În ultima săptămână din luna martie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe despre tablourile „Calea Griviței” (Rudolf Schweitzer-Cumpăna), „Portret de familie” (Sabin Popp), „Apă sfințită” (C.D. Stahi) și despre sculpturile „Hercules încordându-şi arcul” (Bourdelle) și „Vârsta bronzului” (Rodin).

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea emisiunii „Pastila de artă”

 

„Calea Griviței”, 1928 - 1933, ulei pe carton - Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1886 - 1975)

• Marţi, 26 martie, ora 7:50
• Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV

Pentru acest episod am ales, deloc întâmplător, un tablou al pictorului Rudolf Schwietzer - Cumpăna, pictat între 1928 și 1933, ce ilustrează o frântură de București: „Calea Griviței”. Născut la Pitești în 1886, într-o familie de origine germană, Rudolf Schweitzer-Cumpăna s-a stabilit definitiv la București abia în 1927.

„Calea Griviței” este un exemplu de motiv citadin, pictat cu acea fervoare a modelării pastei care avea să-l singularizeze pe artist. Iată cum aprecia Nichifor Crainic, încă din 1919, prezența artistului: „Dl. Schweitzer are lucrul principal: însușirea artistică. Pastă suculentă, din belșug, aruncată cu o siguranța remarcabilă și care împrumută motivelor o impresie de robust și solid”.

Acest ulei pe carton, „Calea Griviței”, este un tablou care surprinde atmosfera încărcată de voluptate și dinamism a unei lumi în mișcare. Expresionist ca stil, artistul își definește limbajul prin nuanțele puternice, contrastele profunde, umbrele lungi și întunecate. Libertatea sa de expresie este maximă, uneori chiar în defavoarea unei virtuozități la care ținea.

A muncit enorm – unii spun că au rămas în urma lui aproape 10.000 de lucrări. Deși a abordat o diversitate de subiecte și numeroase tehnici, opera sa rămâne unitară, prin emoția pe care o degajă - o emoție survenită dintr-o trăire interioară autentică, pe care a dorit s-o transmită întreagă celor ce-i privesc tablourile.

****

„Portret de familie” , 1927, ulei pe carton - Sabin Popp (1895 - 1928)

• Miercuri, 27 martie 2024, ora 7:50
• Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Pictorul Sabin Popp este un artist român moderni care a activat în prima jumătate a secolului XX, tradiționalist ca orientare și tematică. Elocvent pentru direcția de gândire tradiționalistă la care facem referire, Sabin Popp se îndreaptă, ca și Olga Greceanu sau Oscar Han, spre o redefinire neo-bizantină, menită să exprime, poate cel mai bine, spiritualitatea artei românești.Sabin Popp privea simultan spre arta bizantină și cea occidentală, spre sacru și profan, în egală măsură.

„Portret de familie” este pictat în 1927, cu un an înaintea morții premature a artistului, la doar 32 de ani. Este un triptic cu vădite influențe ale manierei de pictură bisericească: fundalul ce reprezintă o frescă, friza de personaje, întocmai ca în scenele cu ctitori, pentru ca în partea dreaptă să vedem portretul artistului reprezentat din semiprofil, cu privirea spre public și penelul în mână. Gama coloristică este cea a verdelui dominant și a roșului venețian.

Despre Sabin Popp, criticii vremii spuneau că este primul artist dintre cele două războaie care, în pictura de șevalet, „caută să elimine preocupările post-impresioniste, pentru a instaura viziunea esențelor”.

Sursă imagine: Wikipedia

****

Natură moartă „Apă sfinţită”, 1882, ulei pe pânză - Constantin Dimitrie Stahi (1844 - 1920)

• Joi, 28 martie, ora 7:50
• Operă prezentată de dr. Ruxandra Dreptu, istoric de artă, și muzeografă MNAR

C-tin D. Stahi a fost pictor și gravor afiliat curentului academist. A excelat în domeniul portretisticii, naturii moarte și scenelor de gen, caracterizate printr-un realism redat cu mare sensibilitate și înțelegere a formei, descrisă de cele mai multe ori într-o cromatică armonioasă și caldă. Deși se menține în limitele academismului, curent caracteristic epocii, el reușește să introducă în tablourile sale o notă proaspătă, personală, care înviorează ceea ce se definește stilistic prin copierea realității.

Natura statică ce poartă titlul de „Apă sfințită” a fost pictată în 1882, după perioada müncheneză a lui C-tin Stahi. Obiectele ce alcătuiesc compoziția sunt investite cu valențe simbolice atât de familiare pictorului, al cărui tată a fost preot și care a lucrat, în 1861, la zugrăvirea catapetesmei și altarului bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din Iași. Nu numai natura obiectelor indică atmosfera religioasă, plină de mister, ci și tehnica de realizare a acestei lucrări.

