La „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait l-a avut ca invitat pe pictorul Vasile Tolan, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Ediția a fost difuzată la TVR Cultural duminică, 26 mai, de la ora 22.02 (reluare, 1 iunie, ora 08.00), iar la TVR Internațional, miercuri, 29 mai, ora 23.50.

Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea „Biografii necesare”

Doar întâmplarea fericită a făcut ca, după mai multe promisiuni pe care nu le-am putut onora nici unul, nici celălalt, să ne vedem - graţie unui prieten comun, care tocmai se întorsese de la Bistriţa, unde Vasile Tolan vernisase cea mai recentă expoziţie a personală, așa că nu ne puteam refuza ocazia neaşteptată de a păşi pragul atelierului său din Piaţa Amzei.

Ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg şi oarecum fâstâcit, căci, se scuza el, cam toate lucrările sunt risipite pe la expoziţiile din ţară. Modestie pură, pentru că - aveam să descoperim - pe pereţii atelierului şi în mapele doldora, frumos aranjate, se află zeci de lucrări care pot constitui oricând nucleul unei alte expoziţii.

Ileana Ploscaru Panait: De când am intrat, mi-ai mărturisit că nu-ţi prea place să vorbeşti. Cum aşa? Eu credeam că un profesor are darul ăsta.

Vasile Tolan: Sigur, una este să vorbesc în faţa studenţilor mei şi alta este într-un interviu.

Ileana Ploscaru Panait: Să te liniştesc. Nu este un interviu clasic. Întrebări şi răspunsuri. Este mai degrabă o şuetă între prieteni. De câţi ani ne ştim noi?

Vasile Tolan: De peste treizeci.

Ileana Ploscaru Panait: Vezi? Fii relaxat, pentru că mi-am propus să ne bucurăm împreună de clipele astea la atelier. Cu proxima ocazie te invit la mine. Să-mi întorci vizita.

Vasile Tolan: După mine, artele vizuale - adică pictura, desenul, sculptura şi... ce mai vrei tu - trebuie văzute, nu vorbite. Eu prefer „să vorbesc” prin lucrările pe care le fac. Nu le pot explica. De aceea, cred că doctoratul în arte vizuale, pentru un artist, nu pentru un critic sau un istoric de artă, trebuie să fie opera sa, o expoziţie, nu un expozeu. Sigur, vorbim pentru aceia dintre noi care suntem şi profesori.

Vasile Tolan este un ardelean sadea. Cu vorbă măsurată şi acţiune temeinic cântărită. Gospodar şi preţios la vorbă, prietenul nostru este un artist cu o îndelungată activitate artistică şi didactică. Cu studii la Cluj şi Bucureşti, cu o implicare asumată în viaţa artistică la Bistriţa-Năsăud şi Zalău, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi profesor la Universitatea de Arte din Bucureşti, Vasile Tolan este un exemplu pentru mulţi colegi de breaslă. Valoarea este exprimată şi prin multiplele premii şi distincţii pe care le-a primit de-a lungul carierei: Premiul pentru pictură al UAP - filiala Cluj şi diploma la Bienala de pictură din Kosice (1983), Premiul pentru tineret al UAP (1988), Premiul Național pentru pictură al UAP (2001), Premiul Muzeului de Artă din Chișinău, an în care a fost onorat şi cu Meritul Cultural în grad de Ofițer (2004), Premiul Ministerului Culturii şi al UAP pentru Grupul 8 art+ (2007). Şi mai sunt şi altele.

Modest şi dârz, Vasile Tolan şi-a croit drumul aparent fără mari eforturi. De la absolvirea facultăţii, a trecut prin mai multe etape de creaţie în decursul cărora și-a căutat un parcurs propriu: un drum jalonat cu peste 30 de expoziţii personale şi cu un număr impresionant de participări la manifestări de grup în ţară şi în străinătate, mai mult de 120 de bienale, trienale, simpozioane, selecţii de artă românească în Germania, China, Coreea de Sud, Italia, India, Statele Unite, Israel, Grecia, Franţa, Ucraina, Austria, Serbia, Polonia, Portugalia, Spania, Belgia, Japonia, Ungaria, Republica Moldova, Cehia, Bulgaria şi, cu această lungă enumerare, credem că am dat ocol planetei. Şi au fost ani în care lucrările sale se puteau vedea simultan în mai multe galerii private şi săli de muzee. Iar cele mai recente personale, „Urma” şi „Caligrafia luminii”, nu fac excepţie.

Ileana Ploscaru Panait: Ai multe lucrări fără titlu. De ce?

Vasile Tolan: Decât să dau un titlu formal, mai bine prefer să le las aşa. Este mai cuprinzător. Deşi citesc mult, mă interesează poezia, muzica, există o conexiune cu vizualul, eu nu vreau să fiu livresc. Eu construiesc emoţii, stări. Lucrările de artă trebuie să fie expresia vizuală a unui concept. De aceea am părăsit reprezentarea...

Ileana Ploscaru Panait: Pictura mimetică...

