loader
Foto

Scriitorul Alexandru Teodorescu, la „Portret de excelență”: „Celula noastră, celula de minori, nu avea fereastră, noi nu știam când e noapte, când e zi” | VIDEO

17 ani, atât avea când a fost condamnat de regimul comunist la detenţie politică. Deşi foarte tânăr, a găsit forţa şi a supravieţuit ororilor trăite. Ne-a lăsat mărturie un dureros recurs la memorie, „Celula de minori. Cinci ani în temniţele şi lagărele de muncă forţată ale României comuniste”. La „Portret de excelență”, în 1 iunie, invitatul Mihaelei Olaru a fost scriitorul Alexandru Teodorescu.

 

Portret de excelență

„Celula de minori. Cinci ani în temniţele şi lagărele de muncă forţată ale României comuniste” este o carte scrisă fără urmă de patetism, o reconstituire a adevărul istoric prin care au trecut autorul şi câţiva colegi de liceu consideraţi „bandiţi contrarevoluţionari“ care, la sfârşitul anilor '50, au îndrăznit să se revolte, cu idealismul specific vârstei împotriva sistemului represiv comunist.

(w882)

Mai jos, descoperiți câteva declarații relevante din interviul acordat emisiunii „Portret de excelență”:

  • Tatăl meu avea un suflet de misionar și a preferat să fie preot la biserica Spitalului Pantelimon. M-am născut acolo, am trăit acolo. La trei ani, am avut prima escapadă, am ajuns la gardul din spate al spitalului și, spre surprinderea mea, acolo erau oameni, soldați. Am aflat, pe urmă, că era armata germană și am dat peste un soldat neamț, era anul 1944, care nu-și mai văzuse familia de ani de zile și a vrut să facă o poză cu mine. Și am avut o poză cu soldatul neamț. Vă dați seama ce a însemnat acest lucru după 1947.
  • După trei ani, tata a fost mutat la Biserica Colțea, în centrul Capitalei, și am continuat să trăiesc într-un spital. Nu aveam niciun contact cu lumea de afară, numai când mă luau părinții și mergeam cu ei, altfel eram închis în acel spațiu. Nu am știut, la data aceea, ce rol vor juca zidul și gardul, gardul ghimpat în viața mea.
  • O amintire cu tatăl meu este prima zi de școală, la școala elementară din Mântuleasa. M-a dus la școală și mi-a spus să îl aștept. Am așteptat, a trecut o oră, două, am bănuit că a plecat prin saloane la oamenii bolnavi, că nu mai vine să mă ia și atunci am pornit singur spre casă, iar acesta a fost primul meu drum absolut singur în lume.
  • Generația mea, născută în 1941, când România intrase în război, a fost cu sabia lui Damocles toată viața deasupra capului. Eram totuși nesupravegheați, dar părinții aveau încredere în noi.
  • Eram toți adolescenți la data când am fost arestați și când am fost anchetați și la judecată și când am ajuns la Jilava.
  • Eram în clasa a XI-a, eram elevi foarte buni și, totuși, comuniștii ne-au îngrădit dreptul la studii superioare. Noi ne-am revoltat, am spus că în Constituție eram toți egali și, atunci, de ce noi, datorită faptului că eram incluși în categoria micii burghezii, nu aveam dreptul ca și ceilalți la educație, aveam 30% din locuri pentru noi și restul locurilor erau pentru cei cu origine sănătoasă. Atunci, am considerat că nu era corect și am protestat, ne-am organizat, am înființat o organizație - „Frontul Eliberării Naționale”, am avut statutul, am cotizat, am răspândit manifeste în oraș. Eram zece membri, însă am fost arestați în total 13. Am fost condamnați pentru crimă de uneltire.
  • Când a trebuit să semnăm dosarul de anchetă, am văzut că era scris că eram contrarevoluționari.
  • Am fost condamnați pentru ce am făcut, dar modul în care am fost tratați, aici este crima împotriva umanității. În momentul în care am fost arestat și am intrat pe mâna lor, din prima clipă am fost bătuți. Pur și simplu, am fost reduși la condiția de animal încolțit, nu mai aveam niciun drept, nu mai eram recunoscuți ca oameni.

(w882)

