loader
Foto

Galerie foto

Noua eră a politicii americane sub Donald Trump. Implicații globale și perspective pentru România - o nouă dezbatere la "Omul si timpul"

Duminică, 1 decembrie, de la ora 17:00, în emisiunea „Omul şi timpul", jurnalistul Rafael Udrişte, împreună cu de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog si analist de politică externă, ne invită la o discuţie despre noua paradigmă a politicii Statelor Unite ale Americii după revenirea preşedintelui Donald Trump, la Casa Albă.

 

Omul și timpul

2024 este unul dintre cei mai importanți ani electorali din istorie. Donald Trump a fost ales al 47-lea președinte al Statelor Unite, o revenire impresionantă după înfrângerea de acum patru ani. O lume întreagă, nu doar americanii se așteaptă ca întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă să reașeze politica externă a Statelor Unite ale Americii într-o nouă paradigmă.

Președintele ales, Donald Trump, este garantul multor schimbări majore economice şi politice, mai ales acum când războiul şi incertitudinea tind să devină globale. În timpul campaniei sale, Trump a susținut cu tărie principiile non-intervenționismului, accentul căzând mai ales pe reechilibrarea economiei americane. Altfel spus, victoria sa anunță una dintre cele mai mari schimbări în politica internă şi externă americană, pe fondul Razboiului din Ucraina şi a conflictelor din Orientul Mijlociu.

(w882) TVR

De altfel, în timpul campaniei, președintele ales Donald Trump a spus răspicat că va pune capăt capăt războiului dintre Rusia și Ucraina „într-o singura zi”, bazându-se în principal pe diplomație şi negociere. Democrații au reacţionat prompt, acuzându-l de apropiere de preşedintele rus Vladimir Putin şi de faptul că, atitudinea lui faţă de conflictul din estul Europei nu este altceva decât o capitulare în faţa Rusiei.

Prioritatea lui Donald Trump a fost însă întotdeauna aceea de a pune capăt conflictelor şi de a conserva resursele economice şi militare americane. „America first” a fost unul dintre sloganurile sale de campanie. Un alt punct important în politica președintelui ales Trump este conflictul din Orientul Mijlociu. Ca şi în cazul Ucrainei, Donald Trump a adus garanții că va face pace şi acolo.

Doar că într-un Orient Mijlociu puternic antagonizat și volatil, aflat în mijlocul unei crize de proporții deja istorice, este destul de neclar cum se va întâmpla acest lucru. Mai ales că, spre deosebire de mandatul trecut, Donald Trump se va confrunta cu o altă abordare a Iranului, spre exemplu. Un alt punct strategic al politicii viitoarei administrații americane este China. Mai ales că această relație dintre SUA şi China va avea ecouri globale semnificative.

(w882) TVR

Duminică, 1 decembrie, de la ora 17:00, într-o nouă ediţie a emisiunii „Omul şi timpul”, jurnalistul Rafael Udrişte şi invitatul său, sociologul şi politologul Dan Dungaciu, ne propun o dezbatere despre politica Statelor Unite ale Americii şi implicațiile globale pe care aceasta le va avea. Evoluţia politicii externe americane de la căderea comunismului în Europa de Est până astăzi, relaţia Uniunii Europene cu administraţia Trump, scenarii posibile despre cum va arăta noua ordine mondială, sunt doar câteva teme ale istoriei noastre recente care vor fi decriptate duminică, la "Omul şi timpul".

Producător: Ruxandra Ţuchel,

Moderator: Rafael Udrişte.

7:30 Tempo Rubato

Producător: Cătălin Sava

8:30 La pas prin ţară

*TVR Moldova

Prezentator: Ion Răilean

Realizatorul, jurnalistul Ion Railean pornește într-o aventură prin România și Republica Moldova pentru a descoperi obiectivele, traseele care merită vizitate, tradiția, gastronomia și cultura locului. Sunt un călător cu misiune, spune Ion Railean, misiunea de a descoperi țara. De a valorifica frumusețile României și Republicii Moldova! Da avem o țară atât de frumoasă, de bogată cu potențial, avem istorie, tradiție cultură gastronomică și lista poate continua. Zonele montane din România, cramele din Basarabia, locații superbe care merită promovate să pornim la drum.

Producător: Luminița Popa

 
O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

Heal the World: The Music of Michael Jackson. Un concert energizant, cu Big Band-ul Radio România şi Romanian Youth Jazz Orchestra, la TVR Cultural

Proiectul dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american - „Heal the World – The Music of Michael Jackson” – se vede ...

De ce anonimatul este cea mai puternică operă a lui Banksy? Documentarul „Cine este Banksy?”, la TVR Cultural

Poliţişti, jurnalişti, oameni de ştiinţă, pasionați de artă … toți visează să descopere, cândva, identitatea acestei vedete planetare a Street ...

 

#TVRcultural