Între 10 și 16 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le propune telespectatorilor să îi descopere sau să afle mai multe despre operele semnate de Ioan Atanasiu Delamare, Ștefan Câlția, Anca Boeriu, Valentin Teodosiu, dar și povestea vieții lui El Greco.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea emisiunii „Pastila de artă”
Ioan Atanasiu Delamare (1955 - 2015) – artist vizual
- Luni, 10 iunie 2024, ora 7:50
- Sâmbătă, 15 iunie 2024, ora 18:55
Ioan Atanasiu Delamare a fost unul dintre cei mai dăruiţi artişti ai generaţiei sale. Mentorii de la care se revendică sunt Vasile Kazar şi Octav Grigorescu, dar şi profesorul Johann Untch, sub îndrumarea căruia a absolvit Institututul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, în 1983.
Un excelent gravor în metal, Ioan Atanasiu Delamare era, în egală măsură, un redutabil desenator. Grafica sa de şevalet excela printr-un discurs narativ ce punea în armonie bogăţia fabulaţiei, prin multiple posibilităţi de interpretare, ce desfiinţau barierele temporale.
În cărbune şi tuş, creion, laviuri colorate, acuarelă şi tehnici mixte, artistul - prematur dispărut dintre noi în 2015 - a lăsat în urmă un număr important de lucrări, ce depun mărturie asupra sensibilităţii sale, exacerbată de o analiză cruntă asupra lumii în care trăim.
Operele grafice, dar şi picturile sale spun o poveste ce se continuă de la o lucrare la alta, încifrată într-o misterioasă „Lume de semne” ce ar trebui să ne pună în alertă. Universul artistic al lui Ioan Atanasiu Delamare este larg deschis, încă de la prima vedere, tocmai prin sensurile sale ascunse, ce incită curiozitatea celui care îşi permite răgazul unei reverii.
Iată ce nota criticul şi istoricul de artă Simona Vărzaru, în 1993: „Desenul lui Ioan Atanasiu Delamare aduce aceeaşi tendinţă ... expresionistă a lui Hieronymus Bosch. Locuind în infern, aceste personaje cu alură umană sunt, de fapt, himerele unui bestiariu. Iar felul lor de a apărea este unul ce ţine de domeniul absurdului.
Gesturile şi trupurile lor descriu scene imposibile, în care unii pe alţii se devorează, şi, în acelaşi timp, se iubesc, dorm şi se luptă, se nasc şi mor. Desenul este de o plasticitate uimitoare, halucinantă, dar nici imaginaţia artistului nu este mai prejos’’. („Meridian”, 26 august 1993)
Sursa: Uniunea Artiștilor Plastici din România
*****
Ștefan Câlția - pictor
- Marţi, 11 iunie 2024, orele 7:50 şi 23:45
Căutătorul de comori, pictorul, graficianul şi profesorul Ştefan Câlţia cercetează sensul ascuns al obiectelor grăitoare, dăruindu-ne o lume ce alunecă încet în fabulosul unor poveşti dramatice şi pline de înţelesuri. Dincolo de poetica discursului său, Ştefan Câlţia este un artist cu atitudine. Frumosul, asumat ca o necesitate a vieţii şi nu neapărat ca un principiu estetic, nu este ferit de melancolie şi tragism. Mesajul operei sale este unul neliniştitor în aparenta lui duioşie, descrisă nu cu instrumentele unei combativităţi extreme, ci cu simţul bunei măsuri.
Ştefan Câlţia este fascinat de simbolismul intrinsec al obiectelor umile, înnobilate prin simţul estetic al ţăranului român şi, de aceea, cu atât mai valoroase. Astăzi, într-o societate globalizată, uniformă şi din ce în ce mai lipsită de personalitate, aceste obiecte capătă, pe lângă utilitatea lor, rolul simbolic al continuităţii, rezistenţei şi unicităţii.
„Cred că este firesc să aducem în discuţie o temă veche de când lumea: aceea de a-ţi iubi obiectele din jur, ce te predispun la o stare de reverie. Şi, cu atât mai mult, de a le oferi în dar şi celorlalţi”, spunea artistul, la expoziţia deschisă în mai 2013, la Galeria AnnArt.
Exact acest sens al dăruirii generoase îl caracterizează pe pictorul Ştefan Câlţia, fost elev al graficianului Julius Podlipny şi al maestrului Corneliu Baba. Considerat unul dintre cei mai importanţi artişti români contemporani, cu o cotă de piaţă ridicată, lucrările sale fac obiectul interesului crescut atât al colecţionarilor, cât şi al licitaţiilor caritabile.
Universul său, de o înaltă spiritualitate, este populat cu mituri, arhetipuri, semne şi simboluri cu o imagistică bogată. În picturile, gravurile şi desenele sale, îngerii, saltimbancii, arlechinii, peştii giganţi, păsările vestitoare, casele călătoare, chiar peisajele sau naturile statice sunt devoalate cu o stranietate tulburătoare, diafană şi preţioasă.
