loader
Foto

Galerie foto

Un nou sezon „Mic dejun cu un campion”, din aprilie, la TVR | VIDEO

Acad. Georgeta Filitti – istoric, cercetător, publicist, scriitor şi traducător, doctor în istorie-filosofie a Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj - a deschis pe 1 aprilie, de la ora 10:00, la TVR 2, sezonul cu numărul 17 „Mic Dejun cu un Campion”, cu un dialog de excepţie, alături de Daniela Zeca Buzura. La TVR Cultural, duminică, 2 aprilie, de la ora 10.00.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

Continuăm. Este o promisiune pe care o facem acum, în deschiderea celui de-al şaptesprezecelea sezon al emisiunii Mic Dejun cu un Campion. Dovada că ne sunteţi prieteni fideli este că sunteţi alături de noi de opt ani care s-au împlinit cu câteva zile în urmă şi în care peste 200 de invitaţi ne-au vizitat aici, la Librăriile Cărtureşti – Cafe Verona.

Ne place să ne onorăm cuvântul dat. Nu vă vom înşela încrederea. Aducem în faţa dumneavoastră oameni de ispravă, cu talent şi dăruire, destine exemplare, cu tenacitatea luptei şi biruinţa victoriei. Oameni care fac istorie prin mica lor contribuţie la destinul nostru ca neam. Oameni care ştiu să dea, fără să ceară nimic în schimb. Care ştiu să se bucure, să lupte, să nu se dea bătuţi. Ei sunt exemplele pe care dorim să le cunoaştem împreună. Şi de aici înainte”, arată Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”.

(w882)

„Norocul meu a fost că mi-am iubit meseria” - acad. Georgeta Filitti

„În deschiderea celui de-al şaptesprezecelea sezon la „Mic Dejun cu un Campion” şi la opt ani de la debutul acestei emisiuni, într-o primăvară atât de frumoasă şi de înmiresmată, ne-am dorit să invităm în grădina ascunsă de la Cărtureşti un om cu totul remarcabil.

CITIȚI ȘI: CERCETĂTOAREA GEORGETA FILITTI, PRIMA INVITATĂ A NOULUI SEZON „MIC DEJUN CU UN CAMPION”, ÎN 2 APRILIE | VIDEO

Georgeta Filitti, căci despre doamna academician este vorba, nu mai are nevoie de nicio introducere. Frumuseţea sa interioară se vede pe chip. Eleganţa, distincţia, aristocraţia fără false artificii o pun în valoare. Limbajul de o strălucire aparte, de o minunată sonoritate şi limpezime, descurcă sensurile cele mai nuanţate ale ideilor.

Prezenţa sa nu face decât să aducă o normalitate pe care, cu ceva vreme în urmă, o credeam de neînlocuit în cotidianul destul de şters al deceniilor dinaintea momentului 1989. Ne-am înşelat. Astăzi, acest tip de prezenţă pare un accident fericit. Un reper după care jinduim’’, explică Ileana Ploscaru Panait.

(w882)

Georgeta Filitti s-a format ca istoric. A fost o studentă eminentă. A terminat ca şefă de promoţie. Nu şi-a dorit deloc o carieră didactică, deşi are har de pedagog. A lucrat în cercetare, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, din 1961, până în 1998.

Aici, a avut ocazia să-i cunoască pe unii istorici ce făcuseră ani grei de galeră în perioada comunistă şi care, întorcându-se în institut erau în continuare urmăriţi ca duşmani ai poporului. Era o elită prăduită de război şi carceră nemeritată. Tinerii cercetători îi urmăreau cu o aviditate. Îi fascinau poveştile lor de viaţă, cărţile, limbile străine pe care le vorbeau impecabil după mulţi, mulţi ani de puşcărie.

Institutul de Istorie, animat de umbrele bravilor care au slujit România de acolo, din biblioteci, printre manuscrise şi cărţi unice, în parfumul de mobilier vechi sculptat cu grijă, ceruit şi polisat de însuşi Regele Ferdinand, un pasionat ebenist, a fost o şcoală cu tot atâtea reverberaţii ca şi facultatea de istorie pe care o absolviseră.

(w882)

Scrie mult. Îi place s-o facă cu o uşurinţă îndelung exersată. Numărul titlurilor de autor este lung. Ca şi cel al lucrărilor pe care le-a coordonat sau a lucrilor pentru care a scris studii şi prefeţe onorante pentru autorii cărora le erau întocmite.

