loader
Foto

Galerie foto

Povești despre Balcic, la „Pastila de artă”, între 12 și 16 februarie, la TVR Cultural | VIDEO

Între 12 și 16 februarie, TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să descopere, la „Pastila de artă”, poveștile din spatele tablourilor „Balcic” (1915), „Peisaj din Balcic” (1924), „Catedrala Notre-Dame” (1935) și „La treierat” (1938)  și al sculpturii „Cap de copil”(1906), a lui Brâncuși.

 

Ileana Ploscaru Panait
Pastila de artă

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea „Pastilei de artă”

„Balcic”, 1915, ulei pe pânză - Nicolae Dărăscu (1886 - 1959)

  • Luni, 12 februarie, ora 11:55
  • Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Nicolae Dărăscu nu face nici el excepție de la pleiada de artiști români formați prin prisma impresionismului și neoimpresionismului. Admirația aproape religioasă pentru lecția naturii s-a concretizat într-o serie de peisaje, printre care și cele pictate la Balcic. A studiat la București și Paris. Pentru Dărăscu, un mijloc de cunoaștere îl reprezentau călătoriile. A pictat cu predilecție peisaje din satele din Oltenia, Delta Dunării, coasta Marii Negre sau Balcic, de la Veneția sau din sudul Franței.

Paleta coloristică se reduce la culorile primare - roșu, galben, albastru, completată cu verde, uneori violet, alb și negru. Armonia cromatică o realiza prin juxtapunerea acestora. Pictura sa nu mizează pe detalii, ci pe redarea formelor prin culoare și pe amploarea viziunii.

„Balcic”, deși este o pânză de mici dimensiuni, impresionează prin monumentalitate și perspectivă. Balcicul a devenit un subiect distinct în opera lui Nicolae Dărăscu începând cu 1919. Nu numai peisajul îl va atrage aici, ci și temele de gen, inspirate de tipologia oamenilor locului și din viața lor – potcovarii, cafenele, târguri.

Din păcate, bombardamentele din 1944 i-au distrus atelierul și multe din pânzele de maturitate ale artistului au dispărut în incendiile devastatoare.

Nicolae Dărăscu afirma, alături de alți contemporani, posibilitatea de a exprima noi stări de spirit, pornind de la realitatea mediului său natural. Pictorul a privit natura și elementele ei prin culoare, gândind-o și interpretând-o în functie de sensibilitatea sa. Pentru el, culoarea a constituit singura modalitate de exprimare plastică și în afara ei nu a căutat alte împliniri”, notaAlexandra Măciucă.

***

„Cap de copil”, 1906, bronz - Constantin Brâncuși

  • Marţi, 13 februarie, ora 11:55
  • Operă de artă prezentată de Elena Ciocoiu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Chiar de la începutul șederii sale la Paris, Brâncuși sculptează câteva capete de copii. La debutul acestei serii, se poate observa cu ușurință expresivitatea romantică a redării chipului. Dar această influență impresionistă va fi repede depășită printr-o abstractizare prin care va ajunge, în scurt timp, la un mod cu totul nou de a percepe forma.

În cele două „Capete de copii” expuse la Muzeul de Artă, unul provenind din Pinacoteca Statului, celălalt - achiziționat, se poate observa că pe Brâncuși nu-l interesau într-o asemenea măsură trăsăturile individuale, cât reprezentarea generală a unor trăsături capabile să sintetizeze într-o singură figură ideea de copil. De aceea, toate capetele de expresie poartă titluri care trimit mai degrabă spre alegorii precum „Orgoliul”, „Supliciul” sau, și mai simplu, „Cap de copil”.

Anecdotic, băiatul pe care l-a folosit drept model îl frecvența aproape zilnic în atelierul din Impasse Ronsin. Fără îndoială că era un copil necăjit, orb, care găsea pesemne în atelierul lui Brâncuși o clipă de răgaz, câteva vorbe părintești și un blid de mâncare. Chipul lui, de o inteligență nativă, deși marcat de lumina stinsă a ochilor, exprimă atenție, o răzvrătire mută și o demnitate nesimulată. Toate aceste atribute sunt puse în valoare prin întoarcerea capului, într-un gest de încordare a tuturor simțurilor, pentru a nu pierde nicio șoaptă din ceea ce interlocutorul ar avea să-i spună. Este o lucrare care a devenit cunoscută în urma expunerii din 1976, cu prilejul sărbătorii Centenarului Brâncuși.

