loader
Foto

Music (R)evolution: Valentina Băințan, în dialog cu Mircea Neacșa, amfitrionul „Pastilei de artă”, la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitați să revadă dialogurile Valentinei Băințan cu managerul Corului Madrigal, cu oamenii de televiziune Mircea Neacșa și Liana Stanciu, dar și cu artiștii Zoli Toth și Young Beats, The Mono Jacks și Dan Iliescu, în săptămâna 9-13 ianuarie.

 

Valentina Băințan
Music (R)evolution

Emisiunea „Music (R)evolution” este difuzată de luni până vineri, la 13.25.

Luni, 9 ianuarie, de la ora 13.25, TVR Cultural a redifuzat dialogul Valentinei Băințan cu Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal.

Corul Național de Cameră „Madrigal”, ansamblu fondat în 1963, de către maestrul Marin Constantin, a susținut concerte pe multe scene muzicale ale lumii, devenind una din cele mai cunoscute formații corale românești pe plan mondial, reușind să străbată anii distorsionați ai comunismului. Dirijorul actual al ansamblului este Anna Ungureanu, muzician cu experiență de un deceniu alături de maestrul Marin Constantin.

Puteți urmări dialogul pe TVR+.

(w882) Valentina

Luni seară, de la 20.25 și marți, 10 ianuarie, de la ora 13.25, telespectatorii pot vedea discuția dintre Valentina Băințan și omul de televiziune Mircea Neacșa, în prezent amfitrionul emisiunii „Pastila de artă - Tezaur medieval”. Mircea Neacșa a pășit în Televiziunea Română, în ianuarie 1992, la nici 26 de ani. A lucrat alături de regretata Mărioara Murărescu, iar din 2008 a fost narator al Teleenciclopediei.

Deep Purple și P.I Ceaikovski, Emerson, Lake and Palmer și Aaron Copland, Transsiberian Orchestra și Ludwig van Beethoven sunt muzicienii și compozitorii deveniți subiectul acestei ediții a emisiunii Music (R)evolution.

Dialogul dintre Valentina Băințan și Mircea Neacșa este disponibil pe TVR+ aici.

(w882) Mircea Nea

Marți seară, de la 20.25, și miercuri, 11 ianuarie, de la 13.25, telespectatorii au putut urmări din nou dialogul dintre Valentina Băințan, Zoli Toth și Young Beats, iar de la 20.25 dialogul cu Liana Stanciu, om de radio și televiziune, pasionată de istoria muzicii moderne.

Valentina Băințan și Liana Stanciu analizează piese interpretate de Lady Gaga, Nat King Cole și Elvis Presley și influențele lor clasice.

Dialogul Valentinei Băințan cu Zoli Toth și Young Beats este disponibil aici pe TVR+.

Puteți urmări discuția Valentinei Băințan cu Liana Stanciu pe TVR+.

(w882) Liana Stan

Joi, 12 ianuarie, de la 20.25, telespectatorii pot revedea dialogul Valentinei Băințan cu Andrei Zamfir și Doru Trăscău, adică The Mono Jacks, una dintre cele mai iubite formații de rock alternativ din România.

Cei doi muzicieni au discutat cu Valentina Băințan despre rădăcinile rock-ului în muzica clasică și analizează piesele „In this life” (Madonna), „Russians” (Sting) și „Bourée” (Jethro Tull) care își au inspirația în opera clasice.

Puteți urmări dialogul pe TVR+.

(w882) The Mono J

Vineri, de la 20.25, TVR Cultural redifuzează discuția Valentinei Băințan cu Dan Iliescu, liderul liderul formației Timpuri Noi, fondată în 1983.  Dan Iliescu analizează, împreună cu Valentina Băințan, rădăcinile pieselor „ It’s a hard life” (Queen) și „Because” (The Beatles).

(w882) Dan Iliesc

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
„România noastră cea de toate zilele”, în dezbatere la „Omul și timpul”

Scriitorul și teologul Mihail Neamțu este invitatul jurnalistului Rafael Udriște într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și timpul”, la TVR ...

TVR aduce teatrul de ieri în întâmpinarea teatrului de azi. Spectacole de colecție în luna Festivalului Național de Teatru

În luna Festivalului Național de Teatru (16–25 octombrie), TVR 1 și TVR Cultural readuc pe ecran spectacole de colecție și producții prezentate ...

In memoriam Patrick André de Hillerin, la „Omul și timpul”, numai la TVR Cultural

Dreptul de a spune adevărul. Patrick André de Hillerin, un jurnalist incomod

 

#TVRcultural