În 1983, i se decernează Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române (pentru cele nouă volume ce cuprind „Oratoria” lui Mihail Kogălniceanu). După 40 de ani, este primită ca membru de onoare al acestei instituţii fanion a excelenţei româneşti.

Pentru şapte ani este consilier la Fundaţia „Ion Ghica”. Pasiunea sa pentru cărţi o îndreaptă către Biblioteca Metropolitană București şi, apoi, către Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, unde activează între 2007 și 2010. Este unul dintre cei mai îndrăgiţi profesori din cadrul Fundaţiei „Calea Victoriei”, unde vă invităm şi pe dumneavoastră să urmăriţi nişte cursuri minunate - nu doar de istorie, ci şi de viaţă, aşa cum ar trebui să fie.

(w882)

Din activitatea sa de istoric şi cercetător, materializată în multe, multe titluri, dintre care consemnăm o străduinţă monumentală, cele 14 volume din opera ilustrului savant Nicolae Iorga şi, ca să ne apropiem de mileniul doi, amintim „România de totdeauna”, structurată ca un dialog, împreună cu Simona Preda. O carte minunată, apărută în „Colecţia de Istorie” a Editurii Corint, care se citeşte repede, cititorii fiind ajutaţi de claritatea expunerii ideilor şi expresivitatea limbajului.

O carte în care Georgeta Filitti consemnează: „Eu stărui să spun că nu am intrat în Europa în 2007, că nu un act juridic ne conferă acest statut european. Boierimea română a avut precumpănitor mentalitate europeană prin contactul de mai bine de o sută de ani cu Europa”.

Colaborează de decenii cu Televiziunea Română şi cu radioul public, iar, după 1990, şi cu alte posturi media. Îi sunt publicate peste 400 de articole în presa din ţară şi de peste hotare.

Colaborez cu Televiziunea Română de jumătate de secol. Primele emisiuni le făceam prin 1973. Sunt o prietenă fidelă. Acum mi-ar plăcea o emisiune despre istoria României prin proverbe. Limba română este un tezaur. Un tezaur bogat în nuanţe şi înţelesuri. Ceva unic”, explică Georgeta Filitti.

(w882)

Georgeta Filitti face parte dintr-o generaţie de aur a intelectualităţii româneşti. Ne este contemporană şi ne bucurăm de acest privilegiu. Ne întâlnim de multe ori la Muzeul Cotroceni, la multe dintre expoziţiile la care este invitată să rostească cuvântul inaugural, iar prilejul monden al unui astfel de demers se transformă, pe nesimţite, într-o minunată istorisire. Sau la Palatul Elisabeta printre oaspeţii de onoare ai Casei Regale. Nu este de mirare că, în 2012, a fost decorată cu Crucea Regală de Regele Mihai şi, în 2019, cu Ordinul Serviciu Credincios în grad de Cavaler de preşedinte.

După 60 de ani de cercetări şi studii, este interesant de ştiut ce crede acad. Georgeta Filitti despre români.

O întrebare la care mulţi istorici sunt invitaţi să răspundă şi, de multe ori, unii ezită să răspundă tranşant. Nu a fost cazul aici: „Suntem unul dintre cele mai expresive popoare din Europa. Dar cei care cred în conceptul de «român verde», adică de două mii de ani ne tragem de la daci şi de la romani, se înşeală amarnic. Nu. Suntem foarte amestecaţi. Iar acest aport succesiv şi permanent în fibra naţională a diferitelor seminţii ne-a dat această bogăţie expresivă, ne-a dat dinamism şi ne-a ferit de excese. Ştiţi ce spunea pe la 1746 un grec? «Dacă există cu adevărat paradisul, acela este în Ţara Românească»’’.

(w882)

Idei, idei, idei şi o minunată conversaţie ce deschide orizonturi neaşteptate despre epoci şi oameni care au pus pietre de temelie la devenirea acestei ţări. Au fost şi vremuri glorioase, dar şi de restrişte. Vremuri care ne-au aruncat înainte în pas grăbit şi altele care ne-au întors din drum. Totul e să înţelegem că trebuie să ne cunoaştem bine istoria, limba, tradiţiile, să punem preţ pe elitele adevărate, pentru a merge mai departe demni.

„Istoria este lucrul cel mai minunat. Permanenţa este dătătoare de forţă’’, este convinsă invitata din această dimineaţă.