Celălalt portret reprezintă evident un băiatmai mic de vârstă. Gingășia și chipul bucălat îi trădează visările specifice puținilor săi ani. În schimb, ochii goi, fixați într-un punct dincolo de timp, sugerează, apăsat, lipsa de perspectivă. Cu această lucrare, Brâncuși a participat la Salonul de Toamnă parizian, debutând astfel în lumea artistică franceză. Sculptura a fost expusă și la București, la cea de-a șasea expoziție a „Tinerimii Artistice”. A fost achiziționată pentru Pinacoteca Statului în urma recomandării entuziaste a pictorului Ștefan Popescu.

Istoricii de artă români nu încetau să-l clasifice drept „cel mai mare talent ce am avut până acum, iar siguranța și îndrăzneala cu care a fost modelat „Copilul” nu am mai întâlnit-o decât în bucăți clasice”. Lucrarea a fost grav avariată în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost restaurată, dar și-a pierdut aspectul inițial, doar capul a rămas intact și este expus astăzi așezat pe un soclu de piatră. Ambele portrete sunt realizate în 1906 și sunt turnate în bronz. Brâncuși a intervenit personal asupra lor, urmele turnării fiind șlefuite și patinate.

Acest episod a fost difuzat în premieră în cadrul campaniei „Brâncuși, sculptorul luminii” – 140 de ani de la naştere (1876 - 1957).

(w882) Sala Const

Sala „Brâncuși” la MNAR. Sursă: MNAR

***

„Peisaj din Balcic”, 1924, ulei pe pânză - Dimitrie Ghiaţă (1888 - 1972)

  • Miercuri, 14 februarie, orele 11:55 şi 21:50
  • Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV

„Descoperit” în 1920, Balcicul avea devină, pentru pictorii români interbelici, și, de o vreme, și pentru cei contemporani, o Mecca a picturii în plein-air, așa cum era pentru francezi Barbizonul. În articolele sale, criticul de artă francez Henri Focillon îl aprecia ca pe un adevărat fenomen artistic, denumindu-l „Școala de la Marea Neagră”. Cu toată efervescența vieții mondene și culturale și a dezvoltării sale fără precedent din prima jumătate a secolului XX, Balcicul rămânea un loc tihnit și sobru, cu un stil de viață patriarhal și cu un peisaj a cărui atracție izvora din alternanța coastelor aride de calcar, vegetație și întinderea mării.

Pentru Dimitrie Ghiață, pictor autodidact, „pictor de duminică” - așa cum a debutat, fiindcă era demeserie laborant la Institutul de Seruri din București -,descoperirea peisajului vetust al Dobrogei a însemnat punctul de cotitură în creația sa. A început să picteze la Balcic în vara lui 1921. Peisajele costiere de la Marea Neagră i-au dezvăluit o altă lume: arhaică, parcă nemuritoare în simplitatea sa, oameni și locuri neatinse de morbul lumii moderne.

Tabloul „Peisaj la Balcic” a figurat în două dintre cele mai prestigioase expoziții reprezentative de artă românească în străinătate, fiind expus la cea de-a XIV-a Bienală de la Veneția și la Paris, la Muzeul Jeu de Pomme.

Iată cum îl aprecia criticul de artă Vilhem Benes: „Pasionat și grav, rece și sever, emotiv și stilizat, pictorul Dimitrie Ghiață este o personalitate care nu se lasă încadrată în legi severe. Umblă pe căile lui, în care nu se întâlnește decât cu vedeniile lui de artă”.

(w882) Peisaj din

Sursă imagine: cimec.ro

****

„Catedrala Notre-Dame, Paris”, 1935, ulei pe pânză - Lucian Grigorescu (1894 - 1965)

  • Joi, 15 februarie, ora 11:55
  • Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Pictor de factură postimpresionistă, Lucian Grigorescu a fost toată viața lui un îndrăgostit de natură. A studiat la București, apoi la Roma și Paris. Adevărata școală a peisagismului a deprins-o, însă, din călătoriile din sudul Franței, mai ales la Cassis (1927 - 1939), unde lumina puternică și culorile erau o sursă de inspirație continuă. Peregrinările prin capitala artelor au lăsat în creația sa câteva urme remarcabile, printre care și uleiul pe pânză „Catedrala Notre-Dame”.

