Sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 13:30, realizatorul Rafael Udriște și invitații săi i-au invitat pe telespectatorii TVR Cultural la o dezbatere despre jertfă și rezistență anticomunistă, analizând fenomenul duhovnicesc care a luat naștere în urmă cu 70 de ani la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

Realizatorul Rafael Udriște, alături de invitații săi, pr. protos. Vicențiu Oboroceanu, starețul mănăstirii Antim - București, pr. arhim. Mihail Stanciu, mănăstirea Antim, prof. dr. George Enache, Universitatea „Dunărea de de Jos” din Galați, pr. protos. Antipa Burghelea, secretarul mănăstirii Antim și Vladimir Bulat, critic de artă, au adus în discuție „Mișcarea Rugului Aprins”, inițiată în urmă cu 70 de ani  în Mănăstirea Antim din Bucureşti. Atunci, un grup de călugări şi intelectuali îşi propuneau să trăiască în spiritul „Rugăciunii lui Iisus“.  Mănăstirea Antim devenea centrul spiritualităţii ortodoxe.

Întâlnirile de la Mănăstirea Antim aveau loc în mod obişnuit joi seara, fie în bibliotecă, fie în pridvorul mănăstirii, şi erau prezidate de către stareţul de atunci al mănăstirii, Vasile Vasilache. Se citeau piese literare, texte patristice şi filosofice, erau dezbătute chestiuni diverse din actualitatea imediată, culturală, economică şi socială.

Ceva mai târziu, s-au alăturat câţiva artişti plastici cum ar fi: Eremia Profeta, Marc Constantinescu, Olga Greceanu, precum şi muzicieni - ca Paul Constantinescu sau monahul Veniamin Gavrilovici, dirijorul şi conducătorul corului mănăstirii. În plus, Antimul devenise un loc unde se puteau susţine conferinţe pe subiecte variate, în special de apologetică, ascetică şi mistică ortodoxă, în cadrul cărora se urmărea în principal evaluarea din perspectiva creștină a situațiilor de viață, căutându-se soluţii de trăire în lume, însă fără a abdica de la exigențele ortodoxiei autentice.

Serviciile secrete comuniste, proaspăt constituite în România, au început să se preocupe de activitatea religioasă încă din anul 1948. Astfel, în 10 noiembrie 1948, se finalizează un material informativ ce conţinea inventarul mănăstirilor şi un recensământ al călugărilor aflați pe teritoriul României.

Raportul nu este decât un act preliminar al unei operaţiuni mai ample de monitorizare, supraveghere şi obstrucţionare a activităţii tuturor organizaţiilor religioase din ţară, dar mai ales a mănăstirilor, considerate de către autorităţi „fie locuri de găzduire ale elementelor legionare sau din rezistenţă, fie depozite clandestine de muniţii”.

Propaganda nu putea pătrunde în mănăstiri şi în instituţiile de învătământ bisericeşti şi ecleziastice, motiv pentru care, treptat, acestea au început să fie privite şi tratate ca „puncte de rezistenţă ideologică, dar si instituţii unde se întreţinea şi cultiva o atmosferă anticomunistă”.

În consecinţă, este modificat Regulamentul şcolilor de cântăreţi şi al seminariilor, astfel încât acestea să poată fi mai uşor controlate de putere. Atmosfera a devenit din ce în ce mai tensionată, prin intensificarea supravegherii mănăstirilor; în unele cazuri se fac percheziţii şi sunt arestate persoane care frecventau aşezamintele mănăstireşti prea des, dar si călugări care predicau prin parohii.

În 1958, ministrul de Interne Alexandru Drăghici propune desfiinţarea seminariilor monahale, interzicerea accesului călugărilor în institutele de teologie, precum şi înfiinţarea de noi mănăstiri. Majoritatea prevederilor cuprinse în proiectul lui Alexandru Drăghici se vor regăsi şi în Decretul nr. 410 din 28 octombrie 1959, care prevedea desfiinţarea unor mănăstiri şi a asociaţiilor religioase, precum şi scoaterea din monahism a mai multor călugări. Până în anul 1960, vor fi desfiinţate, demolate, dezafectate, transformate în CAP–uri 62 de mânăstiri ortodoxe din România.

Astăzi, găsim la Mănăstirea Antim icoana Rugului Aprins, în jurul căreia s-a coagulat o întreaga mișcare spirituală. Părintele Andrei Scrima spunea că icoana Rugului Aprins este, pentru intelectualii de la Mănăstirea Antim, „literă, scriptură, vector al epifaniei originare, oferind posibilitatea deschiderii unor căi nebănuite pentru interogaţiile cardinale ale spiritului”.

Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o icoană a Maicii Domnului - „Rugul aprins”. Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul că icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii si se prăznuiește în 4 septembrie.

Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii rămânând Fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii şi după naştere. Această idee a pătruns în imnografia bisericească, dar și în iconografie.

Una dintre cele mai vechi reprezentări ale icoanei Maicii Domnului „Rugul aprins” o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Acum, majoritatea icoanelor reprezintă „rugul” într-un mod simbolic. Este reprezentat sub formă de stea cu opt colţuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu reprezentând focul, și unul verde sugerând rugul păstrat neatins de foc. În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul.

Mișcarea „Rugul Aprins” a fost, înainte de orice, o formă de rezistență anticomunistă. Fenomenul duhovnicesc, așa cum numește istoricul Marius Vasileanu mișcarea de la Antim, nu putea fi nici înțeles si nici controlat de regimul comunist. Si, tocmai de aceea, trebuia distrusă cu orice preț. Chiar dacă membrii emblematici ai „Rugului Aprins” nu-și propuseseră explicit acest lucru, rezistența lor s-a manifestat în mod real, în multiple forme.

Lotul „Rugului Aprins”, dar și „lotul extins” al membrilor acestui grup, care au fost închiși pentru credinta lor sub pretexte de tot felul, fac dovada certă a martiriului.