Stahi folosește clarobscurul la lucrările din ultima sa faza de creație, o influență directă a Academiei de Arte din München, unde a studiat. Natura moartă pictată de Stahi este mai mult decât o etalare de obiecte frumoase și bine redate, este o pictură de atmosfera – un cadru strâns pe un colț de încăpere, unde s-a săvârșit o taină.

Sursă foto: Wikipedia

****

„Hercules încordându-şi arcul” - Emile Antoine Bourdelle (1861 - 1929)

• Vineri, 29 martie 2024, orele 7:50 şi 1:55
• Sculptură în bronz din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României
• Sculptură prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV
• Provenienţă: Muzeul Anastase Simu

„În lanțul evolutiv al sculpturii europene, arta lui Bourdelle a avut rolul unei însemnate verigi de legătură: în opera lui se poate urmări trecerea de la arta secolului al XIX-lea, de la viziunea pitorească a lui Rodin, la cea sintetică a lui Brâncuși,care continuă să domine creația actuală”, arăta Adina Nanu.

Bourdelle a cunoscut târziu celebritatea, la 49 de ani, odată cu expunerea, în 1910, a statuii „Herakles arcaș”, varianta cu o înălțime de doi metri și jumătate, care subliniază o dată în plus admirația sa pentru arta și cultura greacă.

Varianta expusă în Galeria de Artă Europeană, de la Muzeul Național de Artă al României, provine din colecția lui Anastase Simu, care a achiziționat-o în 1913 din atelierul sculptorului de la Paris. Ea a fost executată în 1909 și este al patrulea studiu, prima compoziție pentru această statuie care a cunoscut mai multe etape de lucru.

Sculptura expusă la București poartă titlul „Herakles încordându-și arcul”. Este o statuie de mici dimensiuni, care înfățișează un nud. Trupul arcașului, de o masculinitate virilă, este expresia ideală a eroului, a tânărului gata oricând să se prindă într-o competiție care să-i aducă victoria și să facă dovada virtuților sale.

Fără a părăsi figurativul, în contextul experimentelor de tot felul, sculptura lui Bourdelle a fost și a rămas, fără îndoială, expresia valorii sigure, stabile a unei arte menite să transpună în materiale trainice – bronzul, piatra, granitul – sensul poetic al unui mit imortalizat într-o statuie.

La sfârșitul vieții și activității sale, cei care s-au ocupat de evaluarea operei și de înființarea muzeului ce-i poartă numele au estimat că Bourdelle a realizat circa 900 de sculpturi și mii de desene. Bourdelle se remarca prin bucuria de a trăi. Era un patriarh al sculpturii, așa cum pentru cei mai mulți a fost un prieten devotat și un sfătuitor înțelept.

****

„Vârsta de bronz” - Auguste Rodin (1840 - 1917)

• Sâmbătă, 30 martie, orele 18:45 şi 00:40
• Sculptură în bronz din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României
• Provenienţă: Colecţia Familiei Regale
• Prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV

Auguste Rodin a fost considerat artistul care a revoluționat limbajul sculpturii, făcându-l capabil să exprime adevărul uman, pornind de la experiență directă. El a activat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Sigur că Rodin este celebru pentru sculptura sa, dar el a și pictat, s-a inițiat în secretele gravurii și artelor decorative. Aceste lucruri l-au ajutat foarte mult să înțeleagă programul estetic al picturii impresioniste, al fotografiei și artei filmului, care se axa pe mișcare, pe instantaneul fugar, pe captarea senzațiilor. De aici, și interesul pe care îl manifestă pentru plein-air, în detrimentul spațiului închis al atelierului.

Sculptura intitulată „L'Âge d'airain” („Vârsta de bronz”) a fost expusă în anul 1887 într-o expoziție a Cercului artistic și literar la Bruxelles și apoi la Salonul artiştilor francezi din Paris, într-o prima variantă în gips. Este o sculptură realizată pe când avea 37 de ani și este considerată prima sa lucrare cu adevărat importantă. Datorită perfecțiunii redării anatomiei corporale și a deosebitei expresivităţi a mișcării și portretului, a fost acuzat de a fi făcut, de fapt, un mulaj după natură.

Rodin revoluționează cu adevărat sculptura, inventând un limbaj care este recunoscut ulterior de artiști ca „stilul Rodin”. Prin expresivitatea formelor și deosebita sa capacitate de readare a emoțiilor, trăirilor de tot felul, a senzualității feminine, perfecțiunea portretelor și întregii anatomii, dar și prin diferite convenții și tehnici de sculptură, precum colajul, multiplicarea mișcării și fragmentarea formei, Rodin încearcă surprindă viața sub cele mai variate forme.

Istoricii de artă îi anunțau un viitor strălucit acestui sculptor care nu s-a sfiit nici de scandal, nici de iubiri pasionante. Cei 40 de ani de carieră și faima sa de atunci și de acum dovedesc că nu s-au înșelat. În 1887, i s-a acordat titlul de cavaler al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței, acordată pentru merite cultural deosebite.