Vasile Tolan: Da. Am depăşit figurativismul, mai ales după experienţele mele în Germania şi pe la expoziţiile la care am participat şi am mers spre abstract. Mă simt mult mai familiar pe terenul ăsta. Sunt liber. Mă lasă să mă desfăşor. Aşa simt. Dar ştii că, indiferent dacă este figurativ sau abstract, trebuie să ţii seama de un lucru important - anume, ambele sunt valabile dacă vizează armonia, echilibrul, compoziţia, suprafaţa picturală să fie încărcată, expresivă. Gândeşte-te la van Gogh.

Ileana Ploscaru Panait: Vorbim despre emoţii.

Vasile Tolan: Sigur. Dacă nu transmitem emoţii, atunci înseamnă că am eşuat lamentabil.

Vasile Tolan, ca orice artist autentic, experimentează încontinuu. De la faza incipientă a unui figurativism, de care s-a despărţit timpuriu, a migrat – în urma unor călătorii şi contacte internaţionale –, către un abstracţionism poetic, nelipsit de o muzicalitate implicită ce vine din exerciţiul repetat al tuşelor, accentelor, structurilor construite, al suprafeţelor tactile ce invită la o apropiere receptată prin terminaţiile sensibile ale tuturor simţurilor. Lucrările sale se construiesc într-un fel neaşteptat, într-un spectacol total ce trebuie revizitat neapărat. Şi, de fiecare dată, în speranţa experimentării altor trăiri, altor semnificaţii. O rezonanţă dezvăluită printr-o gestualitate descătuşată, prin vârtejul de energie şi de conexiuni, ce comunică un mesaj vizual direct, fără alte interpretări simbolice. Este, fără îndoială, un demers postmodern, ce nu s-a cantonat câtuşi de puţin în mijloacele de expresie tradiţionale, deşi uzează de ele, îmbogăţindu-le fără reţinere, şi care s-a dovedit a fi pe măsura familiei stilistice de la care se revendică arta plină de sensuri a lui Vasile Tolan.

Ileana Ploscaru Panait: Eşti de acord cu o caracterizare pe care ţi-au făcut-o colegii noştri critici și istorici de artă - că te revendici ca „un neo-expresionist ce suscită interesul prin conţinutul polemic”. Eşti de acord?

Vasile Tolan: Ce să zic? Aşa o fi. Dar sunt şi alţii care spun că nu. Cred că, totuşi, cel mai bine m-a înţeles pictorul Marin Gherasim, care şi scrie foarte bine. El mi-a întocmit un text pentru un catalog în care a găsit această sintagmă, „poetica tactilităţii”. Cred că a intuit cel mai bine cine sunt eu, ca artist.

Vasile Tolan are o capacitate enormă de asimilare a tendinţelor din arta ultimelor decenii. De la figurativ, la abstract, de la gestual, la minimalism şi obiect, la instalaţie şi colaj, lucrările sale „se citesc” cu raţiune şi prin introspecţia inimii. Semnele edifică o imagine plastică ce invită la cunoaştere, prin cercetarea sensurilor profunde, dincolo de percepţia obişnuită. În faţa lor, orice privitor încearcă să găsească nu doar o satisfacţie a contactului direct, ci şi a unei neaşteptate conexiuni de idee şi de sensibilitate.

Vasile Tolan consideră că, prin artă, se ajunge la o spiritualizare a materiei, iar noţiuni precum „simbolul” şi „conceptul” sunt doar instrumente prin care se exaltă impactul vizual al imaginii.

Ileana Ploscaru Panait: Ce te condiţionează când te apuci de lucru?

Vasile Tolan: Ştii că nu m-am gândit la asta până acum? Cred, totuşi, că trebuie să am o idee clară şi toate materialele ca să o transpun. De exemplu, de vreo zece ani sunt interesat de relief, de structuri, de o tactilitate a suprafeţei. Uneori, iau în consideraţie şi că am invitaţii la diferite expoziţii, dar asta nu neapărat.

Ileana Ploscaru Panait: Sunt unii colegi care aşteaptă inspiraţia... lumina... umbra...

Vasile Tolan: Ei, nici chiar aşa, dar sunt de acord că trebuie să cugeţi, să pui în pagină un demers, însă, dacă nu lucrezi în fiecare zi, inspiraţia vine mai greu.

Având aproape 60 de ani de carieră, Vasile Tolan este un artist matur care a înţeles ceva din lumea asta, şi care, cu bucurie sau suferinţă tăcută, a ştiut cum să exprime în metafore vizuale lumina şi decăderea, diversitatea şi unicitatea, spiritul şi materia brută, spontaneitatea şi partea ascunsă a unei lumi cu care s-a aflat într-o polemică constantă.

Ileana Ploscaru Panait: Care crezi că este identitatea ta inconfundabilă? Eşti un artist care mai are încă multe de spus.

Vasile Tolan: Asta rămâne de văzut. Continui să lucrez. Şi asta este satisfacţia vieţii mele! În rest, nimic nu este nou sub soare.