În 11 mai, invitata Mihaelei Olaru la „Portret de excelență”, la TVR Cultural, a fost profesoara Nicolette Tabără, directoarea Centrului de carte străină „Sitka”.

Profesoara Nicolette Tabără a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Germanice - secția Engleză. A intrat în învățățmânt în 1969 și a făcut parte dintre primii profesori care au introdus predarea limbii engleze de la clasa I.

A urmat cariera didactică la Liceul „Jean Monnet” din Capitală și a condus această instituție de învățământ în calitate de directoare adjunctă.

După Revoluție, a început să lucreze pentru Oxford University Press. Mai târziu, a deschis „Centrul de carte străină”, un reper educațional în peisajul publicistic autohton.

Mai jos, câteva declarații relevante din interviul acordat emisiunii „Portret de excelență”:

• „Fac parte dintr-o armată tăcută și puțin știută de oameni care se străduiesc să facă bine ceea ce fac și cred că, datorită acestei armate tăcute și puțin știute, și țara merge înainte. Se fac lucruri bune și asta este foarte important”. 
  
• „Pasiunea pentru limba engleză a început o dată cu introducerea acestei materii, în clasa a V-a. Până atunci, singura limbă care se studia în România era limba rusă. Am avut norocul să am niște profesoare foarte bune la limba engleză pe tot parcursul gimnaziului și liceului și cred că ele m-au influențat foarte mult în această alegere, pentru că niciodată nu am ezitat și nu am dorit altceva”.
• „Când am terminat facultatea, cred că instinctiv am dorit să devin profesor. Ești profesor când intri în prima zi în clasă, când te vezi cu copiii prima dată și atunci știi: urmezi această carieră sau nu. E legătura care se formează între tine și copii. Este foarte importantă”.
• „M-am născut în București, dar tatăl meu a plecat din Munții Pindului și s-a stabilit cu familia întâi în Cadrilater, în sudul Dobrogei, care atunci aparținea României. Au avut norocul să fie bine primiți și să facă o altă gospodărie, fiind oameni foarte întreprinzători. Din nefericire, în 1940, Dobrogea de Sud a fost cedată și atunci familia mea a venit în București. Așadar, din partea tatălui sunt aromâncă”.
• „Am copilărit în cartierul Uranus, care astăzi nu mai există. Am amintiri foarte frumoase și, nu știu de ce, de câte ori mă gândesc la strada și casa copilăriei, le văd în soare”.
• „În facultate, am avut privilegiul să am niște profesori de excepție, niște angliști extraordinari - Leon Levițchi, Dan Duțescu, Ana Cartianu. Am avut norocul să o am la literatură universală pe Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Când preda ea, era amfiteatrul plin. De asemenea, pe Matilda Caragiu Marioțeanu, profesoară la limba română contemporană”.
• „Am avut privilegiul să intru într-o școală unde ministrul de atunci înființase învățământ experimental în limba engleză. Copiii de la clasa I începeau să învețe limba engleză și împărțise clasa în două grupe de 15 elevi, să fie cât mai ușor și învățarea cât mai eficientă. A fost o perioadă de aur a vieții mele”.
• „În perioada comunistă, manuale existau, dar aveam nevoie de materiale pentru elevi, să le facă plăcere, să audă și să vadă lucruri. Mergeam să procur materiale la Biblioteca Ambasadei Americane și a Ambasadei Marii Britanii. Era greu și cred că acest lucru m-a marcat. Nevoia de cărți de specialitate. Cred că lipsa aceasta a dus la apariția Centrului de carte străină, pe care îl conduc”.
• „Am fost trei frați, părinții noștri erau fericiți că au copii buni și cuminți, nu s-au amestecat și nu au intervenit în în alegerile noastre. Eu am spus de la început că vreau să merg la engleză și să devin profesoară și tata mi-a spus ceva care nu s-a adeverit: „O să fii toată viața ta săracă, tăticule!” I-am demonstrat că a greșit, pentru că niciodată nu am considerat că ar fi trebuit să fac altceva. Experiența lucrului cu copiii m-a îmbogățit sufletește. Asta a contat cel mai mult”.
• „Mama făcea parte din categoria aceea a femeilor de după război care nu aveau altă grijă decât să le fie bine copiilor, totul pentru copii. Niciodată nu s-a gândit la ea sau nu a făcut ceva pentru ea. Tata ne-a transmis, cred eu, spiritul antreprenorial, pentru că asta ne-a ajutat foarte mult în viață. Viața nu te ocolește și cred că de la el am moștenit și spiritul acesta de luptă, să nu te lași doborât, să te ridici de la pământ, s-o iei de la capăt, să încerci să faci cât mai bine lucrurile, să găsești totdeauna soluții. El totdeauna avea soluții”.
• „Cea mai mare provocare a mea a fost înființare librăriei de nișă, pentru că începutul nu a fost ușor, dar am avut noroc să am o echipă bună, colegi cu care lucrez de la început, de acum 25 de ani”.
• „Cred că șansa vieții mele a fost să am părinți buni care ne-au oferit un climat de creștere bun, dar cu principii sănătoase, cu multă afecțiune”.
• „Am avut norocul să merg la școală, pentru că generația dinaintea mea nu a avut același noroc. Vorbesc de momentul în care s-a instaurat comunismul - cei care, să zicem, erau de școală sau de universitate, din diverse motive au fost dați afară, că nu au origini sănătoase”.

****Moderatoare: Mihaela Olaru
Producătoare: Raluca Amzăr