transmite un mesaj universal de fraternitate, speranță și pace.

(w882) Concertul

Un moment deosebit al serii l-a constituit recitalul susținut de renumita actriță și producătoare greacă Mimi Denissi, care a interpretat poemul Helen, de Giorgos Seferis, în cadrul unor secvențe cinematografice dedicate peisajelor și patrimoniului cultural al Ciprului, creând o emoționantă punte între poezie, memorie și identitate.

(w882) Concert Ci

Proiectul își are originile în anul 2010, când dirijorul Yiannis Hadjiloizou a inițiat Cyprus Peace Concert Project, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite și colonelul Gerard Hughes. Primul concert a avut loc la Aeroportul Internațional din Nicosia, cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii, iar de atunci inițiativa s-a dezvoltat într-o importantă platformă culturală internațională dedicată promovării dialogului și înțelegerii între popoare.

(w882) Concertul

Prin difuzarea acestui cocert, TVR Cultural se alătură rețelei europene de televiziuni publice care aduc în fața publicului un eveniment în care muzica devine un limbaj comun al păcii, al solidarității și al speranței.

Urmărim Concertul Internațional al Păcii – Europe Day Peace Concert, sâmbătă, 4 iulie, ora 20.30, la TVR Cultural.

foto: capturi foto concert la TVR

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

12:00 Concert simfonic

Rock The Symphony

Orchestra de Coarde a Filarmonicii de Stat Târgu Mureș

Dirijor: Remus Grama

Producător: Petronela Moraru

(Reluare)
 
Performanță, limite și drumul înapoi spre muzică: chitaristul Dragoş Ilie, la „Interviurile TVR Cultural”

Dragoș Ilie face din chitara clasică vedeta sălilor de concerte în care cântă. A cunoscut succesul pe marile scene ale lumii. Și-a construit o ...

TVR Cultural, 11 octombrie, de la ora 20:00. Doru Ionescu vă propune "Remix" 519: Josef Kappl (Phoenix), de la „Meșterul Manole” la „Cantafabule” ...

„România noastră cea de toate zilele”, în dezbatere la „Omul și timpul”

Scriitorul și teologul Mihail Neamțu este invitatul jurnalistului Rafael Udriște într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și timpul”, la TVR ...

 

#TVRcultural