În săptămâna 16-20 octombrie, „Pastila de artă - Capodopere” le aduce telespectatorilor sculptura „Rodica”, a lui Gheorghe Vasilescu, trei tablouri ale lui Theodor Aman și bustul lui B.P. Hașdeu, realizat de Carol Storck.

Un text de Ileana Ploscaru Panait

Gheorghe Vasilescu (1883 – 1898): „Rodica – personaj alegoric”, 1896, bronz

• Luni, 16 octombrie, ora 11:55
• Operă prezentată de sculptorul Zoe Pop, conservator MNAR

Sculptorul Gheorghe Vasilescu și-a schimbat numele în Giorgio Vasilescu, dându-i o rezonanță italiană, motivat fiind de faptul a că a lucrat pentru o lungă perioadă în Italia, deținea chiar un atelier la Veneția. În cronicile din presa italiană a epocii sunt elogiate personalitatea și opera artistului român. După dispariția prematură a lui Gheorghe Vasilescu, la doar 34 de ani, multe dintre lucrările sale au fost achiziționate de un colecționar grec care le-a strămutat la Atena, unde, din păcate, în timpul bombardamentelor din timpul războiului, au fost distruse. Așa se face că, astăzi, se mai păstrează un număr destul de restrâns din operele semnate de Giorgio Vasilescu.

„Rodica – personaj alegoric” a fost modelată în ultimul an al vieții și a fost turnată în bronz în atelierele venețiene, așa cum se poate vedea după marca turnătoriei și semnătura artistului, aflate pe postamentul statuii. Personajul feminin este un arhetip idealizat al unei tinere țărănci, ce poartă un frumos costum național.

Lucrarea se referă la un citat din poemul „Rodica”, scris de Vasile Alecsandri. Este o sculptură cu vădite influențe italiene, care se bucură de un real succes la public, datorită subiectului, dar și manierei în care este redată această piesă, în spiritul sculpturii occidentale de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Theodor Aman (1831 - 1891): „Serata’’, după 1878, ulei pe pânză

• Marți, 17 octombrie, ora 11:55
• Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă, muzeograf MNAR

Theodor Aman este artistul care a impus, într-un fel, statutul pictorului în societatea din Principatele Române. Într-o perioada în care viață artistică era destul de redusă, când primele școli de artă abia începuseră să funcționeze, când mulți artiști români studiau în străinătate, Aman este cel care introduce ideea că artistul este un om de lume, cultivat, care poate juca un rol important în societate.

Întors în țară de la studiile pe care și le-a perfecționat la Paris, Theodor Aman aducea cu sine o nouă mentalitate: artistul și atelierul său trebuiau deschise pentru public. Personaj șarmant, cu darul conversației și al relațiilor de tot felul, Aman organizează curent, în casa-atelier din București, petreceri care aveau darul de a strânge laolaltă lumea din înalta societate și pe iubitorii de artă. În acest context se înscrie și „Serată”, un tablou cu vădite influențe impresioniste, în care forfota, murmurul și muzicalitatea poate frivole se îmbină perfect cu interiorul încăperii de bal, tapetate cu lucrările artistului, dintre care unele pot fi văzute și astăzi pe simezele Muzeului de Artă din București.

Theodor Aman (1831 - 1891): „Vlad Țepeș și solii turci’’, 1862 - 1863, ulei pe pânză

• Miercuri, 18 octombrie, ora 11:55
• Operă prezentată de dr. Ruxandra Dreptu, istoric de artă

Pictor, desenator, gravor iscusit, într-o oarecare măsură chiar și sculptor, dacă ne referim la reprezentările lui Leonardo da Vinci și Michelangelo de pe fațada casei-atelier din București, Theodor Aman este întemeietorul învățământului românesc de arte frumoase din Țările Române.

Este considerat un artist înnoitor, care a introdus modernitatea în pictura românească. Cu studii la Paris și București, el a fost un artist complet, care a înțeles pe deplin spiritul epocii sale. Ca și alți colegi de breaslă, trăind epoca efervescentei asumate a identității naționale, el evocă cu patriotism momente istorice remarcabile. În spiritul rigorii academiste, tabloul-efigie „Vlad Țepeș și solii turci” se înscrie în seria compozițiilor tematice ilustrând preocupările sociale și politice din perioada întemeierii statului național român.

De altfel, în anul 1848, Theodor Aman este înregistrat ca membru al „Clubului Revoluționarilor” din Craiova. Tematica legată de personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, primul unificator al celor trei țări române, cuprinde și picturile „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, realizată în 1852, la Paris, pe care a trimis-o ulterior în țară, și „Solii turci aduc daruri lui Mihai Viteazul din partea sultanului Mehmed al II-lea’’.

Theodor Aman (1831 - 1891): „Bărăția din Câmpulung”, 1875, ulei pe lemn

• Joi, 19 octombrie, ora 11:55
• Operă prezentată de dr. Ruxandra Dreptu

Theodor Aman este un creator complex, de factură renascentistă, care, prin carisma și personalitatea sa, a pus „bazele unei vieți artistice moderne, abordând cu măiestrie pictura istorică și de gen, portretul și nudul, peisajul și natura moartă, stăpân pe variate mijloace tehnice, înnoitor în multe privințe sau receptiv la înnoire. Aman a introdus pictura românească în sfera de probleme a artei europene”, scria Vasile Florea, într-o monografie dedicată artistului, din 1972.

În spiritul acestei diversități tematice atât de bogate, se poate remarca tabloul de mici dimensiuni intitulat „Bărăția din Câmpulung” sau „Stradă din Câmpulung”, ce datează din 1875. Lucrarea înfățișează un colț pitoresc dintr-o urbe de provincie, cu un trecut istoric memorabil, pictat cu multă efuziune sentimentală, care se datorează cu certitudine faptului că acesta era locul natal al pictorului.

Carol Storck (1854 - 1926): „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, 1905, bronz

• Vineri, 20 octombrie, orele 11:55 şi 05:50
• Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă, muzeograf MNAR

Carol Stork este fiul din prima căsătorie a sculptorului Karl Stork. Alături de tatăl și de fratele sau vitreg, Frederik, alcătuiește dinastia sculptorilor de origine germană care aveau să marcheze începuturile și modernitatea sculpturii românești de finele secolului XIX și începutul secolului XX.

El va continua tradiția sculpturii de salon, inaugurată de tatăl său. Din seria sculpturilor oficiale, bustul marelui om de cultură care a fost B. P. Hașdeu este o lucrare reprezentativă pentru creația sa. Carol Stork îl portretizeza pe acesta la maturitate, după momentul decesului fiicei sale, Iulia, moment ce avea să-i schimbe întreg cursul vieții.

Cu o deosebită grijă pentru modelul sculptural de factură aproape impresionistă, deși păstrează cu strictețe canonul clasic, portretul marelui cărturar ilustrează tristețea și resemnarea. Moartea Iuliei i-a impregnat chipul cu un aspect obosit și tragic. De la înălțimea piedestalului pe care este pus, figurat simbolic din tomuri groase de cărți,peste care se încolăcește cununa de lauri a recunoașterii valorii sale, Bogdan Petriceicu Hașdeu privește pierdut, dincolo de condiționările materiale ale acestei lumi.

Carol Stork a înțeles pe deplin frământarea sufletească și tragismul destinului personajului său, realizând un portret credibil și emoționant.