loader
Foto

Noua strategie repertorială a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București: șapte programe pentru un teatru deschis, modern și conectat cu publicul

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București își definește noua viziune strategică pentru perioada următoare, având ca scop consolidarea statutului său de primă scenă a țării.

 

TNB își propune să devină un spațiu cultural viu, ancorat în realitățile societății și recunoscut ca un nod esențial în rețeaua teatrală europeană.

Astfel, începând din această stagiune, repertoriul instituției va fi structurat în jurul a șapte programe majore. Acest sistem complex asigură un raport echilibrat între diversitatea estetică și tematică a spectacolelor, eficientizând totodată organizarea internă a teatrului. Noua strategie are ca scop principal consolidarea unui dialog permanent și deschis cu publicul. Cele șapte programe care vor defini activitatea TNB începând cu noua stagiune care se deschide la început de septembrie sunt:

1.  Teatrokosmos (Pilonul marilor spectacole)
Dedicat marilor opere din dramaturgia clasică și contemporană, românească și universală. Programul aduce în fața publicului larg producții de mare anvergură, adaptări scenice și scenarii originale, creând un dialog între textele fundamentale ale umanității și întrebările prezentului.

2.  Sensorium (Teatru, emoție și tehnologie)
Un program inovator care transformă sala de spectacol într-un spațiu de explorare estetică, propunând întâlnirea artei cu tehnologia. Tehnologia multimedia, realitatea virtuală, teatrul-dans și musicalul se unesc pentru a stimula toate simțurile spectatorului. Este dedicat cu precădere publicului tânăr, dar și publicului larg, dornic de experiențe noi.

3.  Agora (Teatrul și comunitatea)
Acest program va valorifica dramaturgia cu puternic impact social, propunând spectacolele pe teme sociale acute, bazate pe cercetare documentară și memorie urbană. Programul  va adresa publicului larg provocarea de a transforma experiența culturală într-o dezbatere activă și un exercițiu civic.

4.  Genesis (Incubatorul noilor generații)
O platformă de lansare pentru tinerii artiști și un hub de inovație culturală. Programul îmbină cercetarea cu producția de spectacole, oferind artiștilor emergenți resursele necesare pentru a transpune viziuni contemporane în spectacole de referință. Programul stimulează dramaturgia actuală și educația teatrală, adresându-se în special tinerilor, dar și publicului larg.

5.  Proscenium (Laboratorul de excelență)
Un program dedicat exclusiv evoluției profesionale a echipei TNB și formării viitorilor specialiști în meseriile scenei. Acesta include spectacole-laborator, ateliere și masterclassuri, ale căror rezultate vor fi prezentate periodic în fața publicului.

6.  Axis (Deschidere națională și internațională)
Program care vizează conectivitatea națională și internatională a TNB în cadrul unor rețele teatrale internaționale: va include în platforma de mobilitate a TNB spectacolele naționale și internationale coproduse sau invitate și se va concretiza prin seturi de reprezentații pentru fiecare spectacol din cadrul programului.

7.  Sirinx (Teatrul în spații neconvenționale)
Un program dinamic ce oferă spectacole de teatru, muzică, dans, film și performance experimental în spații inedite și la ore diverse. Proiectul se adresează publicului larg, dar urmărește și atragerea spectatorilor care nu vin în mod obișnuit la teatru.

(w882) teatru / tArhitectura repertorială propusă de managerul TNB,  Ada Hausvater, construiește profilul TNB ca reper civic esențial,  loc de întâlnire, de reflecție și de bucurie culturală pentru întreaga comunitate.

Vă reamintim că începând cu 5 septembrie 2026, porțile Naționalului se redeschid larg spre public, cu o ofertă bogată de peste 80 de reprezentații  programate  seară de seară pe parcursul lunii septembrie, în toate cele 5 săli de spectacol aflate sub acoperișul teatrului: Sala ”Ion Caramitru”, Studio, Pictura, Atelier și Sala Mică.

Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și fizic, de la Agenția de Bilete a TNB, recent redeschisă.

 

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

9:00 TVR 70

*Seniorii micului ecran

Producător: Nicolae Cozma

(Reluare)
 
Geopolitica, fără ipocrizie

Geopolitica, fără ipocrizie

publicat: sâmbătă, 24 octombrie 2026

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

 

#TVRcultural