Între 22 și 27 ianuarie, telespectatorii TVR Cultural vor putea afla mai multe despre tablourile „Cea mai nouă Olympia” (Corneliu Michăilescu), „Compoziție” (Hans Mattis-Teutsch), „Interior oriental” (Alexandru Satmari) și „Familie de tătari” (Iosif Iser), precum și despre sculptura „Nud de bărbat - studiu”, semnată de Alexandru Plămădeală.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Pastila de artă”

 

„Cea mai nouă Olympia”, 1930, ulei pe carton - Corneliu Michăilescu (1887 - 1965)

• Luni, 22 ianuarie, orele 11:55 şi 23:50
• Pictură prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Născut la București în 1887, Corneliu Michăilescu a urmat inițial un cu totul alt domeniu de activitate. S-a îndreptat spre Facultatea de Drept, apoi spre Litere și Filosofie, pentru ca, din 1908, să se dedice pasionat artei. După absolvirea, în 1912, a Academiei de Arte Frumoase din București, a plecat la studii în Italia, unde își face și debutul expozițional.

Călătorește la Zürich, unde întâlnește grupul avangardist de la Cabaret Voltaire, printre care și pe conaționalii săi, Tristan Tzara și Marcel Iancu. Spiritul novator și contestatar al noilor săi prieteni îl vor determina ca, odată cu reîntoarcerea în România, în 1924, să se alăture experimentelor moderniste în artă, ce se manifestau în jurul revistelor „Contimporanul” și „Integral”.

După 1931, comportamentul său extravagant lasă urme și asupra artei sale, care devine mult mai explozivă în culoare, de expresie non-figurativă, în care alătură o serie de elemente geometrice specifice cubismului analitic și idei futuriste. Acestei perioade - ciclul „Ora viziunilor” - îi va urma, din 1935, o retragere din viața expozițională, dedicându-se în totalitate scrisului.

Nuvelele sale aveau să apară după aproape 40 de ani. Și opera plastică a avut un parcurs sinuos. Căzut mult timp în uitare, astăzi, în Galeria de Artă Modernă Românească, în sala dedicată avangardei, este expusă o suită ce cuprinde unele dintre cele mai valoroase picturi ale sale, printre care și „Cea mai nouă Olympia”. Tabloul este pictat în 1930 și face referire directă la tiparul cu care Edouard Manet avea să isterizeze audiența conformistă a sfârșitului de secol XIX.

Catalogată de public și specialiști drept „nerușinată și provocatoare”, „Olympia” lui Manet a fost, prin demersul său, motivația perfectă a noilor contestatari ai artei. Sumbră, de factură expresionistă, cu o tușă apăsată și păstoasă, „Cea mai nouă Olympia”, pictată de Corneliu Michăilescu, stârnește fără doar și poate o neliniște caracteristică unei epoci în care tensiunile ce aveau să izbucnească nu peste mult timp lăsau loc unei viziuni destul de inconfortabile despre viitor.

Sursă imagine: Wikipedia

***

„Compoziţie”, 1916 – 1924, ulei pe pânză - Hans Mattis-Teutsch (1884 - 1960)

• Marţi, 23 ianuarie, orele 11:55 şi 17:20

• Pictură prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Născut la Brașov, în 1884, Hans Mattis-Teutsch a fost unul dintre cei mai reprezentativi pictori români, recunoscut pe plan european fiind afiliat mai multor mișcări de avangardă. Pictor, sculptor, grafician, poet, el a fost și un teoretician al noilor probleme puse de constructivism, de stilizarea decorativă, de ritmarea culorilor, de abstractizarea geometric simbolică.

A studiat la Budapesta, München și Paris. Debutul este consemnat în 1905, la Salonul Oficial din Budapesta. În 1913, expune la Herbert Salon. În 1918 s-a alăturat grupării „Abstrakte Gruppe der Sturm”, în cadrul căreia a avut o expoziție personală, la Berlin. A predat o viață întreagă la Liceul Industrial din Brașov.

Pe lângă activitatea artistică și de pedagog, a publicat o serie de articole în revista „Integral”, iar, ca teoretician al artei, a publicat în 1932 „Ideologia artei – stabilitate și acțiune în creația artistică” („Kunstideologie - Stabilität und Aktivität im Kunstwerk”). A organizat expoziții personale în străinătate - la Roma, Berlin și Chicago, iar în țară - la Brașov, Baia Mare, Cluj, București.

În 1928, a expus la „Expoziția Internațională de Artă Abstractă” de la Berlin, iar în 1929 fondează, alături de alți colegi de breaslă, Grupul „Arta Nouă”. Cel mai cunoscut ciclu de picturi este „Flori sufletești”.

Și pictura „Compoziție” se înscrie în programul artistic al pictorului. Compoziția concentrică, de o mare forță coloristică și de o sensibilitate cu totul aparte, trasează fără echivoc reperele creației sale artistice, în care dinamica formei face apel la esențe și abstractizare.

„Noțiuni precum „verticală”, „orizontală”, „acțiune”, „repaos”, „înălțime”, „stabilitate”, „excentric”, „concentric”, „rotație”, „punct”, „centru”, „mișcare”, „linie” ies abrupt din virtualitatea lingvistică, din convenția lor lexicală și se preschimba în imagini, în arhitecturi, în repere senzoriale”, aprecia criticul de artă Pavel Şuşară.