Pentru activitatea sa creatoare, Ştefan Câlţia a fost recompensat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce şi cu medalia „Regele Mihai I” pentru loialitate”.
Sursă imagine: Facebook Ştefan Câlţia
****
Anca Boeriu - graficiană şi gravor, profesoară la Universitatea de Arte din Bucureşti
- Miercuri, 12 iunie 2024, ora 7:50
- Sâmbătă, 15 iunie 2024, ora 1:25
O generaţie valoroasă a artelor româneşti contemporane, ajunsă azi la maturitate, aparţine anilor ’80. Artistă vizuală, profesoară, manager cultural şi curator, Anca Boeriu este una dintre reprezentantele acestei generaţii, care a confirmat că ocupă un loc distinct în plastica actuală. A studiat gravura - în multiplele ei tehnici - şi desenul cu apreciatul profesor Eugen Popa, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”.
Peste ani, chiar dacă experimentele pe care le-a încercat au avut importanţa lor, avea să mărturisească: „Gravura rămâne, până la urmă, marea mea iubire. Gravura pe care o fac eu nu se referă la multiplicare şi la tiraj. Sunt poveştile mele de viaţă”.
Astfel, lucrările Ancăi Boeriu îi devin un confident, prin intermediul căruia se poate destăinui sieşi şi celorlalţi cu o sinceritate debordantă. Seriile mari de gravuri, imprimate pe hârtie manuală, personajele decupate în placa de metal, picturile în culori de o monocromie vibrantă dovedesc că arta nu este pentru ea doar un mod de expresie, ci un întreg univers populat cu lumi diverse şi contradictorii, nostalgice şi hotărâte în acţiunea lor constructivă.
Tehnicile grafice, în care artista excelează, presupun o complexitate deosebită, un meşteşug ce se cere pe deplin însuşit, în cel mai tradiţional sens cu putinţă. Este o modalitate prin care poate experimenta, prin care şi-a extins capacitatea de exprimare, ajungând la sculptură, pictură şi instalaţie. Plăcile de metal gravate şi decupate devin forme independente, tridimensionale, ce se compun în ample obiecte spaţiale.
„Atelierul de vise” al Ancăi Boeriu nu este doar un titlu, ci semnificaţia profundă a unui spaţiu de protecţie şi creaţie, locul unde artistul trăieşte şi lucrează, ghidat doar de gândurile şi sentimentele lui, ca un răspuns în echilibru la agresivitatea unei lumi tulburate. Iar unul dintre răspunsurile posibile este doar acela al retragerii şi investirii unui astfel de spaţiu cu funcţia simbolică de „univers personal”, în care artistul îşi poate găsi liniştea şi putinţa de a fi, de a visa, de a evolua.
„Trebuie să ne găsim centrul de greutate pornind de la lucrurile simple din viaţa noastră: relaţia cu oamenii, relaţia cu familia. Toți avem fragilităţi. De fapt, recunosc că este o expunere a propriilor mele fragilităţi în lucrările pe care le fac”, mărturisea Anca Boeriu.
Sursă imagine: TVR
****
Valentin Tănase - grafician, pictor, sculptor, cel mai titrat ilustrator de carte şi de benzi desenate, director al Studioului Artistic al Armatei
- Joi, 13 iunie 2024, ora 7:50
- Duminică, 16 iunie 2024, ora 18:55
Valentin Tănase are la activ 53 de expoziţii personale în ţară şi în străinătate, este decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de ofiţer; Ordinul național „Meritul cultural” în grad de cavaler, medalia „Onoarea Armatei României”, medalia „Regele Mihai I” pentru loialitate, în 2014, este laureat al titlului „Cavaler al Culturii Universale”, iar meritele sale nu se opresc aici.
„Arta trebuie să reflecte realitatea fără a o împodobi. Să depăşească aparenţele, să lumineze aspectele ascunse pe care mulţi dintre noi nici nu le observăm, deşi trecem pe lângă ele. Este un scop greu de atins, doar desenând şi colorând, dar merită încercat”, este convins Valentin Tănase.
„Realităţi fictive” și „Geneze” - acestea sunt, de fapt, lumile ce iau naştere din vârful pensulei. Sunt referiri aparent prozaice, ce definesc nu numai calităţile de desăvârşit desenator al lui Valentin Tănase, ci şi preocupările ce l-au caracterizat cel mai bine încă din timpul facultăţii și care, vizual, s-ar exprima chiar aşa: în prim-plan, două mâini ce desenează pe coala albă de hârtie o lume ce se naşte continuu din imaginaţia artistului şi care poate să ia orice formă, oricât de bizară, fantastă sau realistă. Din trecut, prezent sau viitor.
