TVR Cultural a difuzat, în 17 iunie, de la ora 22.30, un nou episod al emisiunii „Muzici dintr-o expoziție”. În program: „Sonata pentru violoncel şi pian în La Major - Op. 69”, de Ludwig van Beethoven.

Un text de Ileana Ploscaru Panait

„Sonata pentru violoncel şi pian nr. 3 în La Major - Op. 69”, compusă între 1807 și 1808, în trei părți, face parte dintr-o serie de cinci sonate pentru violoncel şi i-a fost dedicată lui Freiherr Ignaz von Gleichenstein. Este una dintre piesele cel mai des interpretate de-a lungul istoriei, bucurându-se, încă de la început, de o bună apreciere a publicului şi criticilor muzicali.

Compozitorul Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770, Bonn, Sfântul Imperiu Roman – 26 martie 1827, Viena, Imperiul Austriac) a avut o activitate prodigioasă, în ciuda surzeniei galopante care i-a marcat viaţa.

Cei mai mulți cercetători au periodizat creaţia sa de maturitate în trei mari etape, exceptând perioada de început (1782–1792), când a activat la Bonn. Prima etapă este considerată cea în care se stabileşte la Viena, când şi-a definit un stil personal. Acestei perioade îi aparţin mai multe sonate, dintre care cea mai cunoscută este „Patetica”.

Cea de-a doua perioadă corespunde cu crearea unora dintre cele mai de succes piese ale sale: şase simfonii, concerte pentru vioară, cvartete şi sonate pentru pian („Sonatele Waldstein” şi „Appasionata”), „Sonata Kreützer pentru vioară” şi opera „Fidelio”. Perioadei târzii (1810 - 1819) îi aparţine celebra „Simfonie a IX-a”.

În centrul oraşului Bonn, poate fi vizitată Casa Memorială „Ludwig van Beethoven”. Tot aici s-a ridicat primul monument de pe teritoriul Germaniei, inaugurat în august 1845, la celebrarea a 75 de ani de la naşterea compozitorului, ocazie cu care s-a înfiinţat şi Festivalul Beethoven, pentru care s-a construit, în timp record, o sală de concerte. Un alt monument notabil, datat 1880, este cel de la Viena, oraş în care este şi îngropat.

Realizator: Oana Drăgulinescu

Producător: Ileana Ploscaru Panait (2023)

Sursă imagine: Tablou de Joseph Karl Stieler, 1820, Wikipedia