loader
Foto

„Proştii”, o dramă despre iubire şi izolare, la TVR Cultural

Despre relaţii dificile şi alegeri cu consecinţe dramatice. „Proştii”, lungmetrajul scris şi regizat de Tomasz Wasilewski – cineastul polonez distins, în 2016, cu Ursul de Argint pentru scenariu – poate fi urmărit luni, 2 februarie, de la ora 22.00, la TVR Cultural.

 

Coproducţie Polonia–România–Germania, „Proştii” este cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tomasz Wasilewski, realizat după „Statele Unite ale iubirii / Zjednoczone Stany Miłości”, filmul care i-a adus, în 2016, Ursul de Argint pentru scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi o nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film.

Marlena, în vârstă de 62 de ani, şi Tomasz, cu 20 de ani mai tânăr, trăiesc de mulţi ani o relaţie aparent fericită, departe de ochii lumii, într-un orăşel de la malul mării. Echilibrul fragil al existenţei lor începe să se destrame atunci când, împotriva voinţei lui Tomasz, Marlena îşi aduce fiul bolnav să locuiască împreună cu ei. Confruntaţi cu un trecut care revine cu forţă, cei doi sunt nevoiţi să-şi regândească alegerile şi întreaga viaţă.

(w882) Film Prost

„Proştii” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary 2022, în secţiunea Proxima.

Vorbind despre acest film, Tomasz Wasilewski mărturiseşte: „Mă interesa o relaţie la limită. Prezint ceva ce se termină, ceva ce privitorul nu înţelege pe deplin. Ceva îi scapă. Am vrut să descriu această izolare stranie. A existat cândva o mare iubire între ei, dar, în acelaşi timp, au fost condamnaţi să nu se aibă decât unul pe celălalt. Atunci iubirea devine o închisoare. Poate că şi momentul din viaţa mea a contat. Când am împlinit 40 de ani, am început să pun la îndoială multe lucruri.”

„Proştii” este o producţie Extreme Emotions, realizată cu sprijinul financiar al Institutului de Film Polonez, Eurimages, Centrului Naţional al Cinematografiei, Medienboard Berlin-Brandenburg, Mitteldeutsche Medienförderung şi al Televiziunii Române.PROŞTII (GLUPCY - Polonia, România, Germania, 2022)

 

PROŞTII (GLUPCY - Polonia, România, Germania, 2022)

Regia: Tomasz Wasilewski

Cu: Dorota Kolak, Łukasz Simlat, Tomasz Tyndyk, Katarzyna Herman

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

23:35 Lecţia de istorie

*TVR Moldova

,,Frația de arme” Moldo-Rusă

Invitat: Ion Eremia

Realizator: Vasile Munteanu

Producător: Zina Cerchez Signeanu

*AUDIENŢĂ GENERALĂ (AG

(Reluare)
 
„Tainele marilor oraşe”, într-un documentar în premieră la TVR Cultural

Filmul documentar analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele unora dintre faimoasele metropole europene: ...

"Remix": Bikers For Humanity 10 / Rock Fest 5

publicat: sâmbătă, 17 octombrie 2026

Ediție specială filmată la evenimentul Bikers for Humanity 10 - Rock Fest 5 cu Cristian Hrubaru și Costi Azoiței (lansarea compilației „Musink ...

De la Budapesta la Snagov. Umbrele (contra)revoluției din 1956

De la Budapesta la Snagov. Umbrele (contra)revoluției din 1956

publicat: sâmbătă, 17 octombrie 2026

Duminică, 18 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Florian Banu, istoric și cercetător CNSAS, într-o ...

 

#TVRcultural