loader
Foto

Istoria ca o pradă - Rolul istoricului în societatea de azi, o nouă dezbatere la „Omul și timpul”

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 17:00, într-o noua ediție a emisiunii "Omul şi timpul", jurnalistul Rafael Udrişte, alături de conf. univ. dr. Ionuț Cojocaru vă invită la TVR Cultural la o dezbatere despre rolul istoriografului în societatea noastră.

 

Schimbarea regimurilor politice se reflectă nu doar în viața socială şi economică a unui stat, ci şi în scrierea istoriei țărilor respective. Perioada interbelică, spre exemplu, odată cu apariția celor trei state totalitare - sovietic, nazist şi fascist, a dus la schimbări majore în scrierea istoriei nu doar în cele trei ţări vizate (Uniunea Sovietică, Germania şi Italia), ci şi în statele ocupate de ele sau aflate în alianţă cu ele.

Istoria a devenit atunci o poveste favorabilă acestor regimuri totalitare, o poveste care glorifica statul, doctrina, liderul. Asta se va întâmplă şi după război, în 1945, în țările devenite satelite ale Uniunii Sovietice. Iar România este un exemplu atunci când vorbim de mistificarea istoriei. Mai grav este că acest mod de a folosi trecutul ca armă manipulatoare a prezentului şi implicit şi a viitorului se perpetuează chiar şi în timpul regimurilor care se consideră liberale şi democratice.

Ceea ce este important de știut şi de apărat, totodată, este că istoria nu este cronica unui guvernări anunțate, iar istoricul nu trebuie să accepte nicio dogmă, nu trebuie să accepte interdicțiile politicului şi nu trebuie să aibă tabuuri. Istoria nu este morală, nu este empatică, ea doar este.

Istoriograful nu condamnă, nu laudă. Istoricul doar încearcă să reconstituie un puzzle al trecutului, cât mai fidel realității. Istoria nu trebuie să fie pusă în slujba evenimentelor cotidiene, iar istoricul nu trebuie să atașeze trecutului modele ideologice ale prezentului. Istoria se bazează pe memorie, culege amintirile oamenilor, le compară între ele şi le confruntă cu documente, obiecte, urme şi stabilește faptele. Într-o societate liberă, politicul nu trebuie să denatureze adevărul istoric. Ba din potrivă, trebuie să îl știe şi să îl accepte, pentru a nu repeta greșeli. Politica statului, chiar şi cu cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.

Jurnalistul Rafael Udrişte împreună cu invitatul său, istoricul Ionuț Cojocaru, vor discuta despre nevoia aproape organică de a ne cunoaște trecutul.

Urmăriți o nouă ediție a emisiunii "Omul şi timpul", duminică, 24 noiembrie, de la ora 17:00!

Producător: Ruxandra Ţuchel

Moderator: Rafael Udrişte

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

7:30 Ediţie limitată

Prezintă: Marius Constantinescu

Producător Bianca Sărăţeanu

(Reluare)
 
Geopolitica, fără ipocrizie

Geopolitica, fără ipocrizie

publicat: sâmbătă, 24 octombrie 2026

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

 

#TVRcultural