loader
Foto

Music (R)evolution: Oana Sîrbu, în dialog cu Valentina Băințan, joi, la TVR Cultural

În ultima săptămână a anului 2022, TVR Cultural transmite dialogurile Valentinei Băințan cu actrița Oana Sîrbu, cu pianista Sînziana Mircea și cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. Emisiunea „Music Revolution” este difuzată de luni până vineri, de la ora 13.25.

 

Valentina Băințan
Music (R)evolution

Marți, 27 decembrie, TVR Cultural a difuzat dialogul dintre Valentina Băințan, Zoli Toth și Young Beats.

Muzicianul Zoli Toth este promotorul muzicii de percuție neconvenționale din România, artist conceptual, ecologist și coordonatorul ansamblurilor de percuție Cantus Mundi România, unde face magie alături de copii.

A studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și a pus bazele trupei de percuție SISTEM, al cărei lider a fost timp de 15 ani. În 2005, alături de Luminița Anghel, SISTEM a câștigat locul al III-lea la concursul muzical Eurovision.

(w882) Valentina

Young Beats și Valentina Băințan. Sursă imagine: TVR

Miercuri, 28 decembrie, Valentina Băințan a avut-o ca invitată la „Music (R)evolution” pe pianista Sînziana Mircea.

Artista a debutat la șapte ani pe scena Ateneului Român, la 11 ani, în America, iar la 14 ani pleca în primul ei turneu. În noiembrie 2016, cânta pentru prima dată într-una dintre cele mai prestigioase săli de concert din lume, Carnegie Hall, din New York.

Pe lângă aparițiile solo și concerte, Sînziana Mircea interpretează foarte mult și alături de cel mai apreciat violonist român, Alexandru Tomescu.

Înregistrările concertelor sale au fost difuzate de BBC Radio 3, Radio România Muzical și pe canalele principale de radio pentru muzica clasică din întreaga Europă.

Jucăria mea preferată este pianul, cuvintele mele favorite sunt armoniile, iar alfabetul meu favorit este înscris pe un portativ. Văd viața în alb și negru, pentru că sunt convinsă că în spatele clapelor unui pian se ascunde un univers infinit alcătuit din mii de culori. Tot el este și talismanul meu norocos, deoarece m-a dus în cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut până acum și m-a ajutat să întâlnesc cei mai minunați oameni. Cred că muzica este felul în care Dumnezeu se face auzit și îmi aduce aminte în fiecare zi cât sunt de norocoasă”, spune Sînziana Mircea.

(w882) Valentina

Sînziana Mircea și Valentina Băințan. Sursă imagine: TVR

Joi, 29 decembrie, artista Oana Sîrbu a fost invitata Valentinei Băințan la „Music (R)evolution”.

Asocierile inedite despre care au discutat sunt: Elvis Presley și Ernesto de Curtis, Lara Fabian și Tomaso Albinoni, Bobby McFerrin și Johann Sebastian Bach.

Oana Sîrbu a debutat ca interpretă de muzică ușoară. În 1985, a câștigat trofeul „Steaua fără nume”, iar un an mai târziu, „Premiul Tinereții, la Festivalul de la Mamaia.

În 1986, a debutat ca actriță, interpretând-o pe Dana, în filmul „Liceenii”, producție care s-a bucurat de o mare popularitate.

Ani la rând, fetele de liceu s-au tuns precum personajul pe care l-a interpretat în „Liceenii”, imaginea Oanei Sîrbu fiind indisolubil legată de acest rol.

(w882) Oana Sîrb

Oana Sîrbu și Valentina Băințan. Sursă imagine: TVR

Vineri, 30 decembrie, invitatul Valentinei Băințan la „Music (R)evolution” este flautistul Ion Bogdan Ștefănescu.

Ion Bogdan Ştefănescu este muzician, membru şi solist al Filarmonicii „George Enescu”, poet și profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Activează ca solist al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, este membru de aproape 30 de ani al grupului de muzică contemporană „Trio Contraste”, cântă alături de Camerata Regală ca solist şi dirijor sau cu Orchestra de Cameră din Heidelberg, iar proiectele se ţin lanţ.

Flautul este pentru mine o prelungire a sufletului”, spune Ion Bogdan Ștefănescu.

(w882) Ion Bogdan

Ion Bogdan Ștefănescu și Valentina Băințan. Sursă imagine: TVR

Sâmbătă, telespectatorii TVR Cultural pot revedea, de la ora 16.30, dialogul dintre Valentina Băințan și actrița Monica Davidescu.

 

21:30 Ginger şi Fred

Film *

(GINGER E FRED-Italia, Franţa, 1986)

Regia: Federico Fellini

Cu: Marcello Mastroianni, Giulieta Masina

*Nominalizări la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin;

*Premiile David di Donatello pentru cel mai bun actor (Marcello Mastroianni), muzică şi costume

Dramă. În Italia, dansatorii Pippo și Amelia - cândva faimoși pentru cum îi imitau pe Fred Astaire și Ginger Rogers - se reunesc după 30 de ani, pentru un ultim moment în lumina reflectoarelor. Emisiunea TV de varietăţi la care vor participa este un şir de numere bizare, cu artişti de circ şi pseudo-celebrităţi, în care nostalgicii dansatori, ajunşi la vârsta a treia, nu-şi găsesc locul. Însă, urcând pe scenă, Pippo şi Amelia transformă spectacolul vulgar într-o reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930.

Redactor: Adriana Vulpe

23:35 Arte performative

Producător: Bogdana Pascal

 
O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

Heal the World: The Music of Michael Jackson. Un concert energizant, cu Big Band-ul Radio România şi Romanian Youth Jazz Orchestra, la TVR Cultural

Proiectul dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american - „Heal the World – The Music of Michael Jackson” – se vede ...

De ce anonimatul este cea mai puternică operă a lui Banksy? Documentarul „Cine este Banksy?”, la TVR Cultural

Poliţişti, jurnalişti, oameni de ştiinţă, pasionați de artă … toți visează să descopere, cândva, identitatea acestei vedete planetare a Street ...

 

#TVRcultural