Simbol al Parisului, atât de ușor de trasformat într-un subiect derizoriu și pitoresc mimetic, tabloul trasfigurează realitatea printr-o puternică marcă personală, care nu scapă de influența lecției impresionismului. Colorist prin excelență, artistul nu neglijează compoziția clasică. Lumina și căldura culorii, fără accentele violente ale rupturilor de tușă, compun o imagine impunătoare, plină de poezie și prospețime a unuia dintre monumentele efigie ale Parisului.

Criticul de artă N. Argintescu - Amza i-a consacrat lui Lucian Grigorescu o monografie în care îl aprecia ca pe „unul dintre cei mai interesanți, mai complecși și mai personali postimpresioniști în cadre mondiale”.

(w882) Catedrala

Sursă imagine: artnet.com

***

„La treierat”, 1938, ulei pe pânză - Traian Bilțiu-Dăncuș (1899 - 1974)

  • Vineri, 16 februarie, ora 11:55
  • Operă prezentată de Gheorghe Vida,  istoric şi cercetător de artă

Traian Bilțiu-Dăncuș este un artist important al școlii transilvănene. Născut la Ieud, în 1899, el urmează Școala de Arte Frumoase din București, la trei secții: pictură (profesor G. D. Mirea), artă decorativă (profesor C. Petrescu) și gravură (profesor G. Popescu). Începând cu 1924 își desăvârșește studiile la Paris. Are o viață aventuroasă, călătorește în nordul Africii și Spania.

La întoarcerea în țară, în 1927, devine profesor, activând și ca publicist și director al Muzeului de Etnografie din Sighetu Marmației. Traian Bilțiu-Dăncuș este unul dintre fondatorii coloniei artistice de la Baia Mare, cunoscută și sub numele de „Școala de la Baia Mare”.

A fost un împătimit călător, admirator al naturii, dar mai ales al oamenilor și peisajelor Maramureșului natal. Acestea au devenit subiectele picturilor sale. „La treierat” nu face excepție. Munca de la câmp, atelajele cu animale, oamenii în plină activitate fac din această pânză, modestă ca dimensiuni, o narațiune amplă a unei zile obișnuite de lucru, menită să pună în valoare hărnicia locuitorilor.

Criticul de artă și colecționarul George Oprescu s-a preocupat de opera lui Traian Bilțiu-Dăncuș: „Niciodată culoarea pură n-a fost la mai mare cinstire și nici pictura n-a fost mai aproape de sentimentul viu, fără concesii, fără reticențe, curajos în violența lui, a țăranului nostru... Van Gogh, în nebunia lui, n-a întrebuințat alte tonuri ca acest pictor maramureșean”.

5:25 Portret de artist (R)

*Şerban Ionescu

Producător: Daniela Ciolan

(Reluare)

6:00 Istorii ascunse (R)

Producător Cristina Băican

(Reluare)
 
Emisiunea „Istoria literaturii române contemporane, cu Alex Ștefănescu”, difuzată la TVR Cultural din 4 martie

TVR Cultural difuzează, în memoria criticului literar Alex Ștefănescu, emisiunea „Istoria literaturii române contemporane, cu Alex Ștefănescu”, ...

Producţiile regizorului Stere Gulea, difuzate la „Noaptea Albă a Filmului Românesc” | VIDEO

În luna martie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unuia dintre cei mai importanţi regizori din istoria cinematografiei româneşti: ...

Andreea Soare, creatoarea seriei „Bubu și anotimpurile”, și Oana Drăgulinescu, inițiatoarea Muzeului Abandonului, la podcasturile „ArtELE”, în 2 și 3 martie

Andreea Soare, coordonatoarea Departamentului de Balet al Operei Comice pentru Copii, și antreprenoarea Oana Drăgulinescu sunt primele două ...

 

#TVRcultural