loader
Foto

Galerie foto

Percuționistul Lucian Maxim, la „Mic dejun cu un campion”: Eu îmi trăiesc viaţa în spaţiul sonor | VIDEO

Între 15 și 21 iulie, la „Mic dejun cu un campion”, telespectatorii TVR Cultural au putut revedea dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Lucia Hossu-Longin, matematicianul Mircea Malița (1927-2018), Marius Apostol, veteran al războiului din Afganistan, actorul Marius Manole, dirijorul Horia Andreescu și muzicianul Lucian Maxim.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

Un  text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea „Mic dejun cu un campion”

Lucia Hossu-Longin, realizatoare și producătoare TV (ediție din 2016)

  • Luni, 15 iulie, ora 10.00

Realizatoare a unor programe binecunoscute ale Televiziunii Române, ale unor spectacole la care a lucrat în cadrul Departamentului de Teatru şi Film, Lucia Hossu-Longin nu mai are nevoie de nici o prezentare.

Lucia Hossu-Longin a făcut din proiectul „Memorialul durerii” o misiune personală şi o datorie: datoria ca cei care au suferit să nu moară încă o dată prin uitarea noastră. Ceea ce vedem în filmele sale nu este ficţiune. Şi nu trebuie uitată această experienţă care se poate repeta oricând, dacă nu suntem vigilenţi.

Acesta este mesajul său din fiecare ediţie a emisiunii „Memorialul durerii”.

A fost mereu o voce revoltată, un om cu replică şi atitudine. Acest profil de jurnalist profesionist începe să lipsească astăzi din ce în ce mai mult şi, de aceea, poate, în vâltoarea întrebărilor fără ocolişuri şi a răspunsurilor prompte, ora petrecută împreună la Cafe Verona a trecut ca şi cum ar fi fost doar o clipă.

Lucia Hossu-Longin a fost invitată la „Mic dejun” în anul 2016.

****

Acad. Mircea Maliţa, matematician și diplomat (1927 -2018) - ediție din 2016

  • Marți, 16 iulie, ora 10.00

Academicianul Mircea Malița (1927-2018) a fost invitatul Danielei Zeca Buzura în 2016, când acesta avea 89 de ani.

Matematician şi scriitor, faţă de care profesorul Grigore Moisil avea numai vorbe de laudă, Mircea Maliţa a fost unul dintre reprezentanţii puterii comuniste care depăşea cu mult încorsetările impuse de autorităţi. A ocupat rând pe rând funcţii în structura de partid şi de stat.

Diferenţa esenţială a fost că, spre deosebire de tovarăşii săi proletari, Mircea Maliţa a fost un intelectual rasat, care, dincolo de înregimentarea politică, a intuit cu precizie mersul societăţii. În perioada 1950 - 1955, a fost director al Bibliotecii Academiei, apoi adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ministru al Învățământului (1970 - 1972), ambasador în Elveția (1980 - 1982), iar apoi în SUA (până în 1984).

A scris, a călătorit, a conferenţiat, a crezut în ţara sa, în valorile şi locul ei în concertul mondial al naţiunilor.

****

Plutonier adjutant principal Marius Apostol, veteran al războiului din Afganistan - ediție din 2016

  • Miercuri, 17 iulie, ora 10.00

Plutonierul adjutant principal Marius Apostol, rănit în războiul din Afganistan, a fost invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion” în anul 2016.

„Nu sunt un erou, ci un profesionist al Armatei. Legământul meu e să vă apăr, să-mi apăr ţara”, arăta Marius Apostol.

În semn de distincţie, a venit în uniforma uzuală, nu în cea de paradă. Pe pieptul său mai multe trese şi decoraţii sunt dovada curajului său.

„Sunt cartea mea de vizită”, spunea mândru invitatul, surprinzând privirea iscoditoare a Danielei Zeca Buzura care l-a cunoscut la o manifestare dedicată Zilei Armatei. Noi, ca civili, nu ştim să desluşim acest limbaj cifrat al simbolurilor şi distincţiilor militare, dar ele strâng în ele semnificaţia şi scopul unei vieţi.

****

Marius Manole, actor (ediție din 2019)

  • Joi, 18 iulie, ora 10.00

„Marius Manole este chiar definiţia spectacolului. Cel care se iluzionează, crezând că l-a prins într-o schiţă de portret, nu are decât să constate că l-a pierdut deja ca pe un fluture în zbor”, aprecia Daniela Zeca Buzura, în 2019, când l-a avut invitat pe Manole la „Mic dejun cu un campion”.

Absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi în 2001, actorul Marius Manole este unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai generaţiei sale. Talentul său este recunoscut prin numeroasele invitaţii pe care le primeşte din partea multor teatre din Bucureşti şi din ţară pentru a fi distribuit în spectacolele lor.