„Românul are nevoie mereu să fie motivat. Să fie mereu ceva nou, ceva deosebit. Când suntem motivaţi, ne prindem imediat dar nici nu ne ţine mult. Entuziasmul ne trece repede şi trebuie întreţinut ca un foc. Cel care, străin fiind, a intuit cel mai bine ce se întâmplă cu noi a fost regele Carol I. Şi rezultatul s-a văzut. După 40 de ani de domnie, România domina în Balcani’’, este părerea istoricului Georgeta Filitti.

Alături de Daniela Zeca Buzura, care vă recomandă să citiţi cărţile semnate de Georgeta Filitti, în această dimineaţă de sâmbătă, de la ora 10:00 fix, într-o conversaţie pe care, suntem siguri, veţi dori s-o revedeţi cât mai curând.

*** Emisiunea poate fi urmărită la TVR2, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 10:00 (reluare luni, 3 aprilie ora 8:00); la TVR Internaţional sâmbătă, 8 aprilie 2023, de la ora 9:30; la TVR Moldova duminică, 2 aprilie, ora 9:00; la TVR Cultural, duminică, 2 aprilie 2023, ora 10:00 şi la TVR+.

Un articol de Ileana Ploscaru Panait

13:00 Ediţie limitată Sezon nou

Producător Bianca Sărăţeanu

14:00 Aventura urbană

În această toamnă pornim din nou în AVENTURĂ URBANĂ!
„Orașe mici, povești necunoscute”. Acesta este motto-ul care ne ghidează să descoperim colțuri de Românie uitată. Petrecem 24 de ore într-un oraș și îi descoperim oamenii, poveștile, istoria. Iar apoi, la cafea, povestim cu invitatul emisiunii despre locul unde s-a născut, unde a crescut, unde a mers la școală și poate s-a îndrăgostit.
Gherla, Baraolt, Vicovu de Sus, Botoșani, Brăila, Măcin și multe alte locuri ne vor dezvălui poveștile lor. Nicu Alifantis, Sofia Vicoveanca, Vlad Ivanov, Istvan Teglas, Natalia Călin-sunt doar câteva dintre motivele pentru care trebuie să vedeți primele episoade din noul sezon AVENTURĂ URBANĂ și să cunoașteți echipa noastră: Irina Luca (realizator), Ilinca Ciobanu, Ana Preda și Emilia Nicolaescu (jurnaliști), precum și Doru Iacovescu, Claudiu Petringenaru, Rudy Szilagy, Vlad Micu și Ștefan Stan (directori de imagine), Ela Ștefănescu, Cornel Tudorache (editori video), Paul Drăgușin (colorizare), Mihnea Ciulei și George Craioveanu (post-procesare sunet), Oana Radu Turcu (producător tv).
Vă așteptăm în fiecare săptămână la o nouă AVENTURĂ URBANĂ!

Odorheiu Secuiesc-invitat Cari Tibor


Ne bucurăm să redescoperim Odorheiu Secuiesc, elegant și cochet, cu clădiri istorice și oameni liniștiți. Numit și ,,orașul școlilor” sau ,,urbea statuilor”, Odorheiu este locul unde întâlnim tineri entuziaști, care prefac legendele secuiești în filme de animație, în primul studio din zonă. Mergem într-un atelier de fotografie, unde găsim negative vechi din 1876, gustăm ciocolată făcută la unica manufactură din zonă și vizităm un muzeu al apelor minerale. Despre orașul copilăriei sale și despre Aventura urbană trăită în Odorheiu Secuiesc ne povestește pianistul și compozitorul Cári Tibor, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ai generației sale.

Reportaje de Ilinca Ciobanu, director de imagine: Rudolf Szilágyi, sunet: Stanciu Marius.

Emisiune realizată și prezentată de Irina Luca

Producator TV: Oana Radu Turcu

 
Rolul istoriografului în societatea noastră, în dezbatere la

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 17:00, într-o noua ediție a emisiunii "Omul şi timpul", moderatorul Rafael Udrişte, alături invitatul său, ...

”Se spune că oamenilor li s-au dat cuvintele ca să-și ascundă gândurile, mie mi s-au dat cuvintele ca să nu mi le ascund”

Este filosof, scriitor şi eminescolog. A publicat cea mai mare carte de poeme care s-a scris vreodată în lume. Mihaela Olaru vă invită să ...

Remix: O dublă lansare ... cu antecedente

Remix: O dublă lansare ... cu antecedente

publicat: vineri, 22 noiembrie 2024

Doru Ionescu vă propune pentru această ediție Remix două interviuri speciale cu Costin Petrescu – percuționist și scriitor, dar și cu Alex C. ...

 

#TVRcultural