  • Momentul în care m-au aruncat în mașină și în mașină mai erau securiști și mi-au pus ochelarii de metal să nu mai văd și mi-au aplecat capul, printre scaunele din față, am reușit să o văd pe mama la balcon, la geam, și imaginea mamei mi-a dat liniște. În momentul ăla, mi-am impus o regulă, să nu fac rău nimănui, niciodată.
  • La Uranus, acolo era ancheta, am fost ținuți timp de trei luni în beciuri. De acolo, ne-au dus la Jilava.
  • Declarațiile noastre erau prudente și, când ne dădeau textul pentru iscălit, nu mai era textul nostru, ne autoacuzam și dacă încercai să refuzi să semnezi te băteau până când cedai și iscăleai. Atunci mi-am dat seama că am datoria morală față de părinți să mă întorc, odată și odată, și am decis să lupt pentru supraviețuire.
  • Am renunțat la trecut și viitor și am ajuns la prezent și mi-am spus: „De acum înainte, trăiești clipa”. Am ajuns stoici din necesitate, fără să cunoaștem stoicismul; pur și simplu, am renunțat la dorințe, am renunțat la visuri, nu am rămas să trăim decât în prezent, clipa, clipa este cea care contează și căutarea soluției imediate.
  • Baia în Jilava era ultima rămășiță, ultima urmă de civilizație pe care o aveam, dar, ca toate lucrurile, era otrăvită și asta, în sensul că în cinci minute trebuia să te dezbraci, să te speli și eram câte șapte-opt pe un duș.
  • Lecția lecțiilor pe care am primit-o în închisoare...erau acolo oameni care pierduseră tot, dați afară din câmpul muncii, le-au luat casele, averile, dar pe un lucru nu au putut să pună mâna - pe cultura lor, pe știința lor și pe credința lor. Atunci, mi-am dat seama că asta este adevărata avere a omului, această cultură extraordinară care i-a salvat pe ei și ne-a salvat și pe noi.
  • În soluția mea de supraviețuire, în momentul în care mi-am descoperit lumea interioară, l-am ascuns pe adolescentul care am fost la arestare, l-am ascuns în sufletul meu și, în felul acesta, l-am salvat și m-a salvat.
  • Celula noastră, celula de minori, nu avea fereastră, noi nu știam când e noapte, când e zi. Am dat acest titlu cărții mele, pentru că mi-am dat seama, în momentul acela, când scriam, că eroii cărții nu suntem noi tinerii arestați atunci, eroul cărții este adolescentul.
  • Am fost eliberați pe 15 aprilie 1964 și pe la mijlocul lunii septembrie am fost dați în urmărire. De 1 mai și de 23 august, aveam o umbră care mergea în spatele meu, nu se ascundea deloc, umbla pur și simplu ca să mă timoreze.
  • În facultate a venit un securist ca să mă cheme la Facultatea de Drept, camera 25, în subsol. Acolo, mi-au făcut o înscenare, un profesor de română scrisese despre mine pentru Securitate că am o imaginație bogată și probabil să fie atenți cu mine, că am spirit de aventură.

*** Moderator: Mihaela Olaru

Producător: Raluca Amzăr

3:00 ACASĂ, România-Germania, 2020

Documentar *

Regia: Radu Ciorniciuc

Cu: Gică Enache, Vali Enache, Rică Enache

Filmul „Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată-Parcul Natural Văcăreşti-primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viaţă în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei. Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizaţiei moderne, încercând să păstreze în acelaşi timp legătura cu natura şi armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume şi felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare.

Radu Ciorniciuc urmăreşte cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare şi pentru propria definiţie a libertăţii.

„M-am identificat în mare măsură cu sentimentul de familie pe care îl vedeam, cu felul în care membrii familiei Enache îşi purtau de grijă unii altora, cu nivelul acela de intimitate pe care nu-l poţi găsi decât în spaţiul tău intim, spaţiu pe care, ca jurnalist tânăr şi ambiţios, îl pierzi, pentru că tot ce faci devine un soi de bun public.”-Radu Ciorniciuc.

*2020-Festivalul Internaţional de Film de la Cracovia-Marele Premiu-Golden Horn pentru Cel mai bun Regizor;

*2020-Festivalul Internaţional de film documentar de la Munchen (DOK.fest)-Marele Premiu (VIKTOR Main Competition);

*2020-Sundance Film Festival-Premiul Special al Juriului pentru Imagine-Mircea Topoleanu;

*2020-Festivalul de film documentar de la Salonic-Premiul Special al Juriului;

*2020-Festivalul de Film de la Sarajevo-Premiul pentru Drepturile Omului;

*2020-Festivalul Internaţional de Film Transilvania-Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj;

*2020-Zurich Film Festival-Menţiune Specială;

*2021-Dublin International Film Festival-Premiile Criticii şi pentru Cel mai bun documentar;

*2021-GOPO-Premiile: Cel mai bun film de debut, Cel mai bun film documentar, Cel mai bun sunet-Tom Weber, Andreas Mühlschlegel, Lukás Moudrý;

*2021-Black Movie Film Festival-Cel mai bun film-Young Adults Jury Award;

*2020-Free Zone Film Festival-Premiul pentru Drepturile Omului.

Redactor: Gabriela Onea

(Reluare)

4:30 Classy Jukebox

Este un tonomat de fragmente muzicale, care va oferi telespectatorilor o selecție eclectică de genuri (simfonic, jazz, fusion, indie, operă etc) selectate din concerte, arii celebre, videoclipuri, cu rolul de a ne aminti sau învăța partituri care au scris istoria muzicii.​

Producător: Valentina Ionescu

(Reluare)
 
ARHITECTUL DORIN ŞTEFAN, ÎN

Duminică, 31 august 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "DIALOGURI ACADEMICE" cu arhitectul DORIN ŞTEFAN şi filosoful ...

Festivalul Internațional George Enescu 2025 – patru săptămâni de sărbătoare a muzicii, între tradiție, inovație și întâlniri de neuitat

Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” - cel mai important eveniment cultural al României și unul dintre cele mai ...

Despre muzică şi nu numai, cu Marius Constantinescu, prezentator al Festivalului Internaţional „George Enescu”

Zeci de concerte, mii de minute de muzică clasică în direct, interviuri în exclusivitate cu mari personalităţi ale muzicii clasice ...

 

#TVRcultural