loader
Foto

O discuție despre arta contemporană, la „Intrare liberă” | VIDEO

TVR Cultural a difuzat joi seară, de la ora 19.00, o discuție despre arta contemporană, organizată de Marius Constantinescu, în contextul vernisajului expoziției „PULS 22”, care a avut loc în această după-amiază la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC).

 

Marius Constantinescu
Intrare liberă

La dezbaterea organizată în cadrul emisiunii „Intrare liberă”, au participat Frances Morris, director Tate, Mara Rațiu (Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (UAD), Călin Dan, director MNAC, Zoran Eric (Museum of Contemporary Art, Belgrade), Jaroslaw Suchan (Museum of Art in Łódź), Aurora Kiraly (Facultatea de Arte Plastice si Design), Dana Pârvulescu (MNAC) şi Dan Vezentan, artist vizual.

Joi, 16 martie, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană a avut loc vernisajul expoziției „PULS 22”, în cadrul căreia au fost prezentate publicului cele 192 de opere achiziționate în sesiunea publică 2022. Au fost achiziționate lucrări realizate în perioada 1964 - 2022.

În cadrul expoziției, au fost prezentate lucrări semnate de artiștii: Ana Adam, Arina Ailincăi, Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Alexandru Antik, Apparatus 22, Olimpiu Bandalac, József Bartha, Liliana Basarab, Cătălin Bălescu, Ioana Bătrânu, Matei Bejenaru, Anca Benera & Arnold Estefan, Alex Bodea, Irina Botea Bucan, Lucian Bran, Michele Bressan, Liviu Bulea, Cătălin Burcea, Flaviu Cacoveanu, Andrei Chintilă, Aneta Mona Chișa, Dan Cioca, Ciprian Ciuclea, Radu Comșa, Ștefan Constantinescu, Judit Crăciun, Ștefan Radu Crețu, Giulia Crețulescu, Casia Csehi, Miklósi Dénes, Georgiana Dobre & Kjersti Vetterstad, Suzana Fântânariu, Florin Ghenade, Irina Gheorghe, Dani Ghercă, Ana Golici, Nicolae Golici, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Dorina Horătău, Mihai Iepure-Górski, Lucia Ghegu, Gheorghe Ilea, Nicu Ilfoveanu, Pavel Ilie, Lucian Indrei, Adelina Ivan, Péter Jecza, Aurora Király, Iosif Király, Szabolcs KissPál, Kund Kopacz, Peter Krausz, Stela Lie, Maxim Liulca, Petru Lucaci, Dragoș Lumpan, Maria Mandea, Andreea Medar, Liliana Mercioiu Popa, Mihai Mihalcea, Olivia Mihălțianu, Alex Mirutziu, Adina Mocanu, Sebastian Moldovan, Ciprian Mureșan, Ion Aurel Mureșan, Vasile Mureșan (Murivale), Sarah Muscalu, Andrei Nacu, Dumitru Oboroc, Christian Paraschiv, Alexandru Păsat, Szacsva y Pál, Cosmin Paulescu, Eugenia Pop, Maria Pop Timaru, Dana Popa, Iulia Toma, Laurențiu Ruță Fulger, Mircea Tohătan, Titu Toncian, Marilena Preda-Sânc, Șerban Radu, Gheorghe Rasovszky, Lea Rasovszky, Bogdan Rața, Cătălin Rulea, Șerban Savu, Elena Scutaru, Larisa Sitar, Ioana Stanca, Liviu Stoicoviciu, Ștefan (Afane) Teodoreanu, Patricia Teodorescu, Dan Vezentan, Ecaterina Vrana, Mădălina Zaharia & Ryan Ormonde, Mihai Zgondoiu. Și lucrări donate de către: Michele Bressan, Nicolae Golici, Cătălin-Marius Petrișor-Hereșanu, Dana Popa, Patricia Teodorescu.

Totodată, MNAC a inițiat și seria de conferinţe publice MNAC International Academy, cu invitați internaționali. La prima ediție, participă Frances Morris - director Tate Modern, dr. Zoran Eric - curator independent și fost curator şef la Muzeul de Artă Contemporană din Belgrad (ambii membri ai juriului în sesiunea de achiziţii publice de artă MNAC 2022) şi artista Ana Maria Micu.

Urmăriți dialogul mai jos:

 

Emisiunea „Intrare liberă” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri, de la ora 19.00.

23:30 lnterviurile TVR Cultural

*Claudia Ciobanu, regizoare

Producător: Ioana Pavel

(Reluare)

0:00 Indonezia-arta de a construi goelete

Documentar Geo *

(Les pinisis d'Indonésie, l'art de construire des bateaux, Franţa-Germania, 2023)

Regia: Dietmar Klumpp

Înscris în 2017 pe lista Patrimoniului cultural imaterial al omenirii, pinisi, arta construirii de ambarcaţiuni din Indonezia, desemnează catargele, velele şi parâmele celebrei „goelete din Sulawesi”.

Cu ajutorul navelor pinisi sunt aprovizionate cele 17.000 de insule ale arhipelagului indonezian şi ele reprezintă unicul mijloc de transport al mărfurilor.

Ambarcaţiunile au peste 30 de metri lungime; manufacturarea lor durează mai mulţi ani, sunt foarte uşor de manevrat şi reprezintă chintesenţa artei construcţiilor navale autohtone.

Redactor: Delia Clonaru

(Reluare)
 
Geopolitica, fără ipocrizie

Geopolitica, fără ipocrizie

publicat: sâmbătă, 24 octombrie 2026

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

 

#TVRcultural