loader
Foto

Radu Beligan și Rodica Tapalagă, în „Tren de plăcere” (1979), un spectacol de excepție din Arhiva de aur a Televiziunii Române| VIDEO

În 6 și 10 decembrie, TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să urmărească spectacolele „Aerisirea” (1997), în regia lui Silviu Jicman și „Tren de plăcere” (1979), cu o distribuție de excepție - Radu Beligan, Rodica Tapalagă și Silvia Dumitrescu-Timică.

 

Miercuri, 6 decembrie, de la ora 22.05, TVR Cultural a difuzat teleplay-ul „Aerisirea” (1997), după piesa lui Iosif Naghiu, adaptată și regizată de Silviu Jicman.

Teleplay-ul a primit Premiul UNITER 1997 pentru cel mai bun spectacol de teatru TV.

Distribuția: Mircea Diaconu, Dan Condurache, Șerban Ionescu, Petre Nicolae, Ion Chelaru, Adrian Tițieni, Viorel Comănici, Alexandru Bindea, Ion Haiduc, Alexandra Ioachim, Daniela Minoiu, Anca Alvirescu, Lucia Maier, Gheorghe Ifrim, Dan Tudor, Dana Tapalagă și copilul Matei Teodorescu.

Acțiunea piesei se desfășoară în 14 iunie 1990, în timpul Mineriadei, în jurul lui Stelică, un scriitor care se ocupă de aerisirea apartamentelor prietenilor săi care erau în Piața Universității. Teleplay-ul folosește imagini-d0cument de la Mineriada din 13-15 iunie 1990 și Piața Universității.

„În „Aerisirea” este vorba despre un scriitor care se ducea să aerisească apartamentele prietenilor care stăteau non-stop în Piaţa Universităţii,  metaforă a faptului că scriitorul, perceput ca un om care, prin opera lui ar putea să desfacă mințile celor din jur, își dă seama că poate lucra și altfel în sprijinul lor, decât participând la nesfârşitele demonstraţii.

L-am convins pe Iosif Naghiu, cu care am avut o colaborare strânsă, făcusem deja „Celula poetului dispărut” şi „Spitalul special”, fiecare cu teme luate din primii ani de după ‘89, ca „Aerisirea” să o terminăm odată cu Mineriada. Pentru că, de fapt, textul iniţial continuă până când un puşti de nouă ani creşte în piaţă, românii nefinalizând demonstraţia niciodată, dar, dacă aş fi mers pe ideea asta, ar fi devenit un film SF”, a susținut regizorul teleplay-ului, Silviu Jicman.

Echipa: scenografia decor - Ion Olaru, imaginea - Cătălin Gabor, scenografie costume - Elena Timonu, redactor - Doina Teodoru. Adaptarea și regia artistică: Silviu Jicman.

Criticul de teatru Doina Papp scria despre această adaptare a piesei lui Naghiu că „reuşeşte să îmbine subtil efectele poetice ale metaforei găsită de poetul Iosif Naghiu pentru a sugera nevoia de purificare a societăţii româneşti post-decembriste - aerisirea - cu realităţile terifiante ale momentului istoric aduse în scenariu de cadrele documentare la care apelează.

Folosite echilibrat şi oportun, acestea umplu cu conţinut, cu concretul vieţii imaginea poetică prin care dramaturgul-poet Iosif Naghiu impune ideile sale generoase. Scrisă şi realizată în 1997 piesa- spectacol reprezintă şi un act de curaj, un document de conştiinţă civică având în vedere că despre Piaţa Universităţii nu se spunea şi ştia atunci nici cât se vorbeşte şi ştie azi”.

***

Duminică, 10 decembrie, de la ora 21.13, TVR Cultural a redifuzat, din Arhiva de aur a Televiziunii Române, spectacolul „Tren de plăcere”, cu o distribuție de excepție: Radu Beligan, Rodica Tapalagă și Silvia Dumitrescu-Timică.

Spectacolul „Tren de plăcere” (1979), bazat pe schița lui Ion Luca Caragiale, arată întâmplările comice prin care trece domnul Georgescu în căutarea coanei Anica, soacra sa, și a coșului cu mâncare, după ce familia pleacă într-o excursie la Sinaia.

„S-a hotărât, care va să zică… Madam’ Georgescu – Mița Georgeasca – cu d. Georgescu – Mihalache – pleacă la Sinaia cu trenul de plăcere. Însă, de mult madam’ Georgescu a promis „puiului“ să-l ducă odată și pe el la Sinaia; prin urmare, trebuie să-l ia și pe puiul; dar puiul nu merge nicăieri fără „gramamà“; prin urmare, și pe gramamà trebuie s-o ia. Puiul este mititelul Ionel Georgescu, în etate de cinci anișori împliniți, unicul fruct până astăzi al amorului părinților săi; iar gramamà este cocoana Anica, mamița mamițichii puiului”, începe schița lui Caragiale.

Spectacolul, regizat de Mihai Berechet, are o distribuție de excepție: Rodica Tapalagă - Madam Mița Georgescu, Radu Beligan - Mihalache Georgescu, Silvia Dumitrescu-Timică - Coana Anica, Alexandru Beligan - Ionel Georgescu, Ion Lucian - domn' Nae, George Paul Avram - Mitică, Petre Moraru - Locotenent Mișu.

În alte roluri: Valeria Gagialov, Mircea Ștefănescu, Coca Andronescu, Constantin Dinulescu, Dorin Moga, Alexandru Hasnaș, Lia Sahighian, Corneliu Oseciuc, Irina Bârlădeanu, Geta Enacovici, Iulian Boros.

Adaptarea schiței este semnată de Mihai Berechet și Mircea Ștefănescu. Decoruri - Vasile Rotaru, costume - Georgeta Ițigan.

Urmăriți mai jos un promo al Casei de Producție:

 

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

1:30 TVR 70

*Călător în Orient

Realizator: Sandrino Gavriloaia

(Reluare)
 
Geopolitica, fără ipocrizie

Geopolitica, fără ipocrizie

publicat: sâmbătă, 24 octombrie 2026

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

 

#TVRcultural