loader
Foto

Muzici dintr-o expoziție: „Anotimpurile la Buenos Aires”, de Astor Piazzolla

TVR Cultural difuzează sâmbătă, 20 mai, de la ora 22.30, cel de-al cincilea episod al emisiunii „Muzici dintr-o expoziție”. În program: „Anotimpurile la Buenos Aires”, de Astor Piazzolla.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait

Astor Piazzolla (1921, Mar del Plata, Argentina – 1992, Buenos Aires, Argentina) este considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori de tangouri din lume şi un performer al bandoneonului.

Tradiţia tangoului a căpătat o nouă strălucire, graţie compoziţiilor sale, care au revoluţionat această muzică, începând să fie reprezentată nu doar în mediile populare - cafenele, cluburi de noapte şi pe stradă -, ci şi pe marile scene de concerte ale lumii.

„Anotimpurile la Buenos Aires” au fost compuse în 1965. Prima compoziţie a seriei este „Verano porteño”, tangoul cu care începe ciclul celor patru anotimpuri.

„Cuatro Estaciones Porteñas” mai cuprind și „Otoño Porteño”, „Invernio Porteño” şi „Primavera Porteña” și descriu atmosfera stranie a capitalei Argentinei la mijlocul secolului XX. Prezentate în mii de concerte, pe toate meridianele lumii, aceste compoziţii sunt deseori alăturate în concerte instrumentale sau de dans alături de la fel de cunoscutele „Anotimpuri” ale luiAntonio Vivaldi (compuse în 1725).

În urma celebrităţii sale, Astor Piazzolla a căpătat renumele de „Marele Astor” – „El Gran Astor” - sau, în varianta americană - „The Great Astor”.

În 1937 , Piazzolla îl întâlnea la Buenos Aires pe celebrul pianist Arthur Rubinstein, care locuia în acea perioadă în capitala Argentinei. Acesta l-a recomandat compozitorului Alberto Ginastera, care i-a deschis calea spre studiul compozitorilor clasici - Stravinsky, Bartók, Ravel, ş.a.

Astor Piazzolla creează o nouă orientare - „noul tango” („nuevo tango”), în care a încorporat sonorităţi din muzica clasică şi din jazz, precum şi noi instrumente, incompatibile cu tangoul tradiţional. S-a bucurat de un succes fulminant, mai ales în Europa şi America de Nord.

Cercetătorii şi criticii muzicali cred că Piazzolla a compus peste 3.000 de piese, dintre acestea fiind înregistrate aproximativ 500.

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

10:29 Orchestra Filarmonică din Zagreb: Brahms, Bach şi Beethoven

Eveniment Tvr Cultural *(Orest Shourgot and the Zagreb Philharmonic Orchestra Conducted by Dawid Runtz, Croaţia, 2025)

Dirijor: Dawid Runtz

Violonist: Orest Shourgot

Cu participarea Orchestrei Filarmonice din Zagreb

În program: Johannes Brahms-Concertul pentru vioară în Re Major, op. 77; Johann Sebastian Bach-Sonata pentru vioară nr 1 în Sol Minor, BWV 1001-II. Fuga; Ludwig Van Beethoven-Simfonia nr. 4 în Si bemol Major, op. 60

Concertul Orchestrei Filarmonice din Zagreb şi a talentatului violonist croato-ucrainian Orest Shourgot, care este şi concert-maestrul acestei reputate orchestre, interpretând Concertul pentru vioară în Re Major, op. 77, în sala Vatroslav Lisinski. Orest Shourgot este un reprezentant al şcolilor de vioară ale unora dintre cei mai renumiţi violonişti (D. Oistrakh, L. Kogan, L. Auer, J. Joachim and J. Dont) şi deţinător a numeroase premii.

Redactor: Gabriela Onea

(Reluare)
 
„România noastră cea de toate zilele”, în dezbatere la „Omul și timpul”

Scriitorul și teologul Mihail Neamțu este invitatul jurnalistului Rafael Udriște într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și timpul”, la TVR ...

TVR aduce teatrul de ieri în întâmpinarea teatrului de azi. Spectacole de colecție în luna Festivalului Național de Teatru

În luna Festivalului Național de Teatru (16–25 octombrie), TVR 1 și TVR Cultural readuc pe ecran spectacole de colecție și producții prezentate ...

In memoriam Patrick André de Hillerin, la „Omul și timpul”, numai la TVR Cultural

Dreptul de a spune adevărul. Patrick André de Hillerin, un jurnalist incomod

 

#TVRcultural