***

„Interior oriental”, 1911, ulei pe pânză - Alexandru Satmari (1872 - 1933)

• Miercuri, 24 ianuarie, ora 11:55 şi joi, 25 ianuarie 2024, ora 5:50
• Pictură prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Alexandru Satmari este descendentul unei celebre familii de artiști, fiind fiul lui Carol Popp de Szathmary, pionier al fotografiei românești, pictor și reporter de război. S-a născut în 1872, la București. Și-a făcut studiile la Academia de Arte Frumoase din București, avându-i ca profesori pe doi întemeietori de școală de la noi: Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu.

Ca și tatăl său, Alexandru Satmari a fost un artist polivalent: pictor, grafician, scenograf, restaurator, un personaj renumit pentru excentricitățile sale. Lui i se atribuie „descoperirea” Balcicului și faptul că a convins-o pe Regina Maria să-și ridice acolo o reședința de vara. El însuși și-a construit la Balcic o casă – atelier. Cei mai mulți dintre artiștii români interbelici au lucrat la Balcic – un loc asemuit deseori cu Barbizonul francezilor. Emulația culturală a durat până în 1940, atunci când Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost integrat în statul bulgar.

Motivele predilecte ale lui Alexandru Satmari au fost peisajul, natura statică, interioarele cu iz oriental. Peisajul dobrogean în mod special, cu lumina lui atât de particulară, plaja de la Marea Neagră, oamenii locului i-au fost, de cele mai multe ori, principalele surse de inspirație.

Tabloul prezentat, pictat în 1911, dezvăluie o ambianță pitorească, reconstituind un interior oriental. Toate ingredientele de decor, felul în care regizează lumina și umbra, dar și obiectele risipite în toate colțurile încăperii amintesc de o atmosferă filtrată prin prisma poveștilor din „1001 de nopți”. Covoare, mobilier, narghilele, vase de aramă bătută, chiar și o sofa încărcată de drapaje savante pe care șade discret, învăluită într-o umbră misterioasă, o silueta feminină, deconspiră o lume structurată după coduri necunoscute.

Pictura lui Alexandru Stamari nu trădeazătrăsăturile specifice ale școlii românești de pictură, care a încorporat experimentele impresioniste și post-impresioniste. Figurativismul lucrării atestă dragostea pentru motivul pictural și o anume reverență față de realismul reprezentării, așa cum îl vedem în „Interiorul oriental” imaginat de artist. Alexandru Satmari s-a stins din viață în 1933.

Sursă imagine: Wikipedia

***

„Nud de bărbat – studiu”, 1922, bronz - Alexandru Plămădeală (1888 - 1940)

• Joi, 25 ianuarie, orele 11:55 şi 23:55
• Sculptură prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV

„Izvorul unei vieți triumfătoare se găsește în artă”, obișnuia să spună Alexandru Plămădeală. Este pe deplin justificată această remarcă, pentru că el a rămas în memoria colectivă pentru unul dintre simbolurile românitățiI: Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt de la Chișinău, amplasat în 1927 în piața publică a orașului. Alexandru Plămădeală este cotat drept cel mai important sculptor basarabean din prima jumătate a sec. XX. Începe să activeze încă din anii 1920 în expoziții de grup, atât în Basarabia, cât și în România. În creația sa a practicat toate genurile sculpturii: portretul, nudul, sculptura monumentală, bustul funerar, compoziția de gen, plastica mică.

„Nud de bărbat – studiu”, așa cum figurează ea în actuala expunere din Galeria Națională, este o lucrare timpurie, executată în bronz în 1921. Ea se numea „Disperare” și a fost expusă în 1922 în cadrul expoziției „Artiști plastici basarabeni”, de la Ateneul Român, când a intrat în colecția Pinacotecii. Studiul de nud este un exemplu de puritate academică, reflectând corpul uman în toată splendoarea sa.

„Forma tactilă și greutatea volumului sunt în fruntea principiilor sale plastice. O doză de expresie picturală o găsim în modelarea volumelor, astfel încât proiecția umbrelor e dislocată în anumite locuri ce marchează punctele tensionate ale corpului. Procedeul provoacă un șoc puternic de umbră și lumină și, totodată,produce impresia de catifelat, plin de nuanțe” - S. Bobernaga.

***

„Familie de tătari”, 1921, ulei pe pânză - Iosif Iser (1881 - 1958)

• Vineri, 26 ianuarie, ora 11:55 şi sâmbătă, 27 ianuarie, ora 00:25

• Pictură prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Pictor și grafician, Iosif Iser este un artist remarcabil pentru stilul său expresionist, pentru tematica atât de particulară a locurilor dobrogene și portretelor de tătari sau de arlechini și pentru caricaturile cu implicație socială, ce apăreau mai ales în presă socialistă a vremii. După 1920, Iosif Iser descoperă lumea misterioasă, peisajele și lumina atât de specială a Dobrogei.

„Familie de tătari”, tablou de mari dimensiuni, este pictat în 1921, în plină perioadă de maturitate artistică. Un grup compact de personaje este așezat în prim- planul tabloului. O gestică reținută, o portretistică studiată, reliefând atât tipologia, cât și trăirea fiecărui personaj sunt proiectate pe un fundal peisagistic dominat de un minaret alb. Arhitectura imaginii, acuzată de monumentalitate, ține cont de o construcție logică și rațională, în care fiecare element joacă un rol esențial. Liniile groase, cu unghiuri, o cromatică închisă, dominată de tonuri brune și verzi, duc cu gândul la o lume misterioasă și ascetică, atât de cifrată pentru public, încât la apariția ei a fost catalogată drept exotică. Lucrarea provine din colecția Muzeului Anastase Simu și este astăzi una dintre piesele de rezistență din Galeria De Artă Modernă Românească. Iosif Iser s-a stins din viață la București, în 1958, la vârsta de 77 de ani.

Sursă: MNAR