Joacă şi în producţii de televiziune şi lungmetraje, moderează emisiuni de radio, se implică în programe şi proiecte diverse. Nu o dată a fost recompensat cu premii de specialitate dar şi cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D - „Arta spectacolului”, conferit recent de Preşedinţia României.

****

Dirijorul Horia Andreescu (ediție din 2016)

  • Vineri, 19 iulie, ora 10.00

Horia Andreescu i-a trecut prin inimile noastre pe Enescu, Beethoven, Bach, Dvorak, Ceaikovski şi atâţia alţii, dar mai ales pe Enescu, cu „Poema română” - imnul regal - cu rapsodiile, cu suitele, cu viaţa şi cu destinul său, de dincolo de timp. De altfel, pasiunea cu care vorbeşte despre George Enescu este aproape mistică. Iar exemplul acestuia l-a urmărit toată viaţa, cu statornicie.

Excelenţa profesională i-a fost recunoscută în 2002, ca laureat al Premiului Comitetului Naţional UNESCO pentru dezvoltare culturală, şi, în 2006, prin decernarea Ordinului Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce.

****

Lucian Maxim – muzician, compozitor şi percuţionist în Orchestra Naţională Radio (sezonul 19; 2024)

  • Duminică, 21 iulie, ora 10.00

Membru într-o orchestră de elită a muzicii simfonice româneşti, Orchestra Naţională Radio, în colectivul căreia a intrat imediat după absolvirea Conservatorului din Bucureşti, Lucian Maxim face mărturisiri de suflet despre viaţa şi profesia pe care a îndrăgit-o încă din copilărie.

„Eu îmi trăiesc viaţa în spaţiul sonor. Aici pot improviza, pot fi liber, pot trăi deplin”, explică el.

Clasic şi experimental, în egală măsură, Lucian Maxim este un percuţionist virtuoz, dar şi un compozitor recunoscut. Contribuie cu creaţiile sale la coloana sonoră pentru spectacole de teatru la Odeon, Bulandra, Teatrul Naţional, Teatrul Mic şi Teatrul de Comedie din Bucureşti, unde a întâlnit regizori, trupe şi actori de primă mână.

Îi plac jazz-ul – a cântat alături de Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, rock-ul – a concertat alături de formaţia „Sarmalele reci”, dar îi plac şi Brahms, Berlioz, Wagner, Ravel sau Debussy.

 

3:00 OMUL CARE A VRUT SA FIE LIBER, Viaţa şi faptele lui Cezar Mititelu

Documentar *

Regia: Mihai Mincan, George Chiper-Lillemark

Scenariul: Mihai Mincan, George Chiper-Lillemark

De-a lungul vieţii sale, Cezar Mititelu nu a deţinut niciun fel de proprietate. A refuzat să fie vreodată angajat, considerând că munca plătită este un fel de “corupţie”. În ochii autorităţilor comuniste, a fost întotdeauna un “parazit social” şi drept consecinţă a fost urmărit toată viaţa de Securitate şi trimis la închisoare de două ori. Pentru un grup de oameni însă, Cezar Mititelu a fost un dascăl, un purtător de lumină într-o lume îngropată în minciuni şi ignoranţă. Pentru adepţii săi, acest om a fost dovada că o viaţă trăită în libertate deplină era cu adevărat posibilă. Cu o singură condiţie: să poţi rupe plasa de minciuni şi ipocrizie creată de “lumea modernă” şi să începi căutarea umanităţii adevărate care stă ascunsă în fiecare dintre noi.​

O Coproducţie TVR-DeFilm

Redactor: Gabriela Onea

(Reluare)

4:45 Poveştile caselor vechi

Producător: Ana Maria Sandu

(Reluare)
 
''Remix

Duminică, 4 ianuarie, de la ora 23:00, la TVR Cultural, vă invităm să urmăriți ultima ediție ''Remix" din stagiunea toamnă-iarnă, prima din Noul ...

Destine bănăţene, de la Timişoara: Sărbătoarea „40 de ani – Mereu aproape de voi”

Duminică, 28 decembrie, de la ora 23:00, la TVR Cultural, echipa emisiunii "Remix" vă invită la ultima ediție a anului 2025.

Revelionul TVR Cultural: Concerte legendare, înregistrări unice, mărturii sonore și vizuale ale excelenței absolute din muzica românească și universală

Cella Delavrancea – aniversare la 100 de ani, Ion Voicu – violonistul-simbol al unei epoci, Radu Lupu la Ateneul Român, Sergiu Celibidache – ...

 

#TVRcultural