Valentin Tănase a demonstrat asta: în lucrările de mari dimensiuni, ce portretizează eroii neamului şi istoria naţională, fie în picturile murale, în sculptura de for public, în numeroasele ilustraţii şi coperte de carte sau în inepuizabilele benzi desenate istorice şi SF la care este campion absolut, pentru că este un artist complet, sigur pe mijloacele sale de expresie şi pe un meşteşug îndelung exersat.
Sigur, cei care i-au văzut expoziţiile şi cei puţini, privilegiaţi, ce au păşit pragul atelierului înainte ca lucrările să fie expuse în public au putut admira picturile în ulei sau acril, desenele, gravurile, compoziţiile în tehnici mixte, pastel şi orice combinaţie pe care o găseşte folositoare ideii pe care vrea s-o exprime. Un performer al studiului clasic al anatomiei, cu o uşurinţă debordantă în a reda mişcarea din orice unghi posibil, cu o ştiinţă a compoziţiei în care nimic nu este lăsat la voia întâmplării, Valentin Tănase are dexteritatea de a descrie luxuriant, cu o fantezie debordantă şi în cel mai mic detaliu, o largă arie de teme ce devin o alternativă viabilă la evadarea din realitatea imediată, un univers paralel, vibrant şi sensibil, în care Valentin Tănase se simte împlinit pe deplin.
Iată ce mărturisea artistul, într-un interviu din 2021, de la o expoziţie personală: „Sunt lucrări ce-și au originea în miturile fundamentale, de la geneza biblică, la Apocalipsă, de la trimiterile către filosofiile Orientului îndepărtat, la astrologie, zodii şi semnificațiile lor astronomice și astrologice, de la marile tipologii ale literaturii, la reprezentările muzelor şi a anotimpurilor în cheie simbolică”.
Se simte la Valentin Tănase o asemenea bucurie a destăinuirii prin imagine, încât parcă toate tiparele în care suntem tentaţi să-l încorsetăm sunt mult prea strâmte pentru puterea imaginaţiei sale prolifice şi satisfacţia de a-şi risipi generos visurile, gândurile, aspiraţiile.
Sursă foto: TVR
****
Doménikos Theotokópoulos (El Greco) - 1541 – 1614
- Vineri, 14 iunie 2024, ora 7:50
- Duminică, 16 iunie 2024, ora 1:25
Doménikos Theotokópoulos - El Greco - a fost un artist controversat pentru epoca în care a trăit, fiind recuperat abia la începutul secolului al XIX-lea. El Greco şi-a început pregătirea artistică în Creta natală, la şcoala iconarilor care păstrau canoanele bizantine tradiţionale în pictura religioasă. A plecat apoi în Italia, unde a fost puternic influenţat de Tizian, Tintoretto şi Veronese. A urmat apoi Spania, patria catolicismului fervent, unde a şi rămas până la sfârşitul vieţii.
Această dualitate - apartenenţa la o lume de o profundă spiritualitate ortodoxă şi apoi, emigrarea în spaţiul catolicismului pragmatic şi expansiv - a făcut din El Greco un artist de o vastă şi rafinată cultură, o personalitate complexă ca trăire şi atitudine.
Ceea ce-l distinge pe El Greco de ceilalţi confraţi contemporani, lucrul care l-a făcut atât de neînţeles, era maniera sa atât de personală şi de neobişnuită de a picta: tuşa spontană, aproape impresionistă, cromatica de o extraordinară bogăţie de tonuri şi nuanţe, contrastele foarte puternice, dinamica şi tensiunea compoziţiilor, ce au anticipat, genial, modernismul şi dramatismul curentului expresionist al epocii moderne.
Această inadecvare la epoca în care a trăit a marcat profund destinul personal şi vizionarismul creaţiei sale.
Tablourile pe care le putem admira astăzi la Muzeul Naţional de Artă al României: „Adoraţia păstorilor” – o compoziţie monumentală ce a făcut parte iniţial din altarul Colegiului Dona Maria de Aragon, din Madrid, pictată de El Greco între 1596 - 1600; „Martiriul Sf. Mauriciu sau martiriul celor zece mii de tebani”, comandat de Regele Filip al II-lea, cu o semnificaţie strâns legată de ofensiva catolică împotriva tendinţelor eretice, a fost realizat de pictor în jurul anilor 1600 – 1606 şi „Logodna Fecioarei Maria”, 1612 – 1614, o lucrare privită ca un mesaj simbolic la reacţia Bisericii Catolice împotriva Reformei şi, se pare, ultima pictată de El Greco - provin dintr-un nucleu de nouă piese ce au aparţinut colecţiei Regelui Carol I, cel care a fost, într-adevăr, un vizionar cultivat pasionat de pictura veche ce ilustrează scenele biblice din Vechiul Testament. El a cumpărat pe o sumă modică tablourile de El Greco, care acum sunt piese de o extrem